| = subscriu | Vasile Munteanu [26.Mar.14 06:59] |
și eu, d-le Popa, mă tem din ce în ce mai mult că, în realitate, oamenii cu adevărat periculoși nu sunt aceia internați. am o dispoziție comentatoricească mult sub normal, deci o să îmi cer iertare că nu mă lansez într-o interpretare nici măcar acceptabilă; am vrut numai să știți că am citit și că m-a emoționat singurătatea dv. toate cele bune, Vasile Munteanu | |
| = alteritate | Ionut Popa [26.Mar.14 10:00] |
| Domnule Munteanu, Nu e nicio problemă, pot trece cu vederea faptul că nu ați elaborat un comentariu exegetic. :) Totuși, trebuie să menționez, pentru acuratețea interpretării, că nu am avut în nicio clipă intenția de a reda singurătatea omului singur (sau a mea - nimeni nu e cu adevărat singur), deci nici platitudinea pe care o comite cel ce-și deplânge alteritatea, ci singurătatea omului, materializată în starea difuză care-i urmează în mod firesc izolării existențiale (sau modului în care aceasta este percepută uneori). Totul este schimbător, mai puțin nimicul. Dar poate că nici nimicul nu mai e ce-a fost, vorba clișeului. | |
| = Sa-ti duci propriul spital ambulant cu tine | razvan rachieriu [26.Mar.14 10:43] |
| În spitalul de sănătoși sunt tratați oamenii cu serul lacrimilor, iar în spitalul de bolnavi sunt tratați oamenii cu serul zâmbetelor euforice, și mi se pare mai onest și mai bine să-ți duci propriul spital ambulant cu tine, oriunde mergi și să înveți să te tratezi singur, expulzând simptomele într-un spațiu morbid. În spatele fiecărei întâmplări se finalizează o concluzie, ipoteza fiind dată de plierea gândurilor pe realitate, căci fiecare întâmplare nocivă este un motiv pentru a nu privi mai departe de tine însuți, și decât să-ți strigi neputința, mai bine să-ți reduci vocea la un tremur în surdină cu zvâcniri de regret. Felicitări! | |