Comentariile membrilor:

+ în răsuflarea cea din urmă...
Teodor Dume
[08.Sep.19 17:47]
"cât e ziua de lungă mă privesc pe fereastră
cum se umple strada cu mine apoi lumea întreagă
și mi se face ciudă și urlu și sparg pahare lovindu-le de zid
nu-i așa, nimic nu este cum pare"
am selectat un text de sine,rafinat care ne definește nu numai ființa,ci și ceea ce am putea fi "în răsuflarea cea din urmă"

am revenit la acest fragment și l-am arhivat în gând
Sincere felicitări,Petre Ioan Crețu!
Luminez!

 =  re Teodor Dume
petre ioan cretu
[09.Sep.19 06:57]
Mulțam fain Teodor Dume pentru trecere, semn și steluță.

+ Stea
Carmen Sorescu
[09.Sep.19 07:25]
Cel mai mult îmi place: cât e ziua de lungă mă privesc pe fereastră
cum se umple strada cu mine. Vine ca o multiplicare a fiintei prin asemanarea cu toti ceilalti pana la contopirea cu strada. E un poem destul de greoi, cere atenţie si apoi surpriza frumoasă că am desluşit ceva ascuns. Poemul nu e chiar servit pe tavă ca un pahar ci apă, dacă guşto posibil să fie vin. Stea.

 =  re Carmen Sorescu
petre ioan cretu
[09.Sep.19 10:50]
Mulțumesc cu drag,
Pic




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !