| = ceva mult mai intens | Alberto M. Popesco [02.Dec.08 13:18] |
| e ciudat pentru ca am impresia ca acest poem e un deja vu. si eu am ametit prima data cand am fumat gitanes + ca am un tatuaj exact pe gamba stanga. eu cred ca aici e vorba de metacomunicare. cel mult mi-a placut istoria vagabondajului in inima, sa dormi pe unde apuci, la umbra unei vene sau sa te plimbi fara niciun scop pe o artera. la fel de amical ca acum doi ani | |
| = Carmen, | angela spinei [02.Dec.08 16:06] |
| frmoasa aceasta excursie pana in gamba celuilalt. ma las ametita de cuvintele tale si ce-as mai fuma acum o Gitanes sa uit de calatorii-dispersii-treceri pana in inima lui multumesc angela | |
| = m-am oprit | cezara răducu [02.Dec.08 18:14] |
| în orașul tău, cu gândul la un poem de-al meu în care spuneam că nu mai plec de mult în călătorii,pentru că orașele au aceeași arhitectură. citind poemul, însă, cred că m-am înșelat. fiecare iubire are o nouă arhitectură. cu drag, cezara. | |
| = re | Carmen-Manuela Macelaru [03.Dec.08 10:23] |
| AMP, :)mie imi plac similitudinile pe care le gasesti mereu.se poate scrie o istorie a vagabondajului prin celalalt,uite e o idee. angela, trebuie sa recunosc ca tigara gitanes am fumat-o acum 10 ani, cred, si uite ca mi-a ramas in subconstient senzatia de atunci pe care am repus-o in alta forma. cezara, imi amintesc poemul tau, este curios, si stii de ce, pentru ca tu scrii versuri putine intr-un poem care sunt retinute usor, asa intr-o increngatura de figuri de stil retii putin, cel putin in cazul meu. va multumesc si va mai astept mcm | |
| = o altă locuință... | Bejliu Anne-Marie [13.Dec.08 17:06] |
| o clipă cât un fum am alunecat literă în praful cărărilor din mine spre tine era doar o dungă cenușie roasă prea multă lumină se oprise între buzele răsfrânte miraj dialog întrerupea sacadat monologul din pereții de sticlă acoperișul dizolvat în implozia de sensuri frângea între tâmple un zbor... banalitate a simțurilor trezite într-o vreme prea umedă să păstreze... frumusețea ...plecase... avea între pleoape frâiele lacrimilor și... am uitat! un cerc etanș - capac plat pe o bancă rotund părăsită înșira frazele moralității... stupidă intrare fulgerată ieșire din orașul cu un singur locuitor tu sau eu... niciodată noi... mulțumesc, Anne-Marie | |