| = Semn pe "Atelier" - Invio Nevis | Emil Iliescu [27.Sep.08 15:33] |
| Invio, începi să te apropii de esența reală a prozei. Ai câteva imagini curate ("Tristețea toamnei era palidă. Natura privea iubirea, privea speranța, privea motivul speranței pe pământ...îi privea pe ei.") Mai sunt însă și locuri, unde ar trebui să mai muncești: - "Ploaia măcina frunzele lor și nervii noștrii" - În primul rând ploaia, pentru un îndrăgostit, nu poate fi agasantă, ci este un motiv de melancolie și visare la chipul iubitei; noștri - nu, noștrii; - respectă paragraful, lucru imperios necesar între dialog și relatarea epică - "Sunt lacrimile mele neplânse, sunt lacrimile din sufletul meu. Ochii ei de copilă reușeau să aducă fericirea supremă. O simțea caldă, cu aburi care ieșeau din haine, o simțea cum se apropie de el, cum își transmite parfumul în hainele lui, ca un șiretlic de cucerire". - Frazele începând cu "ochii ei de copilă...." fac parte din relatarea povestitorului, deci constituie un alt paragraf, nu se scriu în continuarea dialogului; - renunță la cuvinte care pur și simplu distrug emoția faptului relatat:"șiretlic de cucerire", "pașii scoteau zgomot", - ce final frumos ar fi fost acesta : "Ea simțea cum înflorește în ochii lui, sufletul, frunză plutind prin aerul duios de iubire, deschizându-le poarta prin care toamna li se va întinde seară de seară la picioare..." Vreau să cred că ai receptat cu sufletul deschis micile mele observații. Știu că poți mai mult! Cu prietenie, Emil Iliescu | |