| + mai târziu m-am întrebat dacă îngerii stau supărați ei între ei | Maria Mitea [02.Dec.23 16:12] |
| ILiuță, am citit cu îngerul inimii, îmi place enorm ce ai aici, și cum transmiț inicența copilului care se roagă, puritatea sufletului, și al bunicii, am scris odată un poem în engl. cum că copilăria și bătrânețea sunt una și aceiaș etapă (spirituală) doar că una este la început și alta la sfârșit, ce nu am integrat, înțeles ca copii Dumnezeu ni-a mai dta încă o șansă :) P.s. poate dacă eu aș fi scris, nu aș fi pus ultima vrază doar aș fi lăsat ”genunchii tot mai sapă-n rugă pământul și lacrimile ....gropi adânci” Cu drag, și spor! | |
| = Maria | Stanica Ilie Viorel [02.Dec.23 16:26] |
| prindem azi clipele acelea și rezonăm nici n-ar putea fi altfel, căci suntem dospiți din același aluat și purtăm în noi gena unei generații care așa a crescut despre final, dacă aș știi că se subînțelege că acolo, în cufăr, e zestrea, aș elimina ultimul vers mulțumesc! | |
| = acolo-mi este cufărul | Maria Mitea [02.Dec.23 16:49] |
| eu văd a fi începututl unui alt poem :) | |
| + Ce mi-a atras atenția | enea gela [02.Dec.23 20:08] |
| în acest poem cuminte, sensibil, scris într-un moment în care te privești în oglindă și te vezi nu cum ai fi crezut, este secvența cu scrisoarea...are o metaforă cu parfum de timp vechi, când comunicarea se făcea mai ales prin scrisori. Merită, cred, a doua stea. | |
| = ce frumos spus! | Stanica Ilie Viorel [02.Dec.23 20:58] |
| "acest poem cuminte" mulțumesc! | |
| = da, un poem | Miclăuș Silvestru [02.Dec.23 21:46] |
| cu minte scris...! urmând modelul unor comentarii semnate Stanica Viorel, pot spune... iată ce și cum văd eu în poezie, căci o vei muta de la personale...: „când îmi spuneam rugăciunile de seară o preferam pe aceea cu îngerașul știam că peste noapte voi avea un prieten alături pe aceea cu tatăl o spuneam fiind convins că numai așa se vor împlini rugăciunile bunicii pe care le spunea cu năduf de dimineața până seara mai târziu m-am întrebat dacă îngerii stau supărați ei între ei căci al meu se cam rătăcise de mine i-aș fi trimis o scrisoare prin îngerașul altcuiva” „și mai târziu m-am întrebat dacă tatăl a plecat în căutarea îngerilor pierduți îl și vedeam umblând îngândurat iar pe bunica în urma sa: păi bine, Doamne, o fi bine?” Nedumerire: întrebarea „păi bine, Doamne, o fi bine?”... cine o pune? Și parcă nu-mi vine-a crede că pruncii dumitale nu știu (n-au știut) „îngerașul”: „zestrea ce-am primit n-am știut să o dăruiesc poate acesta-i motivul pentru care eu sunt mic tu fă-mă mare... nu a mai prins aripi” Concluzia mie vizibilă: genunchii și lacrimile sapă aceeași groapă, groapa în care va ajunge și cufărul meu Evident, am citit cu multă plăcere și atenție. Spor și succes! | |
| = Silvestru | Stanica Ilie Viorel [02.Dec.23 22:01] |
| 1. bunica 2. nu am știut, nu m-am priceput mulțumesc! | |