| + o poezie de suflet, | Ottilia Ardeleanu [21.May.23 22:06] |
| a plecării, îndepărtării, revenirii, negăsirii, a celui care prinde "taina lui Bună Ziua rostit de atâtea ori fără destul înțeles"... are o tristețe înduioșătoare poezia ta, cu voal de metaforă și umbre-amintiri... foarte frumoasă poezie! mi-a mers la inimă! | |
| = distanțele | Maria Elena Chindea [22.May.23 03:32] |
| care există între diferitele noastre identități ale spiritului nostru multifațetat, sunt mari și nu pot fi umplute cu gesturi și persoane care se schimbă precum un caleidoscop... Când ne întâlnim pe bulevardul amintirilor cu noi înșine în altă ipostază, nu ne recunoaștem, de parcă ar fi un străin întâlnit fugitiv, otrava unor trecute anotimpuri. Suntem măsura monolitului vieții când ne prim în cioburi chipul. Ai prins în tușă metaforică minunea de-a fii în eu, totul, Mulțumesc! | |
| = doamnelor... | Valeriu D.G. Barbu [22.May.23 07:41] |
| Ottilia doamnă, nu poate fi umbră fără lumină, mulțumesc de lumină umbrei-mele- text... Maria Elena, la mulți ani de onomastică, comentariul este o poezie, chiar mai bună decât intenția mea, mulțumesc | |
| + îți iei umbra-cruce-copil și o îmbătrânești | Nuta Craciun [22.May.23 11:25] |
| Îmi plac toate cuvintele și toate imaginile acestui poem, simt acea abilitate de a crea imagini cu sensuri profunde, e ca o explozie care absoarbe conştiinţa celui care citește. Simt o durere care tinde către recuperarea unei ordini interioare ce pare că şi-a pierdut locul şi timpul, o melancolie adâncă din care crește o liniște albă. Semn de lumină de la mine să se vadă de departe! Aș renunța la acel ”lăsat” din versul al doilea. | |
| = Doamna Crăciun, cu drag | Valeriu D.G. Barbu [22.May.23 19:07] |
| am căutat să trimit la imaginea cerului ”lăsat” în sensul de coborât, nu de abandonat... altfel, mi-a încărunțit dorul și tot rătăcind mi-e tot mai greu să găsesc un cuvânt potrivit, chiar simt că m-am dezrădăcinat mai mult decât un pic... spuneam cândva că ”nu poți pretinde să ai aripi, totodată și rădăcini!” noi ăștia rătăciți umblăm cu rădăcinile în stomac și ne doare asta mai rău decât un ulcer, venim acasă și nu mai avem acel acasă, ne întoarcem ”aici” și acest aici nu e al nostru, trăim o stare perpetuă de dor... sărutmâna și mulțam de lumină | |