| = criteriu estetic | Leonard Ancuta [11.May.23 23:00] |
| citind poemul mi se pare un amalgam de cuvinte si fortari d imagini. vorbesti si e un criteriu estetic, nu-l inteleg momentan, dar te banuiesc ca te joci pe net. chiar daca nu pare, orice poem trebuie sa aiba o logica. eu n-o vad aici, ar putea fi un deconstructivism f elaborat, dar anumete exprimeri ma lasa lax. recunosc / într-o lume de apariții neașteptate oamenii pe care-i întâlnesc pe stradă fac gesturi banale / clișee într-un exercițiu erotic fascinant despre vise / despre dezacorduri şi iubiri repetate... mai sus un exemplu din text. aparitii neașteptate pe strada, erotic fascinant, dezacorduri și iubiri repetate. ce lagatura au? ce e erotic la oamenii de pe strada? cum recunoști aparitii neasteptate? e total dezarticulat poetic. nu mai caut altceva, spun asa: ca sa scrii o poezie buna, trebuie sa o ai deja in cap. exercitii de scris poate face oricine. ca sa fii poet scrii cu mintea in timp ce face sex cu sufletul. nu la intamplare. | |
| = Ce este "cel puțin locuit"? | Dragoș Vișan [11.May.23 23:21] |
| Dacă ar fi întâlnire, unde-i întâlnirea? E în casă, în grădină, la munte, ori doar în "oglinzile retrovizoare"? A avut loc cândva, acum ori niciodată? Pierdem firul discursului poetic în descifrarea unor amănunte precum motivele stagnării înaintării ideii poetice. Și care ar fi ideea poetică, tema literară? Subtitlul mă invită să intru deplin în... ceață, după titlu! "Cel puțin locuit"... Dacă voi vedea vreo steluță la acest text, îmi bag colțurile în cap deodată, ca un dop de bere nescos în această seară. | |
| = validare? | Mondea Adrian [12.May.23 01:02] |
| Okay, am citit. Înțeleg punctele de vedere. Are sens ce spuneți? Sunt puţin contrariat. Nu mă așteptam însă să nu vedeți fragmentarea, paradoxul, referenţa autorială, într-un fel ironia, parodia, jocul cu limbajul. Doar etichete convenționale. La fel nu mă aşteptam să nu vedeţi tonul confesiv şi meditativ al textului, ambiguitatea şi complexitatea sensurilor, aliteraţiile şi asonanţele folosite. Dar, părerile sunt personale. Chiar Tom Stoppard spune într-un citat remarcabil „realitatea este doar un consens, obiceiul de a nu bate din palme” În definitiv nu pot decât să vă mulţumesc pentru comentariile făcute, dar... din păcate nu le pot lua în serios. Nu aţi demonstrat că aţi înţeles poemul şi nici că aveţi (cu părere de rău) cunoştinţele generale despre postmodernism. Aţi folosit nişte termeni vagi şi subiectivi care nu au nici o valoare argumentativă, aţi ignorat intenţia şi mesajul poemului şi v-aţi concentrat doar pe forma lui. Nu există argumentare în comentariile dumneavoastră ci doar afirmaţii fără dovezi. Aţi impus nişte criterii arbitrare şi rigide pentru a evalua poezia fără să ţineţi cont de diversitatea şi pluralitatea ei. Aţi confundat poezia cu o reţetă sau o formulă (acele etichete convenţionale ce le-am amintit mai sus) o descriere sau o simplă naraţiune fără să apreciaţi originalitatea şi creativitatea ei. Înţeleg că intenţia dumneavoastră este să reduceţi acest poem doar la un simplu exerciţiu de scris, ceea ce nu este relevant dimpotrivă jignitor pe măsură. Mă consider jignit, m-aţi tratat fără respect (în condiţiile în care nu ne cunoaştem) şi vă rog să mă credeţi că mi-aţi făcut dovada unei mentalităţi învechite şi limitate care nu se potriveşte deloc cu spiritul postmodernist şi cu această pagină. Totuşi apreciere şi mulţumire din partea mea / validare. | |
| = atata vreme cat publici aici | Leonard Ancuta [12.May.23 01:13] |
| te pui si la dispozitia mea si la a tuturor celor de pe site. esti in albie. cat despre poemul tau, nu-mi permite timpul sa-ti explic unde gresesti. daca te simti ofuscat, treaba ta. pana una alta, sa ne vedem de poeziile noastre. | |
| = Taman pe dos cu expresivitatea lirică! Dau și exemple, imediat. | Dragoș Vișan [12.May.23 06:55] |
| Postmodernismul, curent filosofic, nu este paravanul dinamitării convențiilor literare moderniste. Așa că "Postmodernismul românesc" nu e deloc o pavăză de ordin critic și teoretic în apărarea lipsurilor oricărui text literar ce ar putea mâine să apară într-un nou volum de versuri ori în vreo revistă literară (dacă n-a și apărut deja). Ne autointitulăm poeți "postmoderniști", adică un fel de scriitori-filosofi în loc să ne spunem doar "postmoderni". | |
| = Exemplificări. Nu vorbim degeaba, nu criticăm fără rost! | Dragoș Vișan [12.May.23 07:05] |
| Dacă acest text ar fi din lirica postmodernă atunci mă întreb de ce claritatea ideilor si expresivitatea sunt deseori ignorate drept calități de obște ale stilului limbii române: 1) nu explicați legătura dintre subtitlu și text; 2) sensul ridicol de euforic al primului vers și al incipitului liric "nu mai pot că visez că respir inconștient" (eul liric nici măcar nu-și dă seama de pleonasm! Simulează un... dicteu automat ori o reverie, o transă, un extaz de mare inspirat); 3) nopțile, "pictate de un fir de păianjen" — nu știam că firul de țesere a pânzei a devenit și pensula păianjenului. Nu așa! Nu observ ca cititor de unde-i lumina, sursa luminii. Noaptea ar fi putut fi pictate, cu razele selenare, ori cu farurile, becurile orașului. Lumina nopții nu apare în text. 4) Logoree în a doua strofă, stil eseistica, nu poetic, cu neologisme ce nu au ce să caute pentru a contura vreo stare poetică, vreun sentiment al eului liric: "factor", "subversivitatea", "criteriu", "estetic". S-ar dori o afirmație metatextuală, dar e de un ridicol imens! Și aș putea să continui contestarea expresivității vers de vers. Soluțiile alese de autor la redarea ideilor "poetice" sunt taman pe dos. | |
| = Am o întrebare, cea mai importantă. Dacă dăm titluri, să le zicem bine | Dragoș Vișan [12.May.23 07:46] |
| A, "cel puțin locuit" este ciclul poetic ori volumul de versuri din viitor. Bravo, domnule! Titlu mare de fapt. Și ce ar fi "cel puțin locuit"? Că nu se înțelege nimic din acest titlu. De ce nu "cel mult locuit", "cel foarte puțin locuit". Impresia mea ar fi că în acest titlu e vorba de-un sarcasm á la Horia-Roman Patapievici. Despre un spațiu geografic. Despre un popor. | |
| = cel puţin, locuit... | Mondea Adrian [12.May.23 10:40] |
| Okay. Am citit. Am reţinut întrebările. Se pare că există o confuzie în redarea mesajului liric iar eu sunt dator cu câteva explicaţii. Acest poem este inspirat de filosofia postmodernistă de a pune sub semnul întrebării validitatea şi universalitatea adevărului, sensului şi identităţii. Se spune că postmodernitatea este o cultură a senzaţiilor fragmentare, a nostalgiei eclectice, a simulacrului de unică folosinţă şi a superficialităţii promiscue. Personal, nu pot să fiu de acord cu acest consens. Postmodernismul poate fi considerat un clişeu valoros, un autoportret regăsit, fila următoare care ne dă prilejul să ne regăsim intrinsec în conflictul dintre lumea interioară şi cea exterioară. De la primul manifest la raţiunea verbelor „a fi”, „a iubi”, de la oniric, cu funcţionalitate simbolică la real şi virtual pornit de la un joc reciproc, o decodare tranzitorie. Astfel, în viziunea mea, realitatea poate fi un vis efemer. „Visez că respir inconştient în timp ce dorm iar nopţile mele sunt pictate de un păianjen cu pânza lui de fire de argint care reflectă razele lunii”. De aici inspiraţia, de aici „respiraţia” acestui conţinut de modele, imagini – picturi abstracte. Dar realitatea este doar un consens, nu-i aşa? „obiceiul de a nu bate din palme”. De aceea, de multe ori mă gândesc că acesta nu poate fi doar un vis. Este chiar o realitate pe care o aleg. Un fel de Agora unde pot fi liber să spun ce gândesc, o despărţire de cerc, un zbor fulminant pe aripi de Icar în încercarea de a ajunge într-un univers de cenuşă. Am încercat să vorbesc şi despre dragoste în acest context, un fel de dragoste văzută nu ideal ci mai degrabă ca o formă de proprietate şi protecţie, o chestiune de circumstanţe înfăţişate vădit, o iluzie devorată cu stil, o magnitudine care te distrage încet de la complezanţă şi realitate. Nimic nu este întâmplător în acest poem (inclusiv linia pe care o păstrez din a doua strofă). Lucrurile pe care le oglindesc intenţional, contradicţiile, rupturile de sens, chiar şi intriga folosită într-un context aleator face parte din ADN-ul meu interior. Şi asta îmi oferă o stare de bine. Ce este mai important decât să gândeşti, să simţi altfel, să ieşi din această cutumă cu onestitate, curaj şi originalitate. Poemul în sine este un „discurs” ca o opțiune relevantă fără a avea o valoare absolută sau universală. Nu cere validare, nu cere norme de interpretare. Poţi să-l citeşti, poţi să-l ignori, poţi să-l arzi într-o piaţă a evului mediu. Fiecare vis, fiecare realitate, fiecare mişcare provoacă inconştient... ample respiraţii. | |
| = traim toți într-o vaca | Leonard Ancuta [12.May.23 10:54] |
| ăsta e postmodernism, domnule. doar ca dumitale habar n-ai ce-i aia. incerci sa explici și să te explici ceea ce mă face să cred că vaca nu era chiar vacă. postmodernismul e o reactie de negare, ca postpunk-ul, care la randul lui era o reactie de negare, si dupa cum știi, doi de minus fac plus,dar dumitale în schimb cauti pe google și ne vinzi noua gogoși. iar poemul, am spus, este atat de cautat, ca sunt sigur acum ca nu-i nici macar jumatate al tau. părerea mea e să incetezi cu aberatiile, și să pui mintea frumușel la treabă. dar și sufletul, cum spuneam poezia iese din partida de sex dintre suflet și minte. nu de la inteligente artificiale. | |
| = Nu prea | Sorin Stoica [12.May.23 11:18] |
| Greu de citit. Nu destinde deloc. | |
| = părere | Stanica Ilie Viorel [12.May.23 11:31] |
| citind textul și comentariile, zic: - dacă nu erau comentariile concluzionam, după prima citire (ieri), că este o critică adusă stării de iluzie indusă de drogul cotidian care, se manifestă și se poate vizualiza sub diverse forme. - un text cu o ofertă interesantă de metafore. mie mi-a plăcut de ex. aceea cu nopțile pictate de un fir de păianjen. Îmi inspiră fragilitatea existenței nocturne, între realitate și inconștient, somnul; se accentuează grafic printr-o altă figură de stil prin care se dezvoltă ideea confuziei, respectiv, percepția firului de păianjen care este fragil la prima vedere, dar care are o forță uimitoare dacă e să-l analizăm profund, științific. -totuși, am trăit senzația de deja vu. îmi pare că am întâlnit metaforele și altundeva, de curând (spun asta pentru că eu am memoria scurtă). - văzând comentariile, rămân cu impresia că folosești poezia un pic impropriu. ori ai ales să te adresezi exclusiv avizaților. cred că ideile, interpretările cu referire la temă, sunt în mintea autorului dar se fragmentează, chiar se “evaporă” pe traseu. dar, una peste alta, am citit cu interes spor! | |
| = Strofa a treia e deplorabilă. Poemul începe de fapt de la strofa a patra | Dragoș Vișan [12.May.23 17:06] |
| "unele idei se prețuiesc..." Nu era mai bine fără impersonalul "se prețuiesc"? "Schiță" care nu poate fi "stivuită", pentru că este... schiță. Echivalarea comparativă a "rădăcinilor" cu niște armuri nu poate fi înțeleasă. Așadar... strofa a treia este captivă și ea unui discurs nu al fragmentării, ci al pierderii căii spre receptare adecvată a conținutului de idei. Tot expresivitate lirică stângace. | |
| = Soluție de îndreptare a textului: prima jumătate ștearsă. Restul steluță | Dragoș Vișan [12.May.23 17:07] |
După ce se reiau idei din a treia în a patra, între ghilimele (nu înțeleg de ce), abia atunci începe cu adevărat poemul. Sfatul meu ar fi: să se sacrifice primele patru strofe. Nu sunt bune de nimic. Și totul este bun pe urmă! În strofele 4-6 parcă am poetul! | |
| = De corectat | George Pașa [12.May.23 18:55] |
| Nu intru în polemica de aici, doar sesizez o cacofonie în ultima strofă: „o mască care seamănă”. | |
| = Am auzit de A.I. | Emilian Lican [12.May.23 19:07] |
| Acest text cred că este rodulinteligenței artificiale... :) | |