| + Două părți de poem ca două părți contrare ale realității durerii | Dragoș Vișan [25.Jul.23 08:38] |
| Nu se poate! Un discurs poetic despre sau mai bine spus c-un boem, în prima parte, autopersiflant, "să-mi bat joc de mine", "simt satisfacția de câine,/ scăpat, cu lanțul după el...", iar apoi cu mileul amintirilor din cuplu. Sensibil, emoționant, antitetică trecere de la stadiul de câine ce și-o ia în viață, ca un Degringo al lui Geo Dumitrescu, puțin băgat în seamă și leul oferit pe mileu celui în febra creației de catre iubita ce-a plecat... de șapte ani. "Tăcerea-i de mormânt". Trist, afectiv, bahic și atât de pregnant contemplativ, ca la Mihail Crama și Gheorghe Pruncul, dar original, aparte prin tot ce este misterios. | |