Comentariile membrilor:

=  privesc lumina	Bejliu Anne-Marie [05.Feb.14 12:40]
privesc în ochii Pictorului bucuria cerului când firul de viață învață răs-învață sfânta iubire de frumos de larg deschis de mișcare a valurilor împletind gândurile curate azurul și în piatră cântă dar în culori în suflet în inima omului privitor privesc în ochii Pictorului și mă simt mesean la cina de taină a bucuriei de a fi reflexie a Iubirii Lui pe pământul ars de doruri de patimi de nimicul mic și atunci mă adun în sfera de gânduri curate rostogol pornesc oglinzii imaginile de dincolo de hotarul dintre pământul care sunt și sufletul apoi spiritul care mă privește îndelung răbdător să învăț zborul fără aripi fără instrumente complicate acel zbor liber cu adevărat sub palma larg deschisă a Domnului "privește în ochii Pictorului și spune-mi ce vezi" eu stau de vorbă cu El El nu vorbește vorbește prin cuvintele mele atunci când sămânța de înțelepciune este gata să pocnească râzând curat ca un copil când aruncă bulgării de zăpadă proaspătă spre cer mi-a spus un pescăruș de aici din câmpie că el prinde zborul zburând și-l mai are în inimă eu cum să zbor gândul îmi este aripă și-apoi marea o iubesc de câte ori scoica iubirii poposește în palmele mele o duc la urechi și îi ascult cântecul deschiderile spre Infinit le cântă cerul în fiecare dimineață aldină în care pășesc înfrigurată acum tainele Infinitului sunt și în miezul de nucă dacă nu o privești doar ca pe miezul dulce parfumat bun de mâncat ci ca pe un cântec anume lăsat să zburde printre inimile mirenilor "dacă stai de vorbă cu El afli ce înseamnă să iubești marea și lumina deschiderilor spre Infinit" când icoanele cântă poposesc în palmele oamenilor coborâtori din bucurie sunt și atunci fereastra-icoană devine pe pământ ochiul omului-icoană prin el poți deschide căile Infinitului de ești credință pură în ființa ta fereastra e deschisă mereu tu doar privești și călătorești în inima cerului cer
+ "am cunoscut oameni-icoană"	Cristina Rusu [05.Feb.14 18:57]
poate că am cunoscut și eu unul sau cel mult doi oameni icoană. dar nu mai mult de atît cred. mi-a plăcut proiectul tău. iconografia este o mare taină și fiecare dintre noi a auzit cîte o poveste despre pictorii care pictează în biserici. ei vorbesc cu Dumnezeu, prin icoanele care le pictează. fotografiile vorbesc de la sine. eu știu ce ai vrut să spui acolo cu icoanele care își găsesc omul. există o cale spirituală care se deschide din icoană spre inima omului. și aici sunt povești de spus. un lucru de reținut din această poveste este acela că, atunci cînd întîlnim un om icoană să îl păstrăm în noi. vorbele izvorîte din sufletul lui sunt uneori lumina ce vindecă ceva din ființa noastră. am trecut pe la tine, bia
=  semne ne-lumesti	Anni- Lorei Mainka [06.Feb.14 01:38]
poemul imagine, povestea dintre povestile spuse si nescrise este o poveste de seara care se aseaza bine in timpul cel scurt iti multumim.
=  ca atunci când	Ioan-Mircea Popovici [07.Feb.14 00:17]
la un semn căzu cortina în Adevărul ultramarin pe țărmul faptelor fugind de zarva cuvintelor în liniștea din icoana mea "cheia corzii aici bucuria de-a fi în dragoste” aleargă și tu pe scara fără nume opreștete-n Portativul poveștilor adevărate Pictorul este de găsit în galeria Muzeului de Artă cu lacrimi în ochi povestea lui Octav din ultima fotografie cu 10 ani și-o zi de pușcărie o parte din povestea icoanei este la mine cealaltă-i pe mare cu echipajele din care cel dintâi echipaj se va vedea în Săptămâna Luminată cel care știe că acum ........... ............... .................. am lăsat loc de cuvinte pentru ultramarin ascuns în condei în serviciul Dumneaei Bucura de-a fi acum ca atunci când
=  ultramarin pe scară	Maria Gheorghe [09.Feb.14 23:40]
« privește în ochii Pictorului și spune-mi ce vezi » e greu să spun ce văd, e o aventură plină de culoare cântătoare... « dacă stai de vorbă cu El afli ce înseamnă să iubești marea și lumina deschiderilor spre Infinit » privesc în « ferestrele albastre » ale Pictorului și văd anotimpuri care-și schimbă culorile și cântecul, dar dragostea rămâne neschimbată, același orizont de la margine de infinit, îmbrăcat în amintiri... cu mândrie și smerenie în același timp... « printr-o minune trăită de ei și ținută-n taină ................... (din taina icoanei făcătoare de minuni) » mi-a plăcut mult « pe lavița unui nor »...
=  e verde azi bila albastră (la piramida vieții)	Ioan-Mircea Popovici [15.Feb.14 13:25]
în ochii pictorului e verde azi bila albastră în estetica jocului cu mărgele de sticlă se adeveresc spusele mele pentru că-s bazate pe pietrele zidirii cu taina iubirii adunată-n fiecare clipă din izvorul curat al Tympului cu apa vie din care se știe bea și calul și călărețul asa m-au învățat ei ai mei în cei dintâi ani ai vieții cu zorile diminetii adunate-n zorii de acum jar stelar fără fum înainte de-a ne întâlni îți spuneam: “toate trebuie să fie precum este vioara lui Mătăsăreanu... cu cheile îintoarse la valoarea lor... nici prea mult nici prea puțin” lema gestului conturează cărările dialogului prin jumătățile inegale ale Infinitului prezenței și ale absenței la piramida vieții