| + Așa este! | Emilian Lican [22.Jun.23 20:21] |
| Poetul nu este poet dacă nu este la bază ,,tâmplar"... Dacă nu își dă peste degete poate are norocul să îl ajute alții. Au! Durerea naște artă iar arta zămislește poezie! Cu bucuria lecturii! | |
| = Emilian | Stanica Ilie Viorel [22.Jun.23 20:39] |
| și cuiul? cuiul ce vină are? :) mulțam. | |
| = De dragul socializării și amuzamentului: | Emilian Lican [22.Jun.23 21:59] |
| Cuiul de multe ori aparține lui Pepelea... :) Cuiele sunt în viziunea mea doar runele care se pot transforma în cuvinte. Depinde din ce parte privești paharul de cristal al creației... După primele cuie pe care le bați pe coala de hârtie poate nu simți durerea lemnului din care este construită dar după ce nu te mai saturi de bătut cuie, cuișoare, chiar chiroane începi să lăcrimezi când empatizezi și cu hârtia bătută de soartă, și cu hârtia poetic înobilată, apoi începi să bați cuie în lemnele care încep să plângă de durere. Din lacrimile lor izvorăsc pâraie și lacurile în care doar unele vor fi binecuvântate de nuferii cu adevărat lirici... Atunci dă poetul cu ciocanul pe lângă și începe să plângă de durere înțelegând durerea lemnului din care e făcută hârtia care ar putea să ajungă într-o carte tipărită precum tâmplarul după care s-a scris O Nouă Carte... Cam asta e cu acest cui pe care m-ai provocat să îl descriu. Am scris cu bucuria prilejului de a abstractiza până și un cui! | |
| = Emilian | Stanica Ilie Viorel [22.Jun.23 22:28] |
| frumos… | |