| = Poem de iubire pentru mamă | Dragoș Vișan [22.Apr.23 17:43] |
| Fiica aude o muzică maternă prin spațiul privat. Îi este teamă că dacă ar vorbi cu mama sa, inefabil muzicii afective ar înceta. Și realitatea s-ar fragmenta: "n-o să mai știu unde începe viața și unde se termină" (oate fără virgulă, după "știu", cum am scris în citat).Trandafiri albi, din poză, pierduți. Acum viața fiicei e din alte nuanțe, mai mult ale roșului. | |
| + Reamintirea mamei | Dragoș Vișan [23.Apr.23 13:51] |
| Sensibilitate și chemare. O mamă și o fiică. Interogație retorică tragică în final. | |
| = Mulțumiri, Dragoș Vișan | Nuta Craciun [26.Apr.23 16:06] |
| pentru semnele de lectură și apreciere! Să ne auzim cu bine, sănătate și inspirație mereu! | |
| + pot oare trezi morții fără să-i rănească? | Maria Mitea [30.Apr.23 14:48] |
am ieșit din portretul în care nu mai încăpeam, stau în grădină cu ochii pe ultimii trandafiri, în mine cântă muzica. lumina mă atinge cu palmele tale. cuvintele sărutări sau lacrimi, Nuța ai adus în acest poem un întreg univers al pierderii și intimitatea cu teama, pierderea merge mână în mână cu frica, teama, moarte, regretul, și riscul, ... mi-a plăcut mult starea pe care o transmite, și da este moartea o pierdere? mai poți acuza pe cineva că a plecat ca să moară, să scape de toate, ... | |