| = "albul", "albastrul", "fumătorul de pipă" și "fum"... | ioana matei [27.Jul.08 16:23] |
| "plouă pe gândul încins și învins... pe treptele de scară, se intindea o umbră dintr-o seară... doar el, fumătorul de pipă știe cât face un sac cu scrum. și cât fum..." un poem ca un puzzle... "dincolo de hazardul întâmplării, un joc al formelor face loc cântecului..." și parcă piesele lui, cuvintele, sunt memoria întregului...un întreg în care nimeni si nimic nu moare niciodata...un întreg în care nimeni nu învinge si nu este învins...poate doar se fragmentează... cu pretuire pentru adâncimi de gând, ioana matei | |
| = Despre nor ca substanță neprelucrată a manifestării ego-urilor | Vasile Mihalache [27.Jul.08 14:08] |
| Zadarul fumătorului de pipă în stare de veghe iată ce este: Când împrejurul se esențializează ca o radiografie a vieții lui. Ploile îl prind căci fuge cu gândul la fata cu copil, soră mai mare. Limitarea non-acțiunii este asemuită unui crocodil, animal prealung și feroce ca o barieră căzută. Non-acțiunea fumătorului de pipă singură se desenează în alb și albastru: ca un cearceaf este albul acoperitor al vegetalului, ancestralului, banalului vieții și ecran amăgitor al înălțimilor suitoare ori descendente, albastrul. Cât pipa este caldă și plină durează hazardul întâmplărilor, devine apoi instrument pentru cântec, unul non-activ, pentru că nu modifică nimic și punctele, dârele trasează în limbaj neconvențional profilul acestui poem, uni-vers din șaptesprezece cuvinte. Poemul se scrie el însuși printr-un fel de părăsire a sinelui tocmai pentru a se rosti. Cu acest comentariu doresc să atrag iarăși atenția că: atâta discreție a manifestării bunului simț poetic este nemaiîntâlnită până acum în literatura națională, ceea ce nu scuză lipsa de apreciere și non coment-ul quasi-unanim al colegilor noștri "agonici". | |
| = la vie dans le banal | Maria Gheorghe [27.Jul.08 17:30] |
| "cu pretuire pentru adâncimi de gând", cum frumos spune Ioana, Domnule Mihalache, ait trecut cu pasul ferm prin "substanta" si ati uitat de stea... sau trestia... las si eu aici, ca semn de plop, o frunza: végétal, ancestral, la vie dans le banal... le sanctuaire, la paillasson, la gare, l'été, le matin et la soirée… il pleut sur la pensée brûlée à grand feu et défait... sur les marches de l'escaliers, s'étendait un ombre d'une soirée… seul, le fumeur de pipe sait c'est quoi un sac de cendre et combien de fumée... | |
| = fumatorul de pipa | Ioan-Mircea Popovici [27.Jul.08 19:40] |
| dincolo de intamplare cu a fi si a nu fi este locul de carare din visare in a sti. dau tacerii punct pe treapta. langa ea, in contrapunct, o armonica suita coloreaza timp defunct. chiar in clipa ce respira, da si nu in impacare, din senin strafulgereaza si despica in carare semn de (Y)-ci in copacul care tine in coroana seva dintr-o radacina ce se-ntinde-n zid de anna. aici, intre secunde, gasisem punct de sprijin din iteratii dense-n contractii off-si-in sub curba integralei conturul cu senin era de-acuma-n lumea de unde un suspin cadea pe treapta-n care-n Capernaum un om era precum o frunza si frunza era pom... ca o transparenta-n frunza pe nervuri ridic paharul cu fragilitati de seara-n sectiunea cu altarul... las acum un fum din pipa si gasesc in rotocol indice in nod de spatii facand visului ocol... ca un spin cu floare-n ganduri se contracta-n punct ochit, o poveste-n pumn de soapte si o seara de iubit... | |