| + val(oops)vele | Carmen Sorescu [18.Jan.19 13:02] |
| Am citit câteva texte din urmă și mi se par de evidențiat, voi lăsa semn aici doar pentru că e ultimul și nu pentru că celelalte nu ar merita. M-a izbit ortografia specială, care, cât de îngăduitoare aș fi, spun sincer, e în detrimentul poemului, pur și simplu îi taie din curgere. Eu una m-am oprit cumva încurcată și am reluat de câteva ori și nu ca să recitesc o metaforă ci ca să înțeleg ideea, prin urmare spun doar atât: se duce ritmul, se duce emoția, revino la ortografia clasică. Lăsând partea tehnică de-o parte, îmi place cum începe poemul, aerul rave, replicile și chiar dacă se vrea un poem fantastic: diavolul nu auzisese de moartea ta... tot timpul cititorul e adus/readus la cruda realitate: oraș/ epoca de aur/ comitetul central/ furnal/ primărie. Remarc: în urma ta universul strângea cu o cheie franceză val(oops)vele inimilor ce o luaseră razna. Stea. Sau mai bine velele inimilor... :) | |
| = metaforele, ca un banc de sardele dispărute | Constantin Rupa [30.Jan.19 19:48] |
| Trăim o vreme când gândul nu mai are timp să se facă în gură (T. Tzara), ci în semne. Când nici măcar cititorul nu mai are timp să existe, dară-mi-te răbdarea să aștepte metaforele să vină spre el ca un banc de sardele. O degustare de sushi poate conține în ea ideea, emoția, parfumul unui ocean întreg. Dacă sintaxa versului meu i-a pus piedici gândirii tale poetice, făcându-o să se întrebe și să caute sens, este un semn că gândul, nu emoția, e adrisantul acestui text. PS Scuze pentru întârzierea cu care îți răspund, CS, dar mai am și un șeptel în șură. În rest, rămân admiratorul poeziei tale cu inflexiuni șiite și viziuni de derviș rotitor. | |