| + Terapie prin râs | George Pașa [11.Jul.15 21:50] |
| "Terapiile" acestea ale tale sunt niște micronarațiuni formidabile, iar aceasta de aici nu face excepție. Sunt rupte din viață, dar nu numai acest lucru le face crdibile, iar pe narator creditabil. Deși are doar aparența de a fi ușurel, umoruL este autentic, fiindcă poartă cu cine în subtext cealaltă fațetă: tristețea unei lumi care nu se regăsește pe sine. Cred că ar trebui ca autoarea să se ia mai mult în serios, deoarece chiar are talent de prozator. Deși o ajută foarte mult acea autopersiflare a vocii naratoriale. | |
| = ... | Elena Marcu [11.Jul.15 22:13] |
| George, de câte ori comentezi la textele mele, deși de fiecare dată ești generos și îngăduitor, am un soi de grijă și de... autoanaliză, și de emoție. Cumva, cândva... sper să trec zona superfluă. Mulțumesc.:) | |
| = . | George Pașa [13.Jul.15 16:53] |
| Sigur că orice text este perfectibil. Aici, spre exemplu, nu-mi place că ai utilizat acele semne ale exclamării sau ale întrebarii multiplicate. Adaugă, în primul rând, prepoziția "pe" ("iubesc pe greci"). Și mai vezi, în timp, ce ar mai trebui retușat. | |
| + Veselie reală, tristețe simulată | Dan Norea [13.Jul.15 22:12] |
| Că Elena are talent de prozator, am spus-o demult. Că Elena are umor, un umor debordant, asta mi s-a părut indiscutabil de la primul text pe care i l-am citit, încât nici nu știu dacă m-am obosit vreodată să o spun. Că are o înțelepciune de a privi lumea cu un ochi trist și altul vesel, cred că sunteți de acord. Că textul abundă în ironie și autoironie e atât de evident, încât nu mai trebuie enunțat. Cu ce nu sunt de acord (mă refer la comentariul lui George Pașa) este faptul că în subtext găsim "tristețea unei lumi care nu se regăsește pe sine". Să o luăm pe rând. Că Superman petrece ore întregi la barul cu MargaRITE, asta e o caracteristică generală a bărbaților. Ba aș putea aduce o circumstanță atenuantă, câte vreme nu a sesizat că sunt două Rite, înseamnă că băutura era singurul scop al deplasării. Ar merita pupat pentru asta. Ocupațiile progeniturilor sunt cât se poate de naturale, ținând cont de vârsta și de generația din care face parte. E un fals conflict între generații. Părinții și bunicii care reproșează copiilor că stau prea mult la computer sau la Iphone fac parte dintr-o generație căreia i se reproșa că "stă pe maidan de dimineață până seara, ar trebui să mai pună și el mâna pe o carte". Nimeni nu e mulțumit sută la sută de copiii lui. Dacă ar fi, abia atunci ar trebui să intre la idei. În plus, adolescența a fost totdeauna o perioadă dificilă. Nu pentru tineri, ci pentru părinți. Trebuie să privești toanele unei adolescente cu îngăduință, cam la fel cum le privești pe cele ale unei gravide. Elena Marcu știe toate astea și își urmărește membrii familiei, inclusiv pe sine însăși în oglindă, cu o privire binevoitoare. Cât despre greci, sunt așa cum îi descrie și încă mai mult decâ atâta. Bine că nu spune nimic despre grecoaice, abia atunci s-ar fi dezlănțuit cu adevărat. :) | |
| + talentul : prospețime! | Vasile Mihalache [13.Jul.15 17:43] |
| Cred că era potrivită încadrarea textului la categoria JURNAL, unde naturalețea bine jucată este proprie acesteia. Apreciez, în consecință, stilul oralizat al autoarei, semn propriu talentelor înăscute. Citez pentru aplomb și humor prima parte: ”Mai mult decât Grecia, iubesc grecii. Nu la grămadă, doar pe ăia de gen masculin. Au umor, zvâc, bronz, timp liber, conflicte fiscale, nasuri virile, yaaah-turi și taverne. Au scootere care fac să vibreze boscheții grecești cu floricele roz, au ochi adânci ca mările lor și miros de valuri. Au draci, au îngeri, au voce baritonală, au brațe, au benzină ieftină, au tzatziki, au mâncărici, au vrăjeli și vrăji. Au, frate! Au!” | |
| = Efharisto | Elena Marcu [15.Jul.15 10:01] |
| George Pașa, mulțumesc pentru revenire și observații. Dane, tu mă îngădui dincolo de meritele textului și, cu siguranță, privirea binevoitoare se află în primul rând la tine.:) Sunt recunoscătoare pentru întregul comentariu, dar mai ales pentru fraza asta: ”În plus, adolescența a fost totdeauna o perioadă dificilă. Nu pentru tineri, ci pentru părinți.”.:)) Și-ar merita un text separat.:) Vasile Mihalache, onorată de popasul generos de-aici, mulțumesc. | |