| = M-am gândit să vorbesc și am tăcut | Bejliu Anne-Marie [19.Dec.21 10:59] |
| M-am gândit să vorbesc și am tăcut pentru că simt cu adevărat că sunt sau... Par a fi cel mai mărunt glob de gheață de pe Pământ în care se oglindește absurd, an de an, Crăciunul, înroșindu-mi obrajii de rușinea veșnicei trădări a Copilului care se naște / renaște în noi, pentru noi, pentru a muri iar și iar cu Iubire de noi și atunci îmi aduc aminte că... Răbufnesc uneori, într-un ac de brad uriaș rup din mine gâlceava apoi, cuminte, mă aștern sub el și-l privesc îndelung ca pe un acoperământ protector împotriva tuturor neputințelor pentru că, în lumea de acum, în afară de El, care mă însoțește mereu și mă ridică în căderile mele multiple, când nimicul atacă întruna, totul pare a fi un teatru de război neștiut simțit acut în toate bătăile inimii și în zbaterile minții, neputincioasa mea minte plină de cotidian Și eu mă atac atunci disperarea mă cuprinde mă lasă fără strop de putere la colțul umbrit de urât Mă ridic și merg mai departe întrebându-mă: multiplicarea neputințelor cât mai durează, Doamne? | |
| + De partea înțelepciunii și a seninului, | Iulia Elize [19.Dec.21 13:32] |
| Mi-a plăcut acest poem, este un fel de liniște-triumfătoare și un fel de luptă-interioară-arătată galben, triumfătoare sieși, ca un fel de fruct abia copt, pe masă, care se așază pe masă, lângă o sticlă de vin și o pâine. Mai ales că este Crăciunul și nimeni nu trebuie să fie supărat sau neputincios, de Crăciun. Mult spor, las steluță pentru ecouri mov și albastre, abia întrezărite. Și pentru mai mult bine, de Sărbători! Mi-a fost drag să trec în pagină, Numai bine!!!! | |
| = Un colind, o cântare şi-o barcă | Ioan-Mircea Popovici [19.Dec.21 17:45] |
Azi răspund cu un colind Colindul lui Tudor Gheorghe “La fereastra cu gutuie, Flori şi trandafiri, Amintirea e şi nu e, Flori şi trandafiri, Dacă e, de mâini mă prinde, Flori şi trandafiri, Şi m-aruncă-ntre colinde, Flori şi trandafiri…” Cu un cântec al Mirabelei Dauer “Dimineti cu ferestre deschise Dimineti cu sageti de cocori Dimineti pentru viata si vise Dimineti fara lacrimi in zori Dimineti fara ganduri ucise Dimineti fara dorul de nori Dimineti cu ferestre deschise Dimineti pentru oameni si flori” Pe cărarea lunii de la miezul nopţii De pe insul cu stuf şi năduf Barca de la Pescărie aduce colindătorii… | |
| = Nimic nu e superfluu | razvan rachieriu [20.Dec.21 09:29] |
| Cei care cred că în viață totul “contează”, consideră că “nimic nu e-n zadar”, că niciun aspect şi nicio ipostază ființiale nu sunt superflue şi ei elimină din existență zădărniciile, non-sensurile, deşertăciunile şi imposibilul, construind sensurile şi libertățile augmentând posibilitățile. | |
| = Ai pus punctul pe i | Ioan-Mircea Popovici [21.Dec.21 03:29] |
| Răzvane, vorba aceea, ai pus punctul pe i Metaforic vorbind, sunt un colindător pe scara vieţii O magine a acestei scări se vede aici http://scarafaranume.blogspot.com/ La umbra poveştii curge un râu. Prin unele locuri, apa ajunge la brâu. Puţin în amonte, este o punte şi-un vad de trecere. Apa râului este foarte rece. Deasupra, un păianjen cu picioare lungi, aleargă pe luciul apei. Un clean, mai viclean, îl vânează. Sare spre el. Păianjenul scapă... Stau la Casino/ La o masă rotundă/Şapte ferestre Plutesc în parfum/ În lanul de secară/ Culori de vară... În bucurie/ Lumina razei tale/ Naşte iubire... Acolo unde/ Cântecele cresc ape/ Este iubire... Cu valuri, valuri/ Marea sărută plaja/A sărbătoare... Tu faci să fie/ Prima oră a zilei/ Numai iubire... Floare-n sămânţă/ Nepăsătoare fire/ Prinde-n iubire... Tu, primăvară/ Plină de fericire/ Naşti doar iubire... Ploaie de vară/ Pe strada Vârful cu Dor/ Zbenguiala lor… Ne oprim aici/ La Albă ca zăpada/ Cu şapte pitici… Înţeleptului îi este destul… | |