| = reader no. 2 | Monica Manolachi [21.Oct.05 14:38] |
| Pentru că acum câțiva ani m-am rătăcit prin Veneția și pentru că am stat și eu de vorbă cu oameni ca zugravul din Udine, mă bucur să aflu aici o relatare despre cineva care, după câte se pare, a dus o viață mai mult prin gări, alergând după trenuri cu destinații niciodată cunoscute. Dacă îi lipsește ceva poveștii, atunci e vorba de profunzime. Discuția pe tema înstrăinării cred că ar merita mai multă atenție. Frica de cel străin, spaima că ar putea fi “mafiot”, îmbinată cu un fel de curiozitate specifică pionierilor (aici sper să nu se înțeleagă greșit, nu e vorba de școlarii cu cravată roșie :-)...) mereu căutători de bogăție, de spațiu, de libertate, îmi pare un subiect insuficient exploatat. După părerea mea, degeaba călătorim în străinătate dacă nu ne pasă și de soarta celor plecați pentru o viață mai bună, pe care totuși n-au găsit-o, ci au eșuat. Nu e vorba de compătimire, ci de conștientizarea unui stadiu de europenizare prin care trecem. Ne mirăm când trecem tangent pe lângă viața câte unui zugrav sau zidar, dar numai el știe cum a trăit în toți acești ani printre străini. Depersonalizarea de pe vremea lui Ceaușescu a luat o altă formă. Nevoia de adaptare, de a purta mult mai multe măști, tot depersonalizare este. Persona = mască (gr.). Aș schimba “s-o bage sub aripă” cu altceva, mai frumos... Aș schimba și poziția exterioară din care este privită problema... Din interior cred că s-ar percepe mult mai multe. Cu prietenie | |
| = O fotografie ușor mișcată, nu o pictură. | Nicolae Diaconescu [25.Oct.05 12:27] |
| Salut MoNica, Constat că avem niște puncte convergente. Îmi amintesc că doamna Sărățeanu șefa cenaclului Sadoveanu făcea schimb de experiență cu domnul Opriș...înainte de 1989 . Textul de mai sus , scris prin 1990, e doar fotografia "mișcată " dintr-o gară din Veneția. Ca orice fotografie ilustrează un instantaneu , nu și-a propus mai mult. De ce l-am postat tocmai acum, mai ales că mi-a luat ceva timp până l-am găsit ? Fotografia aceasta îmi servește ca preambul la un alt text, are corespondență în realitatea imediată, cu numele "Întrebare pentru soția mea ". Călătoria în străinătate ca mijloc de "culturalizare" am prezentat-o în textul " Cum am ajuns mai deștept ", auto ironie, poate vreodată îi dau drumul pe site... Tema înstrăinării am abordat-o , în alte două texte, " Nea Max " și " Suflețel " . Suflețel a fost pe site postat de altcineva, de unde rezultă că uneori creatorii se întâlnesc, fie și doar în titlul unei povestiri. Cred că o să schimb aripă cu subsioară, mă mai gândesc. Cât privește poziția din care e privită problema, rămâne tot cea exterioară, fotografia unui instantaneu. | |