| + Schattenspiel | Claudiu Tosa [31.Jul.23 00:24] |
| Mai pe scurt: Dacă ar fi 10% atâta poezie publicată în ultima lună pe site cât este în textul ăsta ar fi grozav. Și pentru că mi se pare că e un poem foarte bun care merită atenție, voi lăsa un comentariu puțin mai amănunțit. Mai pe larg: Poemul tău conturează o panoramă introspectivă asupra trăirilor subtile și a meandrelor sufletului uman. Broasca, salata și faianța sunt în mod evident un arc semantic care scot în evidență nu doar elementele concrete, ci și straturile adânci ale subconștientului, cu ororile și furtunile sale. Îmi plac asocierile neașteptate, abundența jocurilor de cuvinte, ambiguitatea unor versuri conferind anumitor părți din text un aspect enigmatic și o tentă filozofică, poemul în ansamblu nefiind altceva decât o reflecție profundă asupra condiției umane, a căutărilor interioare și a conflictelor existențiale. De aici rezultă o tensiune subtilă și misterioasă care imprimă un caracter enigmatic întregului tablou liric. Atât broasca, simbol al metamorfozei și al transformării, cât și salata, element al consumului și al trecătorului, devin entități cu semnificații profunde, multiple, și joacă un rol esențial în construirea atmosferei melancolice și în evocarea complexității interioare a autoarei. Spre exemplu, broasca, ca simbol al metamorfozei și al transformării, sugerează dorința de a evada din realitate și de a căuta o identitate mai profundă și autentică. Totodată, imaginea broaștei sugerează vulnerabilitatea și sensibilitatea sufletului uman, fiind un simbol al fragilității în fața trecătorului și al inevitabilului. Pe de altă parte, salata devine reprezentativă pentru aspectul efemer și consumatorist al existenței umane. Ea exprimă trecerea rapidă a timpului, iar consumarea ei reflectă modul în care trăim în prezent, fără a ne preocupa prea mult cu privire la consecințele viitorului. Astfel, salata poate fi interpretată ca o metaforă a superficialității și a lipsei de adâncime a vieții moderne. Pe urmă, interacțiunea dintre broască și salată, respectiv dintre aspirația către autenticitate și superficialitatea vieții cotidiene, creează un contrast puternic, subliniind lupta interioară între idealul căutat și realitatea în care se trăiește, contrastul în sine devenind așadar sursa conflictului emoțional din poem, alimentând tema centrală a metamorfozei și a ambiguității identitare. Cât privește faianța, ea introduce o atmosferă rece și dură, accentuând contrastul dintre aspectul fragil și trecător al vieții și soliditatea realității materiale. Faianța devine un simbol al imutabilității și al temporalității concrete, sugerând că, în ciuda tuturor aspirațiilor și metamorfozelor interioare, există un substrat solid al existenței, care persistă în ciuda încercărilor de a evada din el. Astfel, broasca și salata reprezintă elemente opuse, dar complementare, care subliniază complexitatea emoțională și identitară a autoarei, în timp ce faianța adaugă o notă de stabilitate și imutabilitate în contextul perenității existenței umane. Și mai e ceva care îmi place în text: navigarea existențial-identitară la nivel developmental prin stadiile de fata mică, fetiță, femeia disperată și fată. 1. O fată mică le știe pe toate, doar să trăiască-n baie știe => etapa incipientă a vieții, cu o cunoaștere limitată despre lume și cu o preocupare aproape exclusiv proprie reprezentată simbolic prin baie (o retragere în sine, o formă de izolare sau refugiu emoțional, unde se petrec transformări și introspecții). 2. Fetița e demult o fată, iar fata o femeie disperată care mănâncă broască și salată și jucăria moare câteodată. => evoluția personajului de la copilărie la maturitate. Tot aici jucăria moare câteodată sugerează că parte din inocența și bucuria copilăriei se pierde în parcursul dezvoltării și al căutării unei identități mai profunde. 3. iar fata n-o să știe niciodată de ce adună broaște și nu mormoloci: ei se transformă, tu nu poți. => ambiguitatea și misterul existenței umane, precum și dificultatea de a înțelege pe deplin trecătorul și metamorfozele ce apar în viața noastră (văzute prin prisma unui fatalism simbolic cotidian). În mod paradoxal textul mi-a adus un pic aminte de Warum Liebe weh tut a Evei Illouz, dar mi-a creat în același timp imaginea unui poem scris la intersecția dintre câteva baxuri goale de desperados și un joint lung și tare. | |
| = Sunt coplesita. | Miruna Gavaz [31.Jul.23 00:38] |
| Iti multumesc ca ai dat atata atentie. "Warum Liebe weh tut" kenn ich und es tut weh. Desperados si jointuri de asemenea. | |
| = sei nicht überwältigt | Claudiu Tosa [15.Oct.23 02:19] |
| textul e foarte smecher. La prima vedere, daca te grabesti, ai putea fi tentat sa crezi ca e pura logoree. Dar... nu-i :) Mi-a creat fix senzatia unui (nu cred ca avem cuvant in romana) Irrlicht. Nici n-ai spune ca poate veni dintr-un loc atat de linistit ca Erlangen. Ceea ce insa confirma vorba aia ca omul sfinteste locul si nu invers. Textul tau mi-a adus aminte de o bucata in engleza: Yesterday, upon the stair, I met a man who wasn't there He wasn't there again today I wish, I wish he'd go away... When I came home last night at three The man was waiting there for me But when I looked around the hall I couldn't see him there at all! Go away, go away, don't you come back any more! Go away, go away, and please don't slam the door... (slam!) Last night I saw upon the stair A little man who wasn't there He wasn't there again today Oh, how I wish he'd go away... Totusi prefer textul tau, e plin de simboluri si interpretari. P.S: Stergeti certificatul de nastere de pe siteul academiei de arte frumoase Nürnberg pana nu te trezesti ca vreun cretin face cine stie ce cu el. | |