Comentariile membrilor:

+ “ce vom face cu copiii care Nu s-au născut, deși puteau să se nască”
Zavalic Antonia-Luiza
[14.Feb.24 04:49]
Poemul dvs. mi-a adus aminte de un film tulburător: “Life changes everything” ce prezintă povestea lui Zac Ryan, un medic-cercetător renumit care caută să descopere un tratament revoluționar pentru bolile incurabile rare. Înainte să se nască, mama lui este încurajată să facă avort (chiar de către tatăl copilului) dar ea își asumă întreaga responsabilitate și îl crește cu greu, însă când Zac este copil mama lui moare într-un accident și astfel rămâne orfan. Băiatul crește și plin de ambiție se dedică medicinei, iar la maturitate ajunge să descopere un tratament pentru bolile incurabile și salvează numeroase vieți, inclusiv pe cea a tatălui său (care l-a abandonat încă înainte de naștere), care îi devine pacient.
Tot filmul îi prezintă viața, eforturile lui de a găsi acel tratament, inclusiv puterea de a-și ierta tatăl pentru ca l-a părăsit, iar când filmul pare că are un final fericit, el spune: “numele meu ar fi trebuit să fie Zac Ryan” și după aceste cuvinte apare scris: “În memoria lui Josh “Zac Ryan” Paul, avortat în 1978”.

Lumea zilelor noastre nu înțelege și nici nu trăiește cu adevărat miracolul vieții. Este tulburător de trist când vezi câți copiii nenăscuți plătesc o vină care nu le aparține. Dacă aș putea să cer ceva pentru lumea aceasta aș cere ca toate aceste suflete nevinovate să fie salvate, dar trăim într-o lume egoistă și care nu se gândește la viața cu ochii dragostei. Iar eu nu pot decât să mă rog la infinita milă și iubire a lui Dumnezeu pentru milioanele de sufletele smulse din pântecele care ar fi trebuit să le dea dragoste.

 =  “Life changes everything”
Zavalic Antonia-Luiza
[14.Feb.24 04:55]
Filmul de care vă spuneam este integral pe youtube, în lb. engleză.

https://m.youtube.com/watch?v=2gI7M8YWBfM&pp=ygUdbGlmZSBjaGFuZ2VzIGV2ZXJ5dGhpbmcgbW92aWU%3D

+ sunt cîteva teme clasice de gîndire
Leonard Ancuta
[18.Feb.24 19:35]
pe care nu puteam să le remarc. chiar dacă versul pare putin mai abrupt, de fapt nu-i un defect, este cum spunea nietzsche, doar cei pregătiți ajung să respire aerul rece al înălțimilor. pentru profunzime, pentru idee, acord și eu steaua mea polară.

 =  Orații
Nincu Mircea
[21.Feb.24 01:08]
Vă mulțumesc doamnelor! Comentariile și recomandările dvs. pentru mine sunt distinse orații.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !