| = superfluu | Bot Eugen Iulian [16.Oct.14 19:53] |
| Eu mă plictisisem, citind acest text. Nu pentru că scrii prost, ci pentru că rescrii aceeași poveste de dragoste ratată pentru a nu știu câta oară. E unul și același poem rescris la nesfârșit. Pe alocuri, îmi lasă impresia de deja-vu sau de autopastișare. Iar de pe la mijlocul textului trăirile descrise nu mai sunt credibile(nu pentru mine ca cititor). Împreună cu dumnezeu și cu Eminescu(de umplutură zic eu) textul alunecă încet încet pe panta burlescului. Dincolo de asta, e un text patetic,superfluu și dezlânat. Mereu îmi spun citindu-te: „prea multe cuvinte”, prea multe cuvinte pentru a exprima una și aceeași stare de neputință. Știu, mai sunt autori care scriu în maniera aceasta, dar care totuși au în spate proteism, consistență ideatică. Aici mi se pare că lipsește așa ceva. doar o părere Eugen | |
| = Eugen, | marin badea [17.Oct.14 01:33] |
| Mulțumesc de trecere. Mulțumesc că ma citești atât de atent. Eu, în schimb, nu te. Să nu te întrebi de ce. | |
| + vocale | Carmen Macelaru [17.Oct.14 07:12] |
| Mi-a plăcut foarte mult: dumnezeu abia acum învață vocalele, sigur că da, dacă ne raportăm la cosmos aproape că nici nu existăm ca specie, acum ne dă dinții; să strigăm de jos, de cât mai jos, direct din tibii, numai că eu aș striga altfel: I kiss better than I cook, haha! Imaginea din prima strofă cu pereții ca doi copii mici care discută școlăreșete, tu ești alb, eu negru, da, sufletul face volte, cercuri, cercuri, își mai schimbă atitudine față de corp, îl mai părăsește uneori... Imaginea din ultima strofă cu fluturele care are mi-a amitit clar de poemul celor 3 fluturi: http://www.youtube.com/watch?v=5Cchws5Qi8U Venise toamna iubito, iar noi eram la fel de îngeri! Cu alte cuvinte, stea. | |
| = Sa zambim incontinuu | razvan rachieriu [17.Oct.14 09:15] |
| Memoria fiecăruia face parte din memoria lumii, care sondează o realitate în care nu avem ce căuta, pentru a-i vedea structurile rezistente, pe motiv de a le imita și a le construi în locul structurilor realității actuale, afectate de halucinații, elucubrații și anomalii. Să zâmbim încontinuu, alternând zâmbetul interior cu cel exterior, pentru a alunga tristețea refugiată în plâns, într-o încercare exasperată de a ne vindeca de ceea ce nu înțelegem ce se petrece în corpul nostru. | |
| = = | marin badea [17.Oct.14 18:34] |
| Carmen, cu mulțumiri. Oricum, semnalul lui Eugen l-am luat în serios, fără discuție. M-a deranjat doar tonul. Răzvan, mulțumesc de trecere. | |