| = "le mai rămâneau doar elefanții" | Ela Victoria Luca [10.Nov.05 22:34] |
| și elefanții își căutau adăpostul adânc. din fildeșul lor, el ar fi făcut pudra din care femeia, "nici măcar soție de misionar", și-ar fi modelat apă de-albastru picurând, trupul cel lăsat în mâinile lui. o luase de prea multe ori de la capăt, de fiecare dată altul. până când păsările ar fi umplut pustiurile din ea, din el. dar ele au vestit elefanții că este iar frig și se-ngălbenesc pietrele, munții, inimile și mai ales copiii. atunci, El a spus: "Lumina aceasta scoboar-o în Vale. De-acolo vor bea numai femeile cu prunci nealăptați." Din prunci, peste nouă veacuri, au rămas statui plângătoare de alb. Lacrima ultimului elefant. Ela | |
| = sotia unui elefant | dorin cozan [11.Nov.05 08:56] |
| apreciez la acest text tehnica, modul in care acuzi (se pare) "locurile" comune lumii (poeetice si nu numai) si modul in care incerci sa le salvezi, dezbracandu-le de "adancimi neintelese". imi plac de asemenea figurile de stil utilizate (aapa îi crăpa unghiile) si, bineinteles, perspectiva propusa (una de necesar-excesiva-teatralitate) ce nu mi-a placut?....ma mai gandesc (sigur trebuie sa fie ceva....sa revin?) | |
| = marmura si deir | Elena Albu [11.Nov.05 21:25] |
| O imagine originala: ,,purta în căușul palmei o statuetă din marmură de napoli, lângă linia delirului." Ori foarte sensibila... | |
| = erata | Elena Albu [11.Nov.05 21:25] |
| erata: marmura si delir... | |
| = Ela, Dorin, Elena :) | Florin Andor [23.Nov.05 18:40] |
| ... percepțiile celuilalt m-au fascinat dintotdeauna, cum lumina albă căutându-și potir și nuanță potrivită; altfel mai învăț din mers ... mulțam fain vouă și veghere :) | |