| = terapeutic jocul asta de roluri in scris | ștefan ciobanu [17.Sep.23 10:37] |
| discursul unui terapeut care face pe cititor sa ia rolul tau. cum ar fi un text dpdv al plansului? si el, plansul, fiziologic sau nu, are o voce. | |
| + Aproape scenariu dramatic sau cinematografic | Dragoș Vișan [17.Sep.23 11:02] |
| Dedublare interesantă în această scriere încadrată bine la "Personale". Dialog interior despre drame, răni. Dar cel care vorbește poate fi și altcineva decât "eul" personal, chiar și personaj masculin, iar atunci n-ar mai fi dedublare, ci discuție. Oricum, un text literar cu multă psihologie în el. | |
| = Recomandare generală: vizionați serialul "Vizavi", spaniol, pe Netflix! | Dragoș Vișan [17.Sep.23 11:08] |
| Recomand și altor colegi poeți și poete vizionarea pe Netflix a lungul serial spaniol "Vizavi" (Vis-á-vis) pentru depistarea psihologiei feminine în situații-limită. Macarena Ferreiro, Saray Vargas, Zulema Zahir, Creața sunt personaje de poveste. O diversitate de comportamente, multe dureri. Întâlnim chiar ontologice răvășiri trupești, sufletești. Cred în posibilitatea ca autoarea să scrie foarte bune scenarii pe viitor. Oamenii chiar sunt "ca niște rețele pe calculatoare" și se influențează mult între ei. Dar la un moment dat află cine sunt cu adevărat. | |
| = ... | Cristina-Monica Moldoveanu [17.Sep.23 15:38] |
| Mulțumesc pentru comentariu, Ștefan. Dragoș, și ție îți mulțumesc pentru apreciere. Dar eu nu cred că oamenii pot afla cine sunt cu adevărat dintr-odată. Autocunoașterea e un proces de durată - un joc al minții cu viața și cu moartea. Numai bine! | |
| + Dragă Cristina, | Maria Mitea [18.Sep.23 02:28] |
| Mi-a plăcut mult scrierea, acest dialog interior și plânsul. ”Bună ziua, domnișoară. Te-am auzit plângând, nu-mi spune de ce. Nu vreau să știu. Ai curajul să stai lângă mine? ” ... Cristina, mi-au rămas ochii lipiți de scriere. Această mare întrebare a ”civilizației” ”A plânge sau a nu plânge!” Scriu ”civilizație ” între ghilimele, pentru că ce fel de civilizație este aia care nu dorește să-l vadă pe OM plângând? Când eram copil și vedeam bocitoarele la mort nu înțelegeam nimic, ziceam că nu face sens. Sora cea mai mare a tatei, a fost o Bocitoare de prima clasă, lăudată prin toate satele împrejur. Aici e rușine să plângi. Viața m-a adus în locul unde am ajuns să lucrezi cu oamnei care nu au plâns la viața lor, și la un momnet dat a fost mare nevoie ca să plângă. Când scrii ” tu spui că plânsul te ajută ... așa să strănuți sau tușești sau sughiți.” este adevărat. Plânsul este ca tusa, râsul scărpinatul, sughițul, strănutul, căscatul ... toate ne sunt date cu un scop anume, au rolul lor în reglarea Sistemului Autonom Nervos. E dacă oamenii azi după o tragedie, dramă, pierdere merg la psiholog, să îi ajute să iasă din criză, ritualul Bocitoarelor făceau munca de prevenire a crizelor. Stimulau lumea ca să plângă, să descarce tensiunea, stresul cauzat SAN pe loc. Așa oamenii sufereau împreună cu toții si se eliberau împreună de necaz, pentru că în fiecare se trezea umanul, își jelea o pierdere, o ruptură, durere, și a doua zi își vedeau de treburi. | |
| = ... | Cristina-Monica Moldoveanu [18.Sep.23 19:21] |
| Maria, mă bucur că ai avut timp și pentru mine. Spor în scris! Lacrimile - nu știu - poate îi ajută pe unii oameni să se împace cu durerea lor. Pentru alți oameni ele pot fi dăunătoare. | |