| = n_sinddariani recomanda | Dinis Adrian [15.Oct.05 22:35] |
| Merita recomandat acest eseu, care este de o contemplare profunda; un colaj sublim obtinut prin decuparea de secvente a celebrilor Freud, Karen Horney, iar concluzia o intalnim si in inceputul deja celebrei carti ,,Alchimistul" de P.Coelho si intr-adevar asa este; in acel mit redefinit. In opinia unui narcisist de conditiile a, b si c el se iubeste pe sine, se uraste in urma esescurilor( asta avand in vedere ca aici ura este tot o forma de iubire, spre deosebire de indiferenta, ura care nu-i permite caderea spre o treapta inferioara) si isi cauta mereu angelizarea proprie absoluta in alta persoana( de obicei persoana iubita) pentru ca iubind-o poate simti astfel ca in ea este o parte din el( lucrul care apropie indragostitii este si asemanarea,nu?). ----------------------------------------------------------- Ai mi se pare o neconcordanta in fraza aceasta, care pe mine m-a lasat nedumerit; probabil ai mancat ceva: ,, Înstrăinarea de sine și de ceilalți este însoțită nu doar de “iubirea imaginii de sine”, ci și de o stare de anxietate, iar singurul mod prin care narcisicul își estompează anxietatea." Parca vedeam aici puncte, puncte ca si cum asteptam sa urmeze ceva. | |
| = Parere | Andu Moldovean [16.Oct.05 15:19] |
| De acord cu Adrian, asa ca fac ceea ce pot sa fac, recomand acest eseu. Tentativa este laudabila, deoarece acest "unghi" al psihanalizei este mai intotdeauna "cu doua fete" :-) As vrea sa vad mai multe astfel de materiale pe poezie.ro, care sa poarte girul unor oameni care, asa cum este cazul Elei, isi cunosc domeniul mai bine decat noi ceilalti care doar ne dam cu parerea. Felicitari! Bobadil. P.S> Poate cea mai substantiala dintre dezbateri se poate purta pe tema erotismului si auto-erotismului, bine conturate in acest material. Eu sunt de parere ca legatura dintre ele trebuie cautata acolo unde se afla radacina frustrarii hai sa o numesc "principala"... | |
| + Si, bineinteles, recomandarea cu pricina | Andu Moldovean [16.Oct.05 15:20] |
| asta e, mai uita omul ce voia sa faca, dar bine e cand isi aminteste :-)... repede! | |
| = Ela, | carmen mihaela visalon [16.Oct.05 15:33] |
| Ce bucurie sa gasesc la subiecte fierbinti, un text de o asemenea amplitudine, in care psihanalistul si poetul isi dau mana pentru a darui celui pornit pe drumul cunosterii de sine, o cheie pentru a deschide portile labirintului. Dupa o noua lectura cu creionul pe hartie voi reveni. | |
| = narcis... | Gabriela Pierre Dragomir [16.Oct.05 16:37] |
| draga Ela... predispozitia unui astfel de tip de caracter sau mai bine zis de personalitate patologica ne duce cu gandul departe o data cu tine, si eu iti multumesc stii de mult timp sunt fascinata de modul tau de analiza,adica psihanaliza si se pare ca nu ma lasi sa imi uit acest gand, asadar Narcis de la autoerotism cum spui si tu se poate ajunge acolo poate si din banala curiozitate... de autocunoastere a trupului si chipului pe care si-l venereaza, acele suprafete ale corpului nostru fiecare cu o personalitate energetica proprie , e si normal nu ,nu e ceva nou, fiecare cu receptorii sai, ficare zona, acel libidou care scade din coeficientul emotional,dispare total empatia,indiferenta la alte emotii din jur, iar tu ne atragi atentia ca acel narcis poate fi chiar la puterea a doua, daca ma gandesc bine ma intalnit si eu astfel de persoane, e cumplit de real cand crede ca i se cuvine totul fara a spune macar multumesc, iti vine sa o iei la fuga si nu are legatura chiar cu frumusetea fizica asta e culmea uneori... Dali si Wilde si Coelho,si ei l-au numit si incercat si da masca jos... cate se pot afla si din romane nu-i asa...da asa este iubirea si numai ea te poate salva adica l-ar fi putut salva pe narcis, dar crezi ca ar fi macar capabil sa o recunoasca sau ar fi chiar fatala o iubire si mai alea ecoul naturii sa nu fie auzit de acel suflet surd... auch ce surditate a inimii... deja nu o mai are... nu se recunoaste pe sine poate in oglindire cum se vrea mereu mai frumos decat acea oglindire in lac in loc sa venereze lacul ca incearca sa fie oglinda cerului... si ii arata un decor ce nu e zarit prin thanatos caruia ii face plecaciune... frumusete trecatoare... frumusetea ca un blestem... ca o piedica in calea adevaratea culori ce se recontureaza cu fiecare culoare a ochilor din jurul aurei interiorizate... curcubeul nevazut... pe care tu il redai... si mai ales ca propriul farmec este de preferat sa fie la alegerea celor din jur cat este de real sau nu... daca ma gandesc mai bine fiecare existam intr-un anume fel in viziunea fiecaruia in parte... de la diferenta de perceptie a culorilor pe retina pana la ... deci ceea ce vad eu in oglinda nu exista... decat partial pentru mine si nu imi place ... as adora lacul sa-mi cante pe notele cercurilor formate de varful aripii unui pescarus ratacit... pe unde m-am ratacit... si am aflat un nou zbor... l-am furat cu mine si il voi reciti acest text... e o biblioteca in el nu eseu... bibliografie chiar multumesc cu drag Pierre | |
| = Răspunsuri | Ela Victoria Luca [17.Oct.05 00:21] |
| Adrian, mulțumesc pentru finețea observărilor tale, paragraful acela avea o eroare de scriere, un punct care a fragmentat o frază: "Înstrăinarea de sine și de ceilalți este însoțită nu doar de “iubirea imaginii de sine”, ci și de o stare de anxietate, iar singurul mod prin care narcisicul își estompează anxietatea, insecuritatea, neîncrederea, este supraevaluarea și căutarea succeselor în orice acțiune.". Acum este corect și clar. Și, da, vor urma încă două prți ale acetei teme, care vor aduce alte perspective, mai recente și mai aproape de mit și de uman. Te aștept cu bucuria celui ce simte că este citit cu adevărat. Andu, voi aduce diferite "unghiuri" și diferite profunzimi, desigur cât mai aproape de rădăcini (nu doar ale frustrărilor), în următoare părți ale acestei prezentări, fiindcă aici este o suprafață doar. O deschidere simplă. Nu voi face decât deschideri, fiindcă sunt deja cărți, mii de cărți pe această temă, chiar și eu în acești șapte ani care au trecut de când scriam ceea ce am așternut aici am parcurs multe "muchii", printre pagini, oameni, interioare și rădăcini. Mulțumesc pentru încurajarea de a continua acest travaliu dificil, auriul face mai intensă oglindirea vieții. Pierre, voi răspunde oarecum altfel decât am scris mai sus: la marginea fiecărei oglinzi, de apă sau nu, stă mereu un ochi privitor, ce se caută, se poate descoperi, se poate iubi/urî, sau dorește doar să i se deschidă noi tărâmuri, ale întregii lumi reflectate odată cu imaginea lui. Dacă te regăsești doar pe tine, atunci calea iubirii autentice îți este închisă prin însăși capacitatea de nu fi curcubeu, ci doar spirală închisă, autopieritoare. Aș mai lăsa doar câteva cuvinte acum: când privim în ochii celuilalt, îl căutăm pe el, ne căutăm imaginea pe care o poartă el despre noi, căutăm sentimentele lui, dar și ale noastre. Este un flux continuu, pe care un anumit narcisism, mortifer, nu îl permite, însă acel narcisism al vieții, în care te poți iubi și pe tine, îl poți iubi și pe celălalt, te îmbogățește cu fiecare oglindire. | |
| = Sînt convins, Ela, | Corneliu Traian Atanasiu [25.Oct.05 08:42] |
| că tu poți scrie/transpune aceleași lucruri și într-o limbă mai "omenească". Am citit o bună parte, dar nu mai sînt de mult un mascochist și nu mă tem să spun că e un efort prea mare pentru cine nu stăpînește limbajul psihanalizei. Aștept un text mai scurt cu inflexiuni lirice. Ca răspunsul dat Gabrielei. Asta nu știrbește în nici un fel valoarea tehnică și științifică a contribuției tale. | |
| = Corneliu | Ela Victoria Luca [25.Oct.05 09:24] |
| Da, așa voi face. Următoarele părți deja au altă nuanță, cu mult mai puțin limbaj științific, chiar și această parte o mai "periasem" un picuț ca să poată fi citită. Și voi scrie pe mai departe eseurile psi cu diverse inflexiuni lirice. Mulțumesc, mă bucură că îmi ești cititor. Ela | |