| = Starile oscileaza intre tristete si zambet | razvan rachieriu [01.Oct.15 09:08] |
| “Intri în platitudinea” dimineții “ca într-un magazin de accesorii”, iar când oboseala se încuibă în corp dai vina pe dimineață, însă mă înfășor în singurătate ca într-o mantie energetică, pe când stările oscilează “între tristețe și zâmbet”. “Cântecul deschide labirinturi în care te pierzi hoinărind” pe urmele eufoniilor lăsate de cântecul unei “păsări impecabile”, iar “ruga” țâșnește “curată și subțire”, ca un izvor, “ca un fir de iarbă”. | |
| = despre dimineti | Nuta Craciun [01.Oct.15 10:28] |
| in culorile toamnei din noi, cautand mereu pretexte pentru a zambi, cu toata platitudinea, cu toate singuratatile fidele care te privesc din uniformele lor stramte ... multumesc de semn si de interpretare, Razvan! | |
| + stea | Carmen Sorescu [01.Oct.15 10:58] |
| Am să încep cu sfârșitul pentru că versul final m-a făcut să revin pe text: "într-o rugă atât de curată și de subțire ca un fir de iarbă" E fără cuvinte, doar simți, numai trebuie să explici. Textul e lucrat, se observă cum ai calculat ca totul să pară frumos și ordonat, are o disciplină anume, dacă pot spune asta. Nu pot să nu spun nimic și despre: singurătatea - uniformă de mort, pântecele înverzit al dimineții, figuri de stil interesante. Ceea ce, paradoxal, reproșez textului, e delicatețea, suavitatea, mă așteptam ca la vicleniile toamnei să fie și puțină furtună: Stea. | |
| = multumesc, Carmen! | Nuta Craciun [01.Oct.15 11:24] |
| despre cumintenia textului imi asum inconvenientele, recunosc ca la mine furtunile se poarta mai mult pe dinauntru si poate nu e tocmai bine, desi "uniforma de mort" imi parea ca suna destul de apropiat furtunii din interior :) adevarul este ca nu sunt o rebela in cautare de figuri dure, epatante, nu asa ma eliberez, mai mult o rebela (caci asta sunt), in cautare de aplanari a starilor mele interioare, caut solutii pentru furtuna din interior si pe cat posibil incerc sa inchei in ton optimist, sau sa las deschis un drum pe care nu tin neaparat sa-l marchez cu insemnele mele ... ma bucur ca ai rezonat la ultimele versuri, acolo am lasat o parte buna din mine, acolo in ruga aceea curata si subtire, acolo m-am abandonat, acolo m-am reintalnit cu copilul din mine care mereu stie cum sa ma impace... ma onoreaza semnul, iti multumesc de atentia cu care m-ai citit si m-ai simtit, felicitari pentru reusita, iti meriti locul!! | |
| = ... | radu stefanescu [01.Oct.15 18:05] |
| "platitudinea diminetii" suna rau, doamna, la fel "linistea muta" a bufonului (va puteti convinge cautand un antonim) sau "pasarea impecabila" (proaspat barbierita, cu pantofii lustruiti, sau cum?), iar "ai obosit să mai fi singur" mai vrea un i. la plus - intr-adevar, ultimul vers. | |
| = domnul Radu Stefanescu, | Nuta Craciun [01.Oct.15 23:29] |
| va multumesc de semnul de citire, de observatii si de vigilenta. am adaugat "i"-ul pierdut, am rectificat linistea si am mai diminuat putin "platitudinea" aceea, pasarea insa ramane tot "impecabila", mi-e prea draga asa cum e, de fapt nu e nici pe departe o pasare comuna, e chiar impecabila si nu pentru ca ar avea pantofii lustruiti... :) dar e de bine si daca place macar un vers, va asigur de tot respectul meu! | |