| + "și tot câte patru plămâni și tot câte doi nuferi în ei" | Livia Ștefan [26.Dec.05 01:45] |
| Stare de fragmentare într-o lume hilară, până la grotesc, durerea nu se mai simte, moartea nu mai are esență,poemul amintește de împânzirea tuberculozei, ca o nebunie ce evoluează lent, implacabil - "De viață scapă cine poate", "Născuți asasini", "Pulp Fiction" și un iz de Kundera în romanul lui despre moartea lentă prin tuberculoză (nu mai știu titlul exact al romanului franțuzesc)... Pentru realizarea unui poem scenografic, pentru echilibrarea stilurilor poetice ale celor doi autori, pentru coerență ideatică, mesaj și efect latent, aprecierea mea. Sărbători fericite! | |
| = buon. | Dan Dediu [26.Dec.05 13:44] |
| Un colaj foarte bun si echilibrat!Felicit ambii autori, in special pe Raul fiindca scrie din ce in ce mai bine si fiindca a facut fata tavalelii:). | |
| = baia nu respira | Alex Ion [27.Dec.05 16:39] |
| cred ca titlul e cel mai bun lucru. dar inca nu v-ati hotarat ce sa taiati din poeme "trupurile lichide ale femeilor" sunt ceva, dar din libertatea pe care ati castigat-o pentru textele dumneavoastra inca nu va indurati sa renuntati la amestecul destul de suspect de suprarealisme gratuite si realisme optzeciste ca sa spuneti ce aveti de spus sau, pur si simplu sa "respirati" un discurs. | |
| = crescendo scurs de pe scena | mischie ioana [30.Dec.05 14:40] |
| fotografii fosile duhninde , priponite de lampa noptilor fara departare , toate orice-urile cu fulgere si vorbe se scurg prin geamul cuprins in mainile insectarului ; eunucii cu vrej in cioc apropie nuferii goi din vuietul bomnerdierelor ; baby baby baby baby baby......cate oximoroane se scriu printre noi cu chipul cuprins in maini... raul-ioana-huluban-barac-grigore-agonia-versuita-in-litere- mici-de sarbatoare- nu m-au prea incantat : "o catastrofă feroviară " ( pare prea fatalist , apartinand mai mult cvasiinexistentului decat lexicului prozodic ; are putin din aromele tarzii ale dramei , si inca putin din jocul pendulatoriu al unei portavoce) , "putem înghiți sticlă cum mănâncă alții bomboane de mentă" ( final tautologie incisiva care bandajeaza cliseatic suburbiile de timp ale cuvintelor). semnandu-ma cu drag mari-mari-mari , eu , | |
| = Raul Huluban | geanina codrea [04.May.06 22:31] |
| m-am sfiit a-mi arăta admirația față de tine până acum. am preferat să rămân un cititor fidel "anonim". dar dacă tot am ridicat problema certei valori a textelor semnate Raul Huluban, găsesc aici un spațiu prielnic pentru a-mi justifica opinia. de ceva vreme răsfoiesc acest site. pot spune că prea puține texte m-au emoționat așa cum a reușit s-o facă acest grupaj. iar când spun "emoționat" nu mă gândesc strict la nivelul senzorial, superficial la care te poate impresiona un poem. aici este vorba tocmai despre redarea atât de fidelă a unui conțint psihic, pe care carlos bousono o consideră esențială în transformarea unei simple compoziții în poem. poezia este, într-adevăr, un limbaj și un mod de comunicare aparte. desigur, unii teoreticieni ca samuel levin spre exemplu au contrazis această afirmație. eu cred că raul huluban scrie literatură, și nu paraliteratură. iar când spun paraliteratură mă gândesc fix la sensul pe care îl dau a.Boyer sau g.Desnault acestui cuvânt, respectiv acela de „scriere inferioară”, „subculturală”, „de masă", iar nu la accepțiunea de "jurnal" sau "document biografic" pe care o iau în considerare eugen simion și alți critici români. felicitări. ți-aș da o stea. cred că meriți tot cerul. iartă-mi patetismul ăsta final, recitind trainlighting sunt pur și simplu copleșită. p.s.: văd că ai mailul la biografie. nădăjduiesc că-mi vei permite să-ți scriu. | |