| = timp trăit efectiv | Zaharia Ramona [15.Apr.08 08:17] |
| Nu este o scrisoare haotică, emană destulă căldură și lumină, chiar dacă durerea desprinderii este sufocantă. "Câte lucruri inutile am făcut în viață!Ce era mai important mi-a scăpat..." Cred că așa simt toți oamenii când sunt lăsați în urmă de cineva drag. Totuși iubirea și afecțiunea nu stau întotdeauna în cuvinte și gesturi demonstrative, timpul tău, trăit efectiv lângă acest om e cea mai frumoasă dovadă. Pe mine m-a emoționat mult. | |
| = RASCOLITOR | ALIN BOARU [15.Apr.08 19:24] |
| SUNT IN ACEEASI SITUATIE CA SI TINE,CU DEOSEBIREA CA TATAL MEU,IN 23.03.08, NU A ALES SA TRAIASCA INTR-O ALTA LUME,EL A FOST ARUNCAT IN EA IN URMA UNUI ACCIDENT STUPID DE MASINA. AS VREA SA-TI SCRIU CATEVA CUVINTE CARE SA TE INTAREASCA DAR TU STI CEL MAI BINE CA ACESTE CUVINTE NU EXISTA. IMI PLACE CUM SCRII! | |
| = Alin | Ela Victoria Luca [15.Apr.08 19:46] |
| Te rugăm să nu mai scrii cu Caps Lock comentariile și/sau textele, conf. reguli site. Mulțumesc pentru înțelegere. Ela, editor | |
| = "te iubesc" | Roman Anamaria [15.Apr.08 21:58] |
| Ramona, ai dreptate. În viața de zi cu zi contează faptele și mai puțin cuvintele. Și totuși... există două cuvinte pe care ar trebui să le rostim mai des. La "te iubesc" mă refer eu aici... Oameni, fluturi, flori, soare... orice... "te iubesc"... și am fi mai buni și mai frumoși, fără să ne coste nimic. Mulțumesc pentru cuvintele tale. Alin, m-ai pus pe gânduri. Cred că exprimarea mea e nefericită. Acum realizez. Nici tatăl meu nu "a ales"; dacă ar fi fost după el, era și acum în lumea noastră, așa cum e ea... Mulțumesc, mă gândesc să schimb formularea. | |
| = Un tată mândru de fiica sa | Emil Dogaru [04.Nov.08 17:27] |
| Anamaria, După cum vezi, am devenit un cititor mai atent al scrierilor tale. Până acum cuvinte de laudă. E într-adevăr un scris pe gustul meu, (deși nu sunt mulțumit de cum sună gustul meu, am să înlocuiesc cu "îmi merge la suflet - e de altfel și mai sugestiv) Puține asemenea omagii filiale am întâlnit, vibrând de o sinceritate de parcă autorul ar fi însuși sufletul tău, nemailăsând loc și pentru intervenția intermediarilor și corectorilor reci de gen rațiune. Tatăl tău ar fi mândru de "fetița" lui. Sunt sigur că a și fost, atâta cât ați fost împreună în aceeași lume. Iar m-ai impresionat cu sensibilitatea ta, dublată și de forța expresivă în târzia dar niciodată tardiva ta declarație de iubire către tatăl tău. (spun că nu-i tardivă pentru că el, se vede, încă mai trăiește, într-un mod mai special, în tine) E un fapt pe care-l resimte probabil oricine. Părinții ne părăsesc la un moment dat, supunându-se legilor naturii, dar pentru noi ei nu vor muri cu-adevărat decât odată cu moartea noastră. Până atunci încă mai trăiesc în noi. ... mă copleșește prezența ta în ceea ce mă credeam a fi doar eu... e o superbă revelație de-a ta foarte frumos spusă și totodată o formă de recunoștință la care orice părinte ar râvni-o din partea copilului său. | |
| = bătrânul (!) Wilde avea dreptate | Roman Anamaria [04.Nov.08 23:53] |
| Emil, am să-ți mulțumesc aici pentru atenția pe care ai acordat-o scrierilor mele și pentru semnele pe care, plăcut surprinsă, le-am găsit pe unele pagini. Faptul că afirmi că scrisul meu "îți merge la suflet" mă copleșește, pur și simplu! Dar sunt sigură că vrei să mă încurajezi, așa că revin cu picioarele pe pământ... ...și îți fac o mărturisire: ai dreptate cînd spui că autorul e sufletul meu și nu las loc "corectorului" rațiune. S-ar putea spune că e "păcatul meu" acest suflet... acel "ceva" pe care fiecare dintre noi trebuie să ni-l ducem, oricât de greu ne-ar fi. Și mai știu că, uneori, sunt excesiv de patetică... ceea ce nu e deloc "la modă". Doar că eu numai așa simt că "mă eliberez"... Oricum, îți mulțumesc pentru zâmbetul "De 1 iunie" (chiar dacă "obosit", cum spui)... și daaaa, știu că "tragedia este că rămânem tineri" dar și asta face parte din viață... din noi... Nu-i așa? mulțumesc din nou, anamaria | |