| + Notiță de lectură | George Pașa [14.Jun.23 18:06] |
| Am încercat să-mi imaginez cum ar fi lectura cu voce tare a unui asemenea text, cu acea prelungire a vocalelor, și mi-a sunat bine. Pe de altă parte, mesajul, unul simplu, dar profund, ar putea fi minat de o asemenea insistență asupra sonorității. Paradoxal (sau poate că nu), dar mie aici mi-a venit să înstelez un text scris de tine, fiindcă „am auzit” vocea aceea poetică și gravă, și șăgalnică, un fel de ecou al elementelor. | |
| = mângâiabil, aș spune | Stanica Ilie Viorel [14.Jun.23 18:52] |
| “cine-ți mângâie nopțile,-n spatele stelelor, departe” la partea asta șeful de la țambal mi-a dat cu bățul peste cap cică “unde e jalea? să fie cu eeee”, mi-a zis dă-i pe drum, la drum, la drum hâc! - bă! aci’ încotro? | |
| = Sună interesat, vechi-nou, | Alexandru Mărchidan [14.Jun.23 20:31] |
| doinește cu dor (scuze pentru pleonasm) acest Cântec al Cerului. Nu pot să nu remarc: este cântec al Cerului, dat atât de teluric! În inima Cerului (nu cerului, pentru că m-ar contrazice titlul) cântă „cineee dacă nu vââântul, dacă nu vââântul” | |
| = se simte pregnant | Maria Elena Chindea [15.Jun.23 02:14] |
| dorul tău de rădăcini, fără nici un fel de acuză/scuză, în notă ușor șăgalnică percep jelania mută a transfugului, a dezrădăcinatului. Chiar de ești o ființă puternică, echilibrată, chiar de ești împlinită și ți-ai făcut o familie frumoasă, de vuietul acestor afecte nu te poate salva nimeni! Chiar de le pui în cheie sol năzdrăvană, chiar dacă mai tragi și-o horă în țipuituri zglobii - curentul subteran, oricât l-ai oculta este tot al unui bocet sfâșietor al omului căruia i s-a amputat o parte din rădăcini! Te-aud, te simt Mărie! | |
| = Pașa, | Maria Mitea [17.Jun.23 16:39] |
| adică cum ”paradoxal (sau poate că nu:), am crescut în ochii tăi (senini), ori n-am crescut? să-nțeleg că aici nu te mai îndoiești ”și gravă, și șăgalnică,un fel de ecou al elementelor.” Oricum ( așa zgârcit cum ești) să știi că mi-a sărit inima din piept la steaua ta :) | |
| = Maria, | George Pașa [18.Jun.23 07:35] |
| Nu știu, poate că eu sunt un tip paradoxal. N-aș zice chiar zgârcit (deși am mai zis că sunt zgârcit în aprecieri), ci mai exigent, uneori. | |
| = Ilie, țambalistul simte bine, | Maria Mitea [18.Jun.23 16:47] |
| da, trebuie de lungit depateeeee deeeparteee, să fie cu jale, :) apreciez, â MM, | |
| = Alexandru, | Maria Mitea [18.Jun.23 16:52] |
| MUlțumesc de trecere, mă bucură! Este un vechi-nou, după cum știi, ... cine zicea Marie Antoanette: „Nu este nimic nou în afară de ceea ce a fost uitat.” ... :) “There is nothing new except what has been forgotten.” .. | |
| = Pașa, | Maria Mitea [18.Jun.23 18:09] |
| cu siguranță mă refeream ”zgârcit” la aprecieri, :) nici eu nu sunt mai bună, recunosc nu am depus nici un efort de a crea o imagine care să-l ajute pe cititor să-și formeze o părere ”bună” despre mine ca persoană care scrie poezii, am dus și încă duc cititorul în eroare, îndoială, continuu, nu m-am dat la brazdă, :) dar asta este, nu vreau să mă conformez unui tipar/mod de gândire deja existent, este foarte ușor să ne păcălim (creăm erori mai mari folosind ”cunoașterea avută la îndemână despre cum trebuie să fie un poet, un artist, …om” ) nu puțini crează o anume imagine pentru cei din exterior, dar cu adevărat sunt cu totul alt aluat, Odată, un poet înfuriat, fiind în trece pe-aci, nu am să-i dau nume pentru că nu are nici o importanță, m-a numit ”analfabetă” , a fost ziua mea fericită, zic ”Domnule, am reușit” :) Scriu cum scriu, câteodată mai bine câteodată mai rău, (pentru mine acest rău este relativ), de fapt scriu așa cum dă Dumnezeu. Așa trăiesc eu, cum dă Dumnezeu . :) Vreau cititorul să știe: o să fac mereu greșeli și o să încurc anumite litere. Greșelile o să le fac pentru că consider că este absolut omenește să greșești, este necesar să greșești. Nu cred în perfecțiune, tendința spre perfecțiune pune bazele nebuniei, o hrănește/încuragează. O să încurc anumite litere, f,v d, b, m,n, g,j petru că în clasa întâi ( nu este o scuză) am avut parte de o profesoare care era ferm convinsă că educația se face prin bătaie, copii trebuie bătuți ca să învețe bine, din frică și stress am dezvoltat o formă de dislexie, care atunci când scriu se activează, poetul interior este acel copil dislexic, este dorința sa de a scrie și a a duce un adevăr la iveală pe care mulți nu-l cnosc. Ce se întâmlă cu un copil când merge la școală? Copilul vine acasă , sare într-un picior, părinții îl întreabă: cum a fost la școală? El zice, bine, dar cu adevărat, ne-am gândit vreodată: Ce se petrece cu adevărat în interiorul său la anumite nivele de care nimeni în familie, societate, școală nu au ”awareness” că există. De fapt asta fac în fiecare dimineață mă trezesc, mă conectez cu aceast copil dislexic din mine, am grijă de el. Și da, este la masculin. :) De ce? M-am luptat singură așa cum am putut eu cu acea profă nebună. Mi-am elaborat un sistem în imaginația mea, ca să pot merge la școală și să lupt cu nebuna, eram un erou cu sabie și cal și tot ce trebuie (desigur modelul era tata, pentru o fetiță de 7 ani tata e cel mai puternic om din lume) și așa am învins-o. Îmi aduc aminte mama mă trezea dmineața cu atâta bucurie și dragoste în voce, pentru că să mergi la școală, să faci școală, cum se zicea atunci era visul ei care nu l-a putut duce la bun sfârșit din cauza războiului și timpurilor. Însă în mine tot ce-mi doream era să mor. Iar copii la o vârstă atât de fragedă pur și simplu nu au creerul încă dezvoltata ca să poată exprima emoțiile trăite, ce simt. De adevăratealea, ce fac prin a scrie, este că scriu o altă carte pentru copii de vârstă preșcolară și primară, și despre așa numitele astăzi ”deficiențe de învățare și atenție” care mulți specialiști le atrubui ca fiind genetice sau boli mentale, dar care au cu totul altă cauză. Golul este că etichetarea copilului la o vârstă atât de fragedă este foarte dăunătoare din cauza capacității copilului/omului de a ne indentifica foarte ușor cu ce ni se atrubuie ca fiind, și să rămânem pentru tot restul vieții reduși la acel diagnostic, sau etichetă, stereotip. Scopul este să promovez suport practic pentru copii dislexici, în primul rând părinților, și profesorilor de clasele primare. Creativitatea artistică este cea mai mare calitate pe care o au acești copii, iar care prin stereotipurile existente și dinamica societății se pot ușor bloca, reducând capacitatea copilului la nimic, făcând din el un nimeni. În mod special când vine vorba de limbă, scris, la alții sunt cifrele, matematica … Pașa, cam aici stă Paradoxul meu, :) | |
| = Maria, | Maria Mitea [18.Jun.23 18:27] |
| dragă, ai pus dejetul pe bubâ, :) dezrădăcinată, ăsta e cuvântul, și nu numai, este o starea, o stare care am învățat să o cunosc și trăiesc făr alte pretenții, sau cerințe, zic , o cunosc, și accept, pentru că dacă nu ți-o asumi ești efectif zi de zi ca frunza pe vânt, nu-ți găsești locul, mi-au luat 20 de ani ca într-o bună zi , când mă plimbam pe margine aunui câmp verde, să am acel sentiment care îl aveam acasă, sentimentul că aparții locului, tot ce cuprinzi cu ochii face parte din tine, ... Mulțumesc de popas și scriere! Mă bucură, și nu uit :) | |