| + parcă | Ottilia Ardeleanu [22.May.19 16:10] |
| treci de la un film cu vampiri la altul nuclear, ca de Cernobâl și apoi intri și prin istorie, în epoca aceea, făcând cumva egalitate între cele trei stări. cum s-ar zice, sentimentul este același. groază=moarte=reziduuri. un coșmar continuu. o repulsie față de ceea ce simulezi a fi fericire. interesant și percutant poemul tău, Alexandra. tranșant. eu așa îl percep. | |
| = da | Alexandra Negru [22.May.19 19:25] |
| Cât de bine reușești să citești printre cuvinte, Otillia! E, într-adevăr, vorba despre o fericire simulată aici! Dar ce bine că în realitate nu-i așa. :) Am rămas o teribilistă, ce să fac. Mulțumesc pentru semn, apreciez spiritul tău critic obiectiv :) | |
| + fluier, țopăi | Carmen Sorescu [23.May.19 07:18] |
| Nu știu de ce strofa a 3-a îmi place mai mult, poate cu ea aș fi început, dar nu neapărat, poate pentru că: fluier, țopăi în acel perimetru urban devine mai alarmant. | |
| = Carmen | Alexandra Negru [23.May.19 18:22] |
| Saru'mana pentru steluta, ma bucura faptul ca poemul ti-a atras atentia x | |
| = Dor de vremea trecută | Iulian Lian [07.Jun.19 14:44] |
| Şi chiar că doar gările sunt cele care mărturisesc de alte vremuri, de alte epoci. Şi tot atat de adevărat e că emoţii ne cuprind trecând prin cartiere comuniste, cu arhitectura cutiilor de chibrit puse una peste alta. Doar românii puteau alătura frumosul şi urâtul atât de împreună-deplin, atât în viaţa reală a urbelor, cât şi în viaţa reală a poeziei. | |