| = . | Alberto M. Popesco [09.May.09 00:03] |
| din câte am citit acest text apelează la compasiunea și etica cititorului. din punctul meu de vedere este o încercare nereușită de proză, e prea simplistă schița personajelor. dar salut ideea promovată de text: nonviolența de orice tip. amical | |
| = *** | George Ene [09.May.09 06:43] |
Caragiale e mare prin simplitatea momentelor și schițelor sale. Marele lui talent constă tocmai în simplitatea lui inegalabilă. Spre deosebire de el, Fănuș Neagu încarcă ceea ce scrie cu metafore și imagini poetice greu de mestecat. Nu mai zic de Sadoveanu, unde acțiunile sunt zero, dar descrierile abundă. Simplitate în exprimare (aidoma vieții) am găsit la câțiva scriitori americani contemporani. Scriu simplu, precum schițează un pictor un portret, pentru că lumea n-are timp să citească. Romanele lor sunt de cca 80-100 de pagini, pentru că spun totul în cuvinte puține. În asta constă arta. La o asemenea simplitate (= concizie și claritate) aș vrea să ajung și eu. Orice balast (= comentarii și păreri proprii ale autorului) îl împiedică pe cititor să gândească, să ia poziție, să se lustruiască el însuși. Proza, ca și poezia, dacă nu sunt militante, adică dacă nu se adresează umanului din om, nu reprezintă nimic, cel mult maculatură, să avem noi ce comenta, aici, dragă Alberto | |
| = Fanus Neagu | Gârda Petru Ioan [09.May.09 07:40] |
| La Fanus Neagu fiecare propozitie e un poem. De aceea e greu de mestecat de catre cei "prosti da' multi". Dar nu e drept sa fie tratat cu dispret. El e una, Caragiale e alta. Altfel, textul e interesant. Cu respect, | |
| = De gustibus non disputandum | George Ene [09.May.09 08:34] |
| O fi Fănuș Neagu mare, dar mie nu-mi place. Ca atare refuz să scriu ca el! Dacă vreau să citesc propoziții-poeme, deschid Adrian Marino – „Versuri în proză”, din care citesc 5-6 piese, până-mi simt creierul spălat, și scriu ca Adrian Marino sau ca Fănuș Neagu. Da’, da-n cazul acesta nu mai sunt eu. Iar atunci când mă uit în oglindă, nu mă mai recunosc. Îl admir fără margini pe Dostoievski. A scris cu nerv, fără floricele, la obiect, încât m-a emoționat profund. A scris cu o naturalețe inegalabilă Gustave Flaubert – „Doamna Bovary”. Am simțit gustul otrăvii în gură, la fel ca eroina lui… Orice metaforă, cu care se înzorzonează proza scade din emoția pe care vrea s-o transmită. Cu același respect, | |
| = text de atelier | Andrei Trocea [09.May.09 10:34] |
| textul e de atelier: 1. 2 pleonasme 2. repetitii obositoare intr-un volum de cca 1/2- 1 pag, cat are textul 3. introducere pretentioasa dpdv al constructiei 4. secvential, se incadreaza in filmulete de pe youtube (asa ceva trebuie sa tii intr-un carnetel si sa-l folosesti la conturarea unor personaje/ situatii) ma mir cum editorii au lasat sa treaca textul, neinvocand (macar) argumentele gramaticale. At | |