| = frumos, dar trebuie mici ajustări | Ionut Caragea [19.Jun.23 19:13] |
| Am citit acest text cu plăcere, fiindcă, la urma urmei, se adresează mamei. Finalul, cu puii la piept, ne arată un suflet sensibil, iar ultimul vers, care are valoare aforistică, pare partea cea mai bună din text. Mă întrigă forma hibridă a textului, parcă s-ar vrea a fi poezie, parcă s-ar vrea a fi proză, dar e pe undeva pe la mijloc, un poem în proză în care nu se ţine cont de majuscule, dar se folosesc unele semne de punctaţie. În prima parte, exprimarea pare mai greoaie, propoziţiile intercalate te bagă un pic în ceaţă, iar "călăuza cuiva" parcă ar trebui scris "călăuzei cuiva" sau, şi mai simplu, eliminând acel inutil cuiva, care se mai şi repetă, "călăuzei care, într-un fel uman...". Şi mai mă intrigă ceva. Spuneţi că se transformă într-o cenuşă fără vreo intensitate anume, apoi continuaţi cu "până când, în ea, toate acele sentimente, s-au stins". Păi dacă nu avea vreo intensitate anume şi era ca o cenuşă, cum de cenuşa mai avea ceva sentimente în ea? Nu era mai bine şi nişte jar pe acolo, care se stinge treptat? | |
| = mulțumesc pentru | Stanica Ilie Viorel [19.Jun.23 20:54] |
| sugestii și pentru analiză “amăgindu-se că va scăpa, drumului său, călăuza cuiva.“ va rămâne în această formă și exprimare. sensul, chiar dacă pare ambiguu, este unul cu sens. cel puțin în viziunea mea. când ceva arde se transformă în cenușă. când arde repede, este un foc intens. să te transformi în cenușă, arzând repede, s-ar presupune că e ceva intens… nu e cazul personajului. nu este poem. este o proză scurtă, cu amprentă. mă bucur să aflu ce place, ce nu place, ce trebuie corectat cu respect | |