| + să plângem ca doi copii | Zabet Mihai [19.Oct.05 00:51] |
| Poezia ta e de fapt un fel de tipat modulat, asemeni celui de agonie. A o comenta mi se pare un sacrilegiu, caci toate aceste versuri care compun intregul reprezinta muzica zilelor noastre si cand spun muzica ma refer la toate genurile. "că avem inimile moi de plastic, că pentru o oră de dragoste noi" - nici nu stii cata dreptate ai... Descopar aici un continent, o federatie de state; fiecare are legile si cu greu poate fi comparat cu celelalte. Ceea ce le uneste este un concept foarte vag - placerea estetica, acea clipa de iluminare si bucurie pe care o simt cand am intuit frumusetea, nu obiectuala, ci relationala a unor combinatii lingvistice. cu drag, mihai | |
| = Mihai | Madalina Maroga [19.Oct.05 01:47] |
| este o plăcere pentru mine să te găsec aici. mă bucur că ai descoperit acel continent ascuns printre cuvinte... uneori, cred că începem să semănăm cu melodiile pe care le ascultăm... când am scris aceste versuri ascultam M. Antony – you sang to me... am să postez și o fotografie... împovărată de gânduri... mulțumesc. cu prietenie, Madim | |
| = "în doar două silabe inventez dumnezei de apă" | Ela Victoria Luca [19.Oct.05 01:50] |
| Eu citesc și atunci se derulează ca un film. Aici personajele tale au când aripi, când stele, alteori se descalță de amintiri, își rup fotografiile, se rostogolesc prin metafore și ascultă apele din silabe. Eu îți voi spune și ce simt bun, și ce simt încă de lucrat, fiindcă așa îmi este firea. Primele trei versuri sunt o uvertură la poarta cerului, nimeni nu este acolo să privească desfășurarea baletului de umbră. "vreau să uit că sufletul meu are mai multe umbre-n oglinzi vino să-ți spun de ce toamna aceasta umblu anapoda fără versuri, în doar două silabe inventez dumnezei de apă" Aici las totul așa cum este. Fiindcă orice cuvânt în plus ori silabă ar dezechilibra sensurile firelor invizibile. Admir "dumnezei de apă", mi-a rămas ca o flacără albă în astă noapte. Următoarele 3 versuri, însă, curg deja în alt registru, sunt și mai puțin șlefuite, parcă trecerea asta abruptă, ca o schimbare a cadrului, în alt spațiu interior, este disonantă ușor: "arăt cu degetul la ore fixe spre culorile rămase ca o pată de sare ți-am spus, nu-mi pasă de nimic hai să ne întoarcem înapoi la visare" (acest "ți-am spus, nu-mi pasă de nimic", ca o conversație simplă, poate merită revăzut). De altfel, aceste "hai să", "hai ajută-mă" îl văd adesea pri ultimele tale poeme și cred că poți exprima această rugăminte, sau acest îndemn de suflet și altfel, căci știu că ai atâtea feluri de a prelucra cuvintele încât te-ar invidia și aurierii. Trecerea spre "el", printr-o promisiune, iar așteptată, face ca peomul să capete două lumi ne-unite, între care țeși literele orelor: "promite-mi că o să ne sărutăm în fiecare poem vreau să facem din atingerile de noapte primele semne ale dimineții" Îmi place acest: "spunem lumii că nu avem lanțuri la picioare, că ne e doar frig și frică", însă continuarea mă oprește în loc, iar ca o fragmentare: "din cauza fotografiilor împovărate de gânduri", ca apoi să revii într-un joc de cuvinte care uimește: "avem inimile moi de plastic, că pentru o oră de dragoste noi întrebăm bătrănii pe stradă dacă l-au văzut pe Dumnezeu". Și alt zig-zag al gândului, prin "lacrimi și visare". Mă întreb cum cântă inimile acolo unde microfonul nu mai este bun. Și aici tac. Fiindcă mă lasă iar în îndoială finalul, ca și compoziție: "să plângem ca doi copii moartea fiecărui necunoscut hai să stăm pe loc doar un vis ca într-un somn bizar pentru o singură moarte" Ideea este mică piatzră prețioasă, dar "să plângem", "să stăm", "moartea-moarte", "somn" și iar vis, lăsate astfel inundă spațiile. Și mă gândeam că ar fi bun uneori un dig sau măcar o insulă de reflectare pe care să te așterni și să te vezi bine, Măduca. Ca să poți descoperi cum ești dincolo de revărsarea "apelor"-trăiri. Și pentru a evita repetiția în-în din titlu, aș sugera: "Prin lume, îngeri travestiți". Ti piace, piccola bambola? Am trecut că să știi că sunt de veghe acolo unde am lăsat travestirea deoparte, mai ales nopțile. Ela | |
| = Ela | Madalina Maroga [19.Oct.05 02:04] |
| mulțumesc pentru sugestii, Ela. știu că am o "problemă" cu acest - hai -. ți-am spus cândva că nu lucrez poemele, le scriu așa cum îmi vin în minte, cum simt. din acest motiv există aceste scăpări pe care le-ai observat atât de bine. am să revin asupra poemului și am să fiu atentă la ce mi-ai recomandat. de moment, am să schimb titlul. (am sesizat si eu repetiția dar nu am găsit altceva mai bun :)) hai ragione, e meglio cosi.;) Madim | |
| = "primele semne ale dimineții" | Negru Vladimir [19.Oct.05 07:30] |
| Cred ca e una dintre cele mai reusite poezii scrise de tine, reprezentare nu a gandului ci a unui sentiment care probabil in loc sa devina mai clar capata note difuze, este impregnat de jocul acesta de-a umbra... recunosc o fantasma iar aici ai ai reusit sa-i faci o "fotografie" frumoasa... mi-a placut ce e firesc si spus oarecum de-a dreptul... "ajută-mă să aduc în mijlocul străzii colecția mea de păpuși" "întrebăm bătrănii pe stradă dacă l-au văzut pe Dumnezeu"... cred ca in loc de batrani as fi spus prunci... ei cred ca au amintirile mai proaspete. "să ne închipuim că în cer nu locuiește nimeni că suntem liberi și putem umbla prin lume travestiți în îngeri" Alaturarea "vis bizar" imi pare oarecum banala, desi ai dreptate... e ciudat, suficient de ciudat pentru o singura viata. | |
| = Taceri inregistrate pe CD | razvan rachieriu [19.Oct.05 12:49] |
| Sufletul își arată fizionomia în “umbrele din oglinzi”.În aversele de ploaie irizează “dumnezei de apă”, așa cum în “pata de sare” este o lacrimă evaporată a unui dumnezeu al tristeții. “Să facem din atingerile de noapte primele semne ale dimineții”, din sărutul sfârșitului un nou început și din iubiți să facem “colecția noastră de păpuși”. “Tăcerile dintre lacrimă și visare” să le înregistrăm pe un CD alături de muzica rock a zbuciumului lăuntric și “să punem microfoane la colțurile sufletelor”. “Somnul bizar” populat cu fantome sinistre nu este îndeajuns “pentru o singură moarte”. | |
| + de la o disipare iminentă | Tudor Negoescu [19.Oct.05 14:13] |
| Toamna,tîrziu, cînd începe să ni se facă frig sau frică (nici nu realizăm bine ce)...sufletul, acest înger trist, bun la toate, e singurul care trage de noi, scoțîndu-ne la liman, salvîndu-ne de la o disipare iminentă (a vieții, căldurii noastre) în neant. Un text care ne amintește că nu există iubire fără suferință, dar și un strigăt de disperare, care impune măcar o clipă de reculegere, de speranță: mai spune-mi "iubito", atunci când sunt gata să plâng și, fir-ar să fie, promite-mi că o să ne sărutăm în fiecare poem. | |
| = Vladimir, Răzvan, Dorun | Madalina Maroga [19.Oct.05 22:42] |
| Vladimir, primele semne ale dimineții o altă față a timpului în ritmul amețitor al viselor ...iubirea și viața traversează sufletul ca niște sfere fluide p.s. - mulțumesc pentru "prunci"; sună frumos. am să revin asupra poemului, probabil am să modific. Răzvan, mi-a plăcut mult titlul comentariului tău. mă bucur să te întâlnesc la mine în pagină. poate data viitoare am să înregistrez și somnul (visul) bizar pe un CD. :) te aștept și la următoarele poeme. Dorun, stau pe loc în câteva versuri stau pe loc în câteva gânduri stau pe loc într-un somn bizar nu clipesc, nu mă mișc siluete de îngeri în oglinzi îmi fac semne cu mâna cercuri de fum, cercuri de aer mă îndeamnă la drum... trăiesc nebunia unei iluzii privesc lumea cu ochii deschiși sub apă... mulțumesc! cu drag, Madim | |
| = ...pentru un somn bizar (sa incepem cu sfarsitul) | Dan Rusu [20.Oct.05 06:34] |
| "fir-ar să fie, promite-mi că o să ne sărutăm în fiecare poem" - sunt doar prea curios cum vor curge literele, silabele, cuvintele... tacerea... exista atingere prin cuvinte? oricum ar fi vreau "sa stau pe loc doar un vis"... | |
| = si sa stii | Anni- Lorei Mainka [25.Oct.05 20:11] |
| ca ne vom opri pentru un vis....si atunci ma voi gindi la aceste versuri, care printre picaturi au ajuns pina la mine...e toamna si e mai mult frica de care ma tin de care ingerii nu se tem....le voi citi versurile si ne vor salva....poate ne vom opri in acelasi vis... | |
| = Anni- Lorei & Dan Rusu | Madalina Maroga [25.Oct.05 21:05] |
| Anni, era totul frumos, aveam același vis înflorea liliacul am deschis ușa și ferestrele aerul tremura ca o filă de carte în curând voi începe să strig ia seama, am să te chem să alergăm pe nisipuri am să-ți spun cât de mult aș fi putut să plâng într-un singur vis cu tine Dan, era târziu iar liniștea speria poeții noi ne făceam mici cât o dorință surprinși că începeam cu sfîrșitul aprindeam un foc nesfîrșit un secret alb ca o toamnă divină mulțumesc. :) cu drag, Madim | |