Comentariile membrilor:

+ simplu și frumos
Claudiu Tosa
[17.Aug.22 03:13]
Am vrut sa las un semn de când l-am citit dar nu am avut de pe ce sa ma loghez pentru a scrie. Pentru mine e genul de text pe care dacă l-aș citi în timp ce merg cu trenul sau mașina, aș simți că totul în jur încetinește. Îmi place discursul sincer și natural care nu mizează pe construcții puternice în sine ci, mai degrabă zugrăvește imagini vii, simple, fără a epata. Aerul ușor filosofic, reflexiv, se simte foarte firesc și, cu toate că sfârșitul poate părea unora extrem de simplu sau banal, mie mi se pare grozav pentru faptul că reușește să rămână în aceeași linie lirică cu restul textului.
E frumos să citești un poem scris în stil propriu, care lasă în tine o urmă, fără a semăna cu ceva clasic, dar mai ales fără să dea senzația că se aruncă în matricele plictisitoare douămiiste, alea inventate peste noapte în cârciumile, terasele și cluburile „culturale” autohtone de diferiți indivizi care suferă de cultul personalității și care au abandonat complet teme ca dragostea, armonia și frumosul, doar pentru că în realitate cea mai bună relație pe care au avut-o a fost cu mâna dreaptă.
Am simțit că te-ai scris pe tine și mi-a placut.

 =  Mulțumesc
Ecaterina Ștefan
[17.Dec.22 10:38]
Mulțumesc frumos Claudiu!

+ ...
Silvia Goteanschii
[03.Jan.23 10:48]
Ce ființă frumoasă e această poezie!
Am tot recitit, e atât de simplă, pe înțelesul tuturor oamenilor și totodată, atât de adâncă, pe înțelesul tuturor lucrurilor. Mai mult, aceste înțelesuri se egalizează undeva unde nu mai există diferențe, ci doar culoarea celor mai frumoase locuri.

 =  .
Ecaterina Ștefan
[23.Sep.23 08:04]
Mulțumesc, Silvia!
Te pup!
O zi frumoasă!

 =  stea roșie
Liviu Nanu
[23.Sep.23 08:24]
Citit, plăcut, decis

+ Gravitate și liniște în acest discurs poetic.
Dragoș Vișan
[23.Sep.23 13:18]
Poem de iubire a vieții, dintr-o lucidă supunere la tot ce ne rezervă bun viața.

Atenție!

Dacă totuși cineva ar crede că ne-am supune și la ceea ce ne rezervă rău viața, atunci devenim determiniști pesimiști.

Aceasta e calea, chiar din Extremul Orient și din Filocalia sfinților părinți creștini. De la viețuitori cu har din alte secole, până în veacul XX. Călăuzitorii noștri s-au împuținat mult. Răul prosperă. Se luptă individual.

Există multe alte alternative de încurajare și de încredințare că viața merită trăită. Și ateii revoluționari de la '48, și revoluționarul Che Guevara aveau: lupta dreaptă cu Reacțiunea va continua, chiar și după jertfă. Totul este o luptă aprigă. Deci "te luptă!", după cum spunea și George Coșbuc în gazelul său.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www-responsive/tmp) in Unknown on line 0