| = Semn de lectură... | Iulia Elize [15.Aug.21 18:49] |
| Foarte frumoasă culegere de îndeletniciri sătești!! Și relativ, unde este cazul, mai ales cronologic ocupațională! Nu ne mutăm la sat, Cristina? :))):))) Satul este, de fapt, ”adunarea bogățiilor în hambar”, dar, oare, nu așa este și viața? Mă refer la ”bogăția spirituală...” Amintiri, împliniri și vise. | |
| = Iulia, | Cristina-Monica Moldoveanu [15.Aug.21 19:26] |
| Bună seara. Da, este acum timpul de cules, și oricum se apropie toamna, mie așa mi s-a părut, după Sf. Maria se simte alt aer. Mulțumesc pentru semnul de lectură, acestea sunt mărgăritare de preț pentru mine - fiindcă am copilărit în vacanțe cu ele. | |
| = Semn | nicolae tomescu [16.Aug.21 11:18] |
| Acea înșiruire de patronime din Pomelnic și de toponime din Locuri, coroborată cu Acte și tablouri îți poate aprinde imaginația gândind la oamenii care le-au folosit prin secolul XX și începutul celui de XXI-lea ( cred, totuși, că au fost folosite cu mult înainte transmise fiind din generație în generație). Sensul multor cuvinte s-a pierdut. Cine ar mai înțelege azi, în totalitate, înjurătura unui bătrân, de demult, care se ferea să ia în derâdere cele sfinte: .. tuți hurduzăul și ceglăul lingura și meștecăul Hurduzău : funie groasă din cânepă care fixa prăjina pe fînul transportat în căruță Ceglău: locul din căruță pe care ședea cel ce mâna boii Meștecău: lemnul cu care se mesteca mămăliga | |
| = Domnule Tomescu, | Cristina-Monica Moldoveanu [16.Aug.21 11:54] |
| Exact așa este, aveți dreptate: sunt cuvinte transmise din generație în generație și poartă în ele ceva sacru, ceva durabil și o anumită ordine spirituală. Cât despre hurduzău - e unul din cuvintele bine cunoscute de mine, era o sfoară groasă folosită la cărat fânul sau la urcat în pod de exemplu - căci aveam în casă o scară cu trepte late care ducea în pod și hurduzăul atârna din tavan ca să ne ținem cu o mână de el. | |