| = si bucurestenii sa sangereze cu totii.pana la ultimul cuvant | Luna Tudor [01.Dec.07 13:25] |
| Am citit poemul tau cu autentica senzatie ca vorbim despre un oras in care intradevar podurile se ridica peste oamenii ce cos tramvaie si asteapta iarna ca pe o ultima haina, suprema si gratuita, a mizeriei lumii lor. mi-au placut imaginile vizuale si auditive si olfactive din descrierea rucarului - vazut ca o eschiva imaginara o bucuresteanului inghitit de oras. bravo pentru text! | |
| = Real străfulgerat de-o amintire | George Pașa [01.Dec.07 15:27] |
| Ceea ce dă farmec și aici în poezia lui V. Munteanu e acea veșnică putere a cuvântului de a renaște sub imboldul unor trăiri când dramatice, când melancolic-afectuoase, când grave și înarmate cu briciul ironiei. Secvențele se așază-n text atât pe principiul opoziției - între un oraș în care se trăiește sub semnul alienării și satul de munte unde "totul doarme" în aceleași începuturi "sub pecetea tainei" - cât și pe cel al simetriei, create prin ființa ce se situează simultan în două spații. Deși, în opinia mea, nu e unul dintre textele cele mai realizate artistic, are totuși un rol important în conturarea biografiei interioare a unui poet ce nu și-a spus ultimul cuvânt, de aceea până atunci va sângera sub semnul unei predestinări tragice. Fașă de acel "bucarestication" de acum vreo trei luni ("plouă de-a proasta/ bucureștiului îi lipseste o viroagă"), autorul devine aici mult mai deschis într-un discurs ce-mi amintește de acordurile "ultimului poet cu satu-n glas" ("poslednego poeta derevni"). | |
| = . | Vasile Munteanu [02.Dec.07 07:40] |
| mulțumesc celor văzuți (on-) și celor nevăzuți (offtopic) pentru cuvinte. Dorin: mod de propagare a erorii: zvonul... Luna: "foaie verde foi ca vița/ pe-aici curge dâmbovița" (folclor)...:) Mihai: uneori, rolul unui text e numai un pre_text (în cazul dat, cel semnalat de tine) George: subscriu celor exprimate. încă o dată, mulțumesc. | |