| = in cateva cuvinte... | Ioana Geier [09.Nov.16 16:52] |
| Pentru mine, acesta e un poem magic, unde tristetea nu e tristete, ci chemare la reflectie... LG, Joana | |
| + timpul, singurul care poate supraviețui morții... | Teodor Dume [09.Nov.16 19:54] |
| da, omul are două timpuri: cel al venirii și cel al plecării. avem aici un text bine punctat care conferă toate elementele înspre împlinirea mesajului.rotund și de efect.o intrare sigură și o desfășurare atentă. de fapt, privit din unghiul meu, textul îmi împlinește lectura și datorită tentei date. iată câtă profunzime! "timpul, singurul care poate supraviețui morții," îmi place mult abordarea dar și ținuta. cu sinceritate, | |
| = * | marin badea [10.Nov.16 07:27] |
| Teodor, după moarte, cine mai stă să contabilizeze timpul? Mulțumesc! Ioana, orice magie se risipește-n zori! Mulțumesc! | |
| = timpul | Ștefan Petrea [10.Nov.16 09:41] |
| Timpul e o proprietate a Viului... Dupa plecarea Viului Timpul inceteaza... Bineinteles, Timpul Universal e o coordonata a Divinitatii... | |
| = * | marin badea [10.Nov.16 10:20] |
| Mulțumesc pentru precizări, domnule Petrea! | |
| + sarabanda | Costin Tanasescu Stefanesti [10.Nov.16 11:19] |
| Poemul este o sarabandă de imagini și trăiri zugrăvite într-un ton liric adânc. Tumultul acesta, pe care adeseori îl întâlnim în scrierile poetului Marin Badea, transformă receptorul într-un arc întins la maximum. Amintirea obsesivă a oglinzii devine eticheta unei autoradiografieri făcute cu precizie și curaj. Sfidarea morții și timpul transformat într-o cușcă sunt ingredientele secundare ale unui mix cel puțin bizar al luminii cu întunericul. O filosofie a vieții, mascată printr-un mod exaltat de exprimare a sentimentelor. Foarte bine. Bun. | |
| = * | marin badea [11.Nov.16 07:44] |
| Mulțumesc, Costin. Să fim vii, cât încă știm să facem asta! | |
| = transmite, dar mai trebuie cizelat | Ionut Caragea [16.Nov.16 06:15] |
| Iată un text care transmite emoții. Are intensitate, are și curgere, are și ruperi de ritm, are și momente de respiro... are și imagini incredibil de frumoase, precum aceea în care "îngerii se nasc atunci când femeile sunt sărutate pe umeri". Se vede că textul e scris la inspirație, dar pe lângă multele plusuri există și câteva mici neatenții. Poate că au apărut acolo unde autorul și-a imaginat ceva, dar nu a găsit cele mai potrivite cuvinte. De ex: "când te simțeai o planetă gata să fugă de pe orbită, atât erai de stingher". Aș fi preferat: "când erai ca o planetă stingheră, gata să fugă de pe orbită". Apoi, în strofa a doua: "îți imaginezi o poartă la care tot bați, nu e nimeni să îți răspundă, să te întâmpine,". Ordinea firească este să te întâmpine sau nu cineva în fața porții, apoi să îți răspundă sau nu. Deci, dacă tot bați, presupune că ești deja în fața porții, deci, ce rost mai are întâmpinarea? Sau era vorba de o "invitație"? Un pic mai încolo: "vor zbura spre niciunde, ca păsările lipsite de echilibru". Aici trebuia "ca păsările dezorientate". E o chestie de magnetism, de dezorientare, nu de echilibru. Mai apoi: "poți urla aici în voie, asta faci, te sufoci exasperant de încet". Dacă poți urla în voie, înseamnă că ai condițiile propice, inclusiv suficient aer în plămâni. Ce anume determină sufocarea? Cam pe acestea le-am observat la o citire foarte atentă. Mult succes! | |