| = voi reveni | Stanica Ilie Viorel [09.Sep.23 00:18] |
| citind de două ori (cu scuze, pe fugă) îmi este ceva neclar “tare departe, acolo unde nu îl vedeam bine răsărea soarele ca o bucurie deghizat în ceva aparent inutil” când? atunci… cum? “ca plânsul unui copil sărac care nu știe de ce plânge pe când noi ne curățăm ochelarii, ne dezinfectăm nările și gâtul pentru a fi cât mai bine adaptați cu simțurile pentru lumea pe care o gândim când citim ziarul, când ne analizăm sângele cu cifre și litere inventate ne îndrăgostim la prima vedere de viață și de alți oameni fiindcă văzul este un simț rafinat și costisitor se ridică peste mirosuri și gusturi, peste pipăitul sânilor plini de către pruncii flămânzi, chiar peste cântecele de leagăn ale mamelor și lumina pâlpâie, tremură și împarte lumea în trei dimensiuni ne învață să așteptăm, să amânăm, să înțelegem înainte să ne atingem să fim eu și tu și să ne fie dor unul de altul fiindcă am uitat că suntem primordial totuna ca semințele mici într-un fruct și că distanța dintre noi e un fel de domesticire” de ce așa cum? “findcă* soarele răsare exact pentru noi aceștia cei care îl purtăm în spinare ca pe un rucsac plin cu mere, ca o flamură ca să ne arătăm unul altuia obrazul” nu se mai revine la ideea răsăritului de atunci așa s-a dorit? să se arate cum și de ce și atât? *** voi reciti | |
| = ... | Cristina-Monica Moldoveanu [10.Sep.23 22:17] |
| Mulțumesc, cu întârziere, dar cu plăcere, pentru comentariul tău, Viorel. | |