Comentariile membrilor:

 =  !
Ottilia Ardeleanu
[11.Jan.18 17:56]
un tablou pictat în culori fericite poate fi doar o iluzie optică, dar în același timp, acel ceva care ne trebuie, care are aspect și culoare pentru inimă!

Un discurs nepremeditat, o atmosferă caldă de (o anume) sărbătoare!

o singură obiecție am, în versul acesta:

spune-le că-n port se dă gratis acadele cu gust de migdale: ... se dau...

 =  să mergem azi că
Dorina Șișu
[12.Jan.18 13:14]
mai erau niște acadele și cu gust de cireșe, dar cele mai bune sunt acadelele cu nuci verzi :)
mulțumesc, Ottilia! pentru tot :)
p.s. sunt niște oameni frumoși pe aici și nu pot rezista să n-o zic: sunteți cu inimă bună până la cer și-napoi!

+ să mai pui un pahar
Ioan-Mircea Popovici
[13.Jan.18 06:12]
Accent pictural și romantic


"când amintirea îți va păși în casă
cu tine copil la pieptu-i zâmbind
adu-ți aminte că vremea-i frumoasă
că timpul e scurt
și tot ce-ți rămâne în suflet
de-l pui pe masă
cuprinde paharul acela cu vin"

"poștașul nu trece nici azi pe aici
rămân să mai scriu două rânduri apoi
mai pun un pahar cu-acel vin între noi"

Poștașul sună de două ori
să mai pui un pahar...

 =  pe mine m-a tulburat poemul acesta
Ioan Postolache-Doljești
[14.Jan.18 13:26]
dintr-un singur motiv,
e vorba de paharul de vin.
când m-am trezit, în grădină
era un butuc de vie gros cât un șold de femeie.
mă cățăram pe el ca Tarzan și mâncam,
toamna târziu, bobițe din strugurii negri, mici și-ndesați,
cu o aromă sălbatică-n ele.

hăt,târziu când am vrut să-l tai,
pe locul lui să fac garaj pentru mașină,
aproape orb, trecut de 90 de ani,
mi-a spus bătrânul:
e mare păcat... aici l-am găsit,
e gheara găii, soi dintr-o viță străbună...
amintiri, amintiri...

la vremea aceea nu știam de ce, la cules,
butucul întins copertină,
era mereu cel din urmă.

pe zece ari în grădină erau soiuri si soiuri,
de la Nohan până la Busuioacă,
timpurii, medii, târzii,
întru pofta noastră firească a celor cinci copii...

aparte din strugurii acelui butuc,tata vin făcea.
ca pana corbului cu irizări de albastru vinul era.
copil, mă uitan în găleata de vin
ca-ntr-o oglindă...
mama spunea: amestecă-l Iordache dar el,
c-un zâmbet șiret din buze țocăia
și dădea a negare din cap...
hei, făcea mama,zău, ești încă nebun...
și nu știam de ce mama râdea.

o mână de om la vremea aceea eram.
tata mă lăsa să bag degetuțul în paharul lui de vin
după care-l sugeam...

.......................................

în hardughia singurătății, citindu-ți poemul,
am adus din debara o sticlă din acel vin,
paharul e mare, de bere și l-am umplut,
m-am uitat în el și m-am văzut parcă un pic mai senin.
în amintirea părinților și de sufletul lor
las câteva picături să curgă pe jos,
restul îl beau cu înghițituri mici,
bucurându-mă că tăcerea ta e făcută bucăți...

mulțumesc pentru amintirile ce mi le-ai trezit.
sărut mâna, Ioan.

 =  domnilor, să bem
Dorina Șișu
[18.Jan.18 12:28]
din vinul acesta cu inima deschisă, că ce e mai frumos când paharul de vin se închină prietenilor de o viață? Muset ne-ar da dreptate și s-ar apropia la masa noastră.
din călătoria mea am învățat că pot iubi și ura
din singurătăți am învățat să sper
din lovituri am învățat să lupt
și din tăceri am învățat să scriu
dar cel mai minunat și înalt sentiment e acesta
când oamenii vin la tine cu un pahar plin cu vin!

vă mulțumesc că-mi sunteți alături, domnilor Ioan Mircea Popovici și Ioan Postolache Doljești! Noroc!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !