Comentariile membrilor:

+ Pentru toate vârstele
Rodean Stefan-Cornel
[27.Oct.16 14:16]
Am citit cu plăcere acest text, care, în opinia mea nu este neapărat pentru copii, el având tâlcuri și învățăminte pentru orice om, de orice vârstă.
Mi-a plăcut, cu deosebire faptul că, deși se citește ușor, basmul de mai sus se constituie într-o adevărată lecție.
În primul rând, el promovează toleranța, valoare de mare actualitate. După cum vedem și din pățaniile de mai sus, nu trebuie să respingem pe cineva doar pentru că nu este ca noi. Culmea este că primul născut al împăratului, nici măcar nu era urât, el era considerat Urâtul Pământului doar pentru că era singurul blond între atâția bruneți. Apoi, deducem din derularea evenimentelor că frumusețea spirituală este, oricum, mult mai valoroasă decât cea trupească. Și, în sfârșit, dar nu în ultimul rând ca importanță, din povestire rezultă și morala că în viață este bine să ne bucurăm de ceea ce avem, de frumusețile naturii înconjurătoare, să fim mulțimiți cu puțin, nu să ne pervertim sufletul pentru a ajunge la anumite funcții și demnități.
Stilul narațiunii și al dialogurilor mi se par foarte adecvate mesajului.
Foarte frumos, felicitări!
Cornel Rodean

 =  pentru copilul din noi
Mihaela Rascu
[27.Oct.16 15:46]
Mulumesc din suflet, d-la Rodean, scriu cu mare plăcere basme, de regulă pentru copiii de la Clubul "Magia cărților" din Tg.Mureș pentru care sunt îndrumătoare, parteneră de joacă și de poveste. Dacă ei, criticii mei cei mai înfocați apreciază că povestea e pe placul lor, atunci o lansez să bucure copilul din fiecae dintre noi.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www-responsive/tmp) in Unknown on line 0