Comentariile membrilor:

 =  Amestec de apă și cuvânt
Maria Prochipiuc
[30.Aug.06 07:38]

De când mi-am botezat cu trei silabe
Trupul încleștat în legăturile sufletului,
Pot ușor să spun cine sunt
În trei bulgări de aer zvărliți pe gură
Cu interes și cu accent balcanic peste
Pădurea deasă- Am citit ieri poemul tău și m-am tot gândit la primul vers care îmi spunea ceva , dar nu eram sigură, m-am gândit și la varianta aceasta, dar...identitatea trupului încleștat între legăturile sufletului ne fac să putem urma calea pe care ne-i dorim. Cel ce este vrednic de mine...dezlipiți de lumea aceasta te hotârăști pentru o cale și consideri că nu mai există alta e bine ca entuziasmul să te conducă pe tot drumul.

un arbore falnic se-nalță
Cu umbra până peste mine.
Îi bag degetul în scorbură
Cum bună oară-n coastă Toma,
Și desopăr într-ânsul data mea de naștere.- credința stă dincolo de coata lui Toma, dincolo de degetul acesta pus acolo pentru convingere, calea e una, acolo unde ai descoperit o nouă naștere, o nouă identitate… cuvintele mele sunt de prisos spre mai departe, m-am simțit bine în poemul tău

P.S adresa mea la profil poate mă contactezi

 =  La umbra marilor arbori
Andu Moldovean
[30.Aug.06 21:59]
... nu poate creste nimic! striga revoltat un Brancusi plecand din atelierul marelui Rodin. Despre ursulica insa imi vine greu sa spun acum altceva, pentru ca ma impiedic de acel "intr-ânsul", pe care il repeta si Maria. Eu acum inteleg ca voi, moldovenii de orice semintie o aveti pe asta cu dansa-intr-ansa, dar tot ma impiedic de dansu-intr-ansu. Nu s-ar putea fara, mai ursulica? Asa, far-de frica, cu dansu'n-tr-ansa :-)
Bobadil.

 =  pt moldovean
Ursulica Andrei-Lucian
[01.Sep.06 09:18]
bine, andule, "moldoveanule"...am sa tin minte sa uit de "moldovenisme". mi-a intrat in sange.mi s-a propus o dializa.:)





Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !