| = biblioteca de dinamita | Cristi Marble [09.Dec.07 14:17] |
| placut text, are un aer aparte si promite prin forta imaginilor sale. recomand spre lectura "biblioteca de dinamita" a regretatului ion stratan. | |
| = hipnoza de automarire | Bogdan Nicolae Groza [09.Dec.07 14:48] |
| Da, Ela, se poate spune orice despre poezie. Am ajuns sa-l fetisizam pana si pe Dumnezeu, din dorinta de a soca, de a fi originali, dezinibati. Ce spui tu aici e perfect adevarat. "hipnotizați de automărire ne facem reverențe prin reviste ne gratulăm la microfoane ne ascundem după obiecte mate să nu ni se reflecte ipocrizia" acest do ut des, "te gratulez ca sa ma gratulezi" e pecinginea noastra, iluzia noastra ca suntem cei mai cei. Iar daca vine unul si zice, conform unui basm arhicunoscut, "regele e gol" recte poezia e slaba, goala, fara vibratie, cel "negratulat" ii devine dusman si de aici vendeta dureaza ani. Mofturile si moftangii s-au impartit in bisericute si "se fandosesc" ca intr-o oglinda, pana cand "aerul, devenind u ncliseu" abureste oglinda. Si atucni ei o sparg, inciudati ca nu se mai pot vedea in ea, in loc sa chibzuie putin si s-o stearga de aburi. si e normal, vorba ta, "să scrii este mai simplu decât să ai orgasm" pt ca orgasmul presupune sa ai intimitate, te face sa fii mai pudic, pe cand scrierea, chiar cu organe, cu dinamite, cu bagari si scoateri, se face in public, pentru a te da mare, barosan, mahar, pentru a cadea pe spate duduitele, pt a chicoti admiratorii, intr-un final, a fi gratulat de "contingentul de aplaudaci" , vorba lui Dan Carlea, si astfel sa ai iar iluzia automaririi. | |
| = Ela Victoria Luca | Teodor Dume [09.Dec.07 16:43] |
| Frumos doamna ELA și adevărat. În lumea asta a fugii nebune "să scrii este mai simplu decât să ai orgasm" Ne-ați obișnuit cu imagini profund de clare. Textul îmi place, are un "moft" aparte "din care înfulecăm până la saturație"(...)" și tot așa până când și aerul devine un clișeu" Cu sinceritate, Teodor Dume | |
| = . | George Pașa [09.Dec.07 15:16] |
| Nu știu, dar uneori poezia se îndepărtează de acea gratuitate a jocului, de acel cutremur interior pe care ți-l produce receptarea acestuia. Se vorbește atât de mult despre clișee încât faptul în sie a devenit un clișeu. Nu contează că uneori poți șterge praful de pe cuvinte și că, prin intuiția poetică ai găsit un context inedit. "Savurăm" textele ca pe chips-uri sau ca pe o cafe au lait, uitând că o profundă lectură presupune multiple dimensiuni. Poate ar trebui să ne abținem să vorbim atunci când un text ni se pare opac. Poate e vina noastră. E bine că ai deschis un asemenea subiect, contează. Deși sunt în general sceptic, n-am încetat să cred în generozitatea actului poetic. | |
| + O confesiune de credință, cred... | Nicolae Popa [09.Dec.07 15:32] |
| Ela, Poezia e drog (iartă-mi banalitatea), te ademenește cu păduri de cristal, îți insuflă curajul de a te expune cu toate pădurile tale de cristal murdare pe ici, pe colo de jegul străzilor pe care treci zi de zi, te bagă în trafic, te mulge de toată imaginația, îți spune că te duce să te plimbe cu „norii lungi pe șesuri”, te face să-ți scoți capul din tren ca să te bată vîntul, dar de fapt trebuie să inhalezi tot rahatul care se scurge pe șine din toate treburile: poezia te îndeamnă să iubești, te obiligă să iubești cît mai mult și asta doar ca să poți trece prin cele mai mari dezamăgiri, să te lase singur cu fundul pe gheață, pomenindu-te fără prieteni, rude, colegi, bani și, cu atît mai mult, glorie, ca abia de acum înainte să te trezești la viață și să începi/re-începi a scrie, dar împotriva poeziei… Textul tău este, de fapt, o confesiune de credință. Una ieșită din comun. Mai mult decît atît, este confesiunea de credință a cuiva care e zilnic printre poeme, poeți, mentalități și viziuni poetice, a cuiva care mai e și un comentator cu valențe reale de critic literar, toate astea înghesuindu-se pe un site amplu, cel mai amplu dintre toate… Bine, mă opresc aici! Stea! | |
| + părere | Liviu Nanu [09.Dec.07 20:11] |
| Bine spus, chiar poetic, aș îndrăzni să afirm. Un text care te îndeamnă la reflecție și te face să te întrebi dacă actul de creație este unul gratuit. | |
| = moftul din care înfulecăm până la saturație nu mai simțim savoare nu mai simțim | Erika Eugenia Keller [09.Dec.07 22:16] |
| e un poem! de ce la personale? un poem critica la afisarea unor valori si imbratisarea altora. La renuntarea "oglinzii', adica a sinceritatii si de asumarii responsabilitatii. Sa-ti asumi valorile si sa recunosti cine esti... | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [11.Dec.07 10:55] |
| Cristi, mulțumesc pt recomandarea lecturii, promit să o citesc agale. Bogdan, în turnul nostru de pagini, mai ales astăzi când se sacot pe bandă rulantă scrieri și scriitori, cărți, reviste, școliți și parașcoliți, când din tot ce există nu știi ce mai are valoare și ce mai are rost, nu ai cum la un moment dat să te scuturi și pe tine din toate încheieturile, din toate mințile și să te trezești din "hipnoza grandiozității". Suntem mici, atât de mici, dar câtă importanță ne dăm, câtă gratulație... Teodor, mă tem că totul e zadarnic, oricum vor exista mereu false valori, falși oameni, false personalități. Mereu vor exista mulțimi care să îi aclame, mereu. E greu somnul ăsta al rațiunii, e greu. Pașa, goi lăuntric, multă strălucire la suprafață, multă importanță de sine, glasul convingător, multă pastiță și autopastișă, mult balast, și o lume în care marketingul născător și promovator de clișee-om, clișee-viață este strivitorul de spirit. Nu știu de e bine că am deschis subiectul, mă frământă de la 17 ani, continuu. Și în ultima vreme, mai intens ca oricând. Nicolae, e un crez în scriitură, în artă, e un crez încă în spiritul viu și în vocație, e un crez că nu vom deveni "lada de gunoi" a existenței, cu "poezii reciclabile". Mă tem, Nicolae, de atâta banalitate, așa cum mă tem și de ipocrizie, de grandomanie, de falsități, de turnuri de stupiditate, de vitrinele-kitsch, de oamenii goi pe dinăuntru și așa mai departe. Liviu, am ținut în frâu poeticul, am lăsat gândurile să se scrie așa cum erau. Și sunt încă altele pe care abia le-am strunit, care galopează prin mine și vor libere spre lume, dar e timp și pentru ele, cred. Erika, e la "personale" fiindcă sunt gânduri, nu am intenționat "poezie". Deși eu și poezii am încadrat uneori la personale, atunci când era ceva cu o amprentă vădit personală. Eh, mofturile mele, pledoarând pentru un act de asumare de sine, de conștientizare, de trezire din somnul minții și din beția autosuficienței care ne roade pe dinăuntru fără să simțim. Mulțumesc frumos tuturor, posibil aceste "mofturi" vor continua | |