| + Bine zis, dom' Profesor! | Laurentiu Ghita [31.Jan.14 15:19] |
| Foarte interesant, ca un punct de vedere "de cealaltă parte", spunând multe despre cum este recepționată o epigramă într-un concurs, la o redacție. De reținut și de înțeles: aprecierea unei epigrame este subiectivă (zece jurii vor da zece note, poanta care îi place lui Cornel se poate să nu-mi placă mie etc.) și, în pofida algoritmului prezentat de Cornel, nu prea se cuantifică (epigrama nu se poate măsura cu șublerul). | |
| + Matematică și nu prea | Dan Norea [31.Jan.14 17:27] |
| Cornel, am mai avut discuții pe tema aceasta. Îți dreptate în principiu, fiecare evaluator trebuie să aibă o metodă proprie, nu să dea note după ureche. Dar ce spun aici, acum, este nu pentru tine, ci pentru neepigramiști, pe de o parte și pentru epigramiștii cârcotași, pe de altă parte. Pentru că prezentarea aceasta, cu aspect științific, poate da impresia (falsă) că evaluarea unei epigrame se poate face exclusiv prin metode matematice. Dacă evaluarea unei epigrame s-ar putea face cu micrometrul, atunci orice juriu din lume ar scoate un același clasament. Ori eu contest vehement acest lucru, tot cu metode matematice. Ipoteză: Fie A o mulțime de epigrame (să zicem 400, primite de la 100 participanți) și fie X, Y și Z trei mulțimi de evaluatori (să zicem câte 5 în fiecare juriu), toți epigramiști de valoare, competenți și onești, toți stând în față cu metoda lui Cornel (ponderi 3+3+3+1) și cu un calculator de buzunar. Concluzie: Niciodată toate cele trei jurii nu vor scoate același clasament. Și nu mă refer la ordinea integrală a celor 100 de participanți ci, atenție, la primii 3! | |
| + E bine | Liviu-Ioan Muresan [31.Jan.14 17:44] |
| că v-ați stabilit propriile criterii de evaluare. E bine că ați făcut-o riguros și științific. Nu sînt cu toate de acord, adică, personal, aș nota mai consistent prozodia. Dar asta nu contează cît timp toate textele se evaluează după același criteriu. Împortant e că nu se merge "după ureche". Pentru aceasta vreau să remarc efortul de a insista asupra calității. Și de a trage de mînecă pe cel care, întîmplător, poate fi cooptat într-un juriu. | |
| = Răspunsuri | Rodean Stefan-Cornel [01.Feb.14 15:23] |
| Laurențiu, Păi, cine nu poate măsura epigrama ”cu șublerul” să o măsoare cu metrul de tâmplărie, cu palma, sau cu dublu-pasul, dar nu cu ”ochiometrul”! Vorbind serios, totuși, dintre toate tipurile (genurile, speciile ș.a.m.d.) de creații literare, epigrama cred că este cea mai ”măsurabilă” și nu în primul rând pentru că are o formă fixă ci, mai ales, pentru că, spre deosebire de poezie, care se adresează în primul rând sufletului, epigrama se adresează în primul rând minții, iar pentru conceperea, dar și pentru înțelegerea, ”savurarea” și evaluarea unei epigrame se cer folosite cele mai complexe operații ale gândirii. Și apoi, dacă vorbim de subiectivism (care există) în evaluarea unei epigrame și de faptul că ”nu se cuantifică”, apoi ce să mai spunem de concursurile de poezie modernă sau postmodernă, de concursurile de muzică ușoară, sau concursurile de volume? Sau pe baza căror criterii primesc note studenții de la artă teatrală, de la arte plastice sau de la conservator? Epigrama este favorizată în acest sens, că poate folosi, cât de cât un set de criterii. Dane, În principiu ai dreptate, tocmai de aceea trebuie să fim cât mai riguroși putem. L.I.M., Mă bucur că ai înțeles esențialul din materialul postat. În ce privește ponderea criteriilor (valoarea coeficienților) să știi că și eu, mai pe la început, am acordat importanță mai mare prozodiei și foloseam 5 pentru poantă și 4 pentru prozodie. Apoi, am fost într-o situație interesantă: Am întâlnit o epigramă cu o prozodie de excepție (în sensul că nu doar erau corecte ritmul, rima, măsura etc., dar totul era de o calitate foarte bună, adică rime bogate, eufonie excepțională ș.a.m.d.). În plus, catrenul avea un limbaj perfect adaptat și de înaltă clasă, totul dovedea ”stil”. Dar, poanta era destul de slăbuță. La sfârșit am văzut că această epigramă avea o notă parcă nemeritat de bună și ulterior am schimbat ponderea. Dar, ai sesizat ceea ce este mai imoprtant: să se folosească aceleași criterii, cu aceeași pondere, la toată seria de epigrame examinate. Mulțumesc tuturor pentru participare! Cornel | |
| = Interesant | Vali Slavu [01.Feb.14 17:07] |
| Am citit aceste considerații cu tot interesul, pentru că sunt scrise de un om care chiar are ceva de spus. Nu m-am grăbit să-mi spun părerea, până nu am „rumegat” bine totul. Personal, am urmărit, de-a lungul timpului, aspectele prezentate de tine. Indiferent că este vorba de o epigramă publicată într-o revistă, almanah etc., sau una premiată la vreun concurs, sunt tentată să o apreciez în raport cu autorul ei, cu așteptările pe care le am de la un autor sau altul (cam ceea ce spui și tu, ceva mai jos). A. Din nefericire, nu tot ce se publică este publicabil. De curând, am citit niște bazaconii de nedescris, care fac o mare defavoare epigramei. S-ar putea ca necunoscătorii să creadă că epigramele sunt asemenea înseilări fade și să le evite, pe viitor. Dintre criteriile tehnice enumerate de tine, consider că, pentru cititorul de rând, cel mai important este să aibă o poantă bună. Despre criteriile morale se poate discuta și dincolo de rasism, șovinism sau fascism. Dacă stau să mă gândesc bine, nu mi se pare prea în regulă să facem haz nici de neputința bătrâneților (cocoașă, lipsa danturii, impotență etc.), de sărăcia semenilor, subiecte supărătoare pentru cei vizați. Totuși, fiecare dintre noi a abordat aceste teme. B. Cele relatate la punctul 2, se reflectă bine în comunitatea noastră, aici, pe Agonia. De multe ori, ajung la Atelier epigrame slăbuțe, scrise de începători sau de cei care vor rămâne veșnic începători, refuzând să își îmbunătățească scrierile. Unele dintre acestea au poante extraordinare. Am întâlnit multe poante surprinzătoare, care sunt valorificate jalnic. Fiind foarte atentă la ceea ce se publică aici, am observat că unele dintre aceste poante se pierd, altele sunt valorificate de oportuniști. Observațiile pe care le faci despre evaluatori sunt bine cunoscute. La concursurile unde se fac cunoscute notele acordate de fiecare membru al juriului, poți constata că ai primit un 5 și un 9. Dacă ar fi să se aplice criterii de jurizare matematice, diferența notei ar fi dată de poanta pe care unii o pot găsi genială, în timp ce altora li se poate părea cunoscută. Asta, în cazul fericit în care cei care jurizează sunt epigramiști și se pricep la prozodie, ortografie. Chiar astăzi am citit, la Atelier, un grupaj care a participat la un concurs. Sunt catrene scrise de cineva care și-a încercat norocul (cam asta făceam și eu, în urmă cu cinci ani), fără să știe măcar că versurile trebuie să rimeze. Totuși, între acel grupaj și cel al lui Grigore Chitul este o diferență de... o jumătate de punct! Te felicit pentru acest articol și pentru tot ceea ce faci! | |
| = Mulțumesc! | Rodean Stefan-Cornel [02.Feb.14 06:39] |
| Vali, Cele comentate de tine la capitolul A, apropo de criteriile după care apreciem dacă o epigramă este sau nu publicabilă (cu referiri la preferințele ”cititorului de rând”) mă obligă să spun aici (în material nu am scris, nedorind să-l fac prea lung) că problema ”cititor avizat-cititor de rând” nu ar trebui să ne influențeze în evaluarea dacă o epigramă este sau nu cel puțin publicabilă. Altfel spus, opinii de genul ”acest catren, cu probleme de prozodie și de gramatică, nu este publicabil în carte sau în revista umoristică, dar merge în ziarul local, că nu toți cei care citesc această publicație știu prozodie și gramatică, dar înțeleg poanta și o să le placă” mie mi se par de-a dreptul nocive pentru epigramă, în general. În strânsă legătură cu acest aspect este întrebarea ”Pentru cine scriem? Pentru noi? Pentru celalți epigramiști? Pentru critici? Pentru publicul larg? Pentru un segment din public?”. Sau mai bine zis, creatorul de epigramă trebuie (sau nu) să-și pună o asemenea problemă? Eu am câteva opinii în acest sens, dar nu e timpul și spațiul potrivit (poate cu altă ocazie). Cu acele criterii morale mi se pare foarte complicată problema, de aceea am și dat de înțeles că lista acestora poate fi mult extinsă, dar nu cred că se poate ajunge la un consens (chiar și exemplele date de tine pot stârni multe discuții contradictorii, fără rezultat, până la urmă). Mulțumesc pentru lecturarea atentă și pentru cuvintele frumoase. Doamnă Eugenia Reiter, Atenția acordată de dumneavoastră acestui text mă convinge și mai mult că priviți foarte atent fenomenul epigramatic, ceea ce, sunt convins, ne onorează pe toți luptătorii de pe acest front, al epigramei. Mulțumesc și eu! Cornel Rodean | |
| = Publicul țintă | Dan Norea [02.Feb.14 12:33] |
| Vali, Cornel, ați atins o problemă importantă, poate cea mai importantă în literatură și, în general, în artă. Care e publicul țintă? Voi ați legat-o de calitate, un atribut care, la epigramă, e ceva mai ușor de apreciat. Chiar dacă în jurizare apare subiectivismul, totuși majoritatea specialiștilor poate cădea de acord: o epigramă este bună sau nu este bună. Mi se pare clar că, indiferent de publicul țintă, un epigramist trebuie să se străduiască să scrie epigrame de nivel înalt și, în măsura în care poate, să îi formeze pe începători în aceeași direcție. Poate că un cititor neavizat nu va face diferența între epigrame bune și mai puțin bune dar, cu siguranță, nu se pune problema că o epigramă foarte bună nu va fi înțeleasă și apreciată de oricine. Din păcate, asta se întâmplă cu poezia și cu artele plastice. Artiștii de valoare împart publicul în două categorii: cunoscători și maneliști. Ei omit (poate cu bună știință, pentru a avea un alibi) că există o a treia categorie, intermediară - oamenii suficient de culți pentru a nu intra la "maneliști" și destul de puțin cunoscători ai artei moderne. Enumăr: ingineri, economiști, medici, profesori de științe exacte, persoane doar cu bacalaureat, dar cu mai multe lecturi decât unii dintre "cunoscători". Publicul acesta, de nivel intermediar, este mult mai numeros decât "cunoscătorii" dar, din păcate, nu înțelege poezia modernă nu, din vina lui, ci din vina poeziei, care s-a îndepărtat prea mult. Acesta este unul din motivele pentru care nu se mai cumpără carte. Ca o paranteză, apreciez că cei mai mulți epigramiști de valoare fac parte din acest public intermediar. Puțini epigramiști pot afirma argumentat: poezia asta (modernă) e bună! Culmea e că nici poeții între ei nu pot cădea de acord: poezia asta e bună, pentru că... Dar asta e altă problemă. | |
| = Propun un experiment | Gârda Petru Ioan [02.Feb.14 19:46] |
| Luăm, un număr de voluntari, 10 epigrame cunoscute ale unui autor cunoscut și le ierarhizăm după criteriile propuse de Cornel. Și vedem ce iese. Ce ziceți? | |
| + O prezentare academică | nicolae bunduri [06.Feb.14 15:37] |
Dacă aș evalua ( deși nu mi-o cere nimeni și cred că nici nu am acest drept) textul de mai sus, aș spune că este o oglindă perfectă a omului Cornel Rodean. Și poate, în aceeași măsură, a epigramistului. Observați meticulozitatea, rigoarea cu care Domnia Sa tratează fenomenul numit EPIGRAMÃ, făcând o paralelă cu poziția lui la o catedră universitară dar nu una oarecare ci ...militară, de unde a și ieșit la pensie. Sau a intrat. Nu știu cum e mai corect. De aici rezultă și izul cazon al textului, cu ingrediente riguros măsurate și bine proporționate. În C.Ș.R. nu veți vedea niciodată un boem care lasă treburile să curgă în voia sorții. Nu. El le controlează minuțios. Nu intenționez să merg mai departe cu caracterizarea mai vechiului meu prieten ci, cu cele spuse de el. M-a distrat la un moment dat o afirmație-truism demnă de regele fotbalului românesc. Citez ":Indiferent de cadrul în care se analizează o epigramă (într-o redacție a unei publicații, într-un colectiv de realizare a unei cărți ș.a.m.d.), consider că aceasta, pentru a vedea lumina tiparului trebuie să fie cel puțin publicabilă." Îcheiat citatul. Respectiv, ca să nu fie rău trebuie să fie bine. Deci, ca să se publice, trebuie să fie publicabilă. Normal. Așa zic și eu. Nu voi repeta metafora cu șublerul sau micrometrul cu care, evident, nu sunt de acord. Nu voi fi adeptul arbitrării după un sistem tip grilă. Dar nici „după ureche”. Cu riscul de a mă contrazice singur, din cele spuse de Cornel aș extrage o bună parte pe care aș împleti-o cu puțină fantezie de boem, cu puțin parfum de București, să zicem. Greu, foarte greu să găsești un juriu perfect. Mai exact, imposibil. Fără să intru în amănunte de jurizare, aș proceda, cum de altfel o fac destui confrați la ora actuală. Cred că prima operație pe care ar trebui s-o facă (și repet, mulți o fac) ar fi o prejurizare în care să se taie „în carne vie”. Trebuie să se elimine fără drept de contestație catrenele fără poantă și (sau) prozodie corectă. Un organizator bun este și un epigramist bun. Cu una sau două excepții în care organizatorul doar cochetează cu epigrama dar este un pasionat cititor de poante. Deci, în urma unei preselecții de epurare, să ajungă la arbitri doar lucrările sensibil apropiate valoric. Mai departe, modul de jurizare să și-l adopte fiecare în parte. Cu inima, cu mintea, cu șublerul, cu ce vrea el dar s-o facă bine. Eu cred că la noi epigramiștii, nu e greu să seleționezi epigramele ci...arbitri. Se știu destule cazuri în care s-a mers pe reciprocitate, pe „nemeșag”, pe „obligații”, pe încurajări nejustificate ale unor începători fără orizont sau chiar pentru plătirea unor polițe. Știu cazuri (recunoscute de „făptași”) în care diplomele au fost completate înainte de a ajunge materialul la arbitri. Cu ani în urmă, datorită sau din cauza cenzurii comuniste, era doar un arbitru: M.Trifu sau cu mici excepțtt încă unul sau maxim doi. Nu spun că erau perfecți, nici vorbă, deoarece subiectivismul nu ține cont de eră dar în bună măsură se reușea o triere cât, de cât apropiată de adevăr. Aici mai e un aspect. Atunci arbitri nu erau plătiți ca de altfel nici premianții. O fi fost mai bine, o fi fost mai rău? Greu de spus. Personal cred că da. Dar nu pot da rețete și nici arbitri. Cam atât. p.s. Felicitări Cornel pentru ținuta academică a pledoariei tale. | |
| = erată | nicolae bunduri [06.Feb.14 20:22] |
| pe undeva în textul meu, a se citi "arbitrii" în loc de "arbitri"-- mulțumesc și scuze. La propunerea lui Gârda...aferim! | |
| = Aferim! | Laurentiu Ghita [10.Dec.18 14:27] |
| Acest text va fi editorialul din numărul următor al EPIGRAMEI. Asta ca să subliniez și eu justețea poziției lui Cornel. Și, pentru că tot am pomenit de EPIGRAMA, mărturisesc că, oarecum, așa procedăm la revistă. Țin cont foarte mult de diagnosticul lui Cornel, pentru că eu, recunosc, nu am meticulozitatea lui și îmi mai scapă vreo "nepublicabilă". Bineînțeles că și așa, se mai strecoară câte o "gherlă", se mai închide un ochi că, de, nu poți publica numai "așii"! Oricum, îi mulțumesc încă o dată lui Cornel pentru ajutorul și contribuția sa la realizarea revistei EPIGRAMA! | |
| = Experiment | Rodean Stefan-Cornel [07.Feb.14 14:25] |
| Dan Norea, în principiu sunt de acord cu tot ce spui, nu mai comentez. Nae Bunduri și Laurențiu Ghiță, mulțumesc pentru gândurile bune. Nelu Gârda, 1. În opinia mea, un experiment ca acela pe care îl propui tu, ca oricare altă cercetare (nu contează că-i spunem ”experiment”, ”simulare” sau o definim în alt fel, printr-o tehnică folosită în cercetarea sociologică) ar trebui să pornească de la o ipoteză și de la o comandă socială. Altfel spus, noi ce vrem să demonstrăm? Ce vrem să dovedim sau să infirmăm? La ce ne vor folosi rezultatele? Oricum, la orice concluzii vom ajunge, nu vom putea să generalizăm o metodă de evaluare în epigramă, sau un sistem de criterii folosite în acest scop, problema ținând de opțiuni personale. Iar de emiterea unor norme, a unor reglementări în acest domeniu (al mișcării epigramatice, în general) nici nu poate fi vorba, ar fi aproape imposibil. 2. Dacă totuși cineva dorește să organizeze un asemenea experiment, eu cred că acțiunea ar avea mai multă relevanță dacă s-ar alege epigrame de la mai mulți epigramiști (nu doar de la unul), iar textele ar trebui să fie de valori evident diferite. 3. În fine, dacă rezultatele evaluării într-un sistem de criterii nu sunt comparate cu rezultatele evaluării folosind alt sistem de criterii, sau nu sunt puse față în față cu cele ale evaluării ”din ochi”, atunci munca ar fi de prisos. Și, începând de aici (adică de la punctul 3), problema se complică prea mult... Părerea mea! Cornel | |
| = Qui prodest? | nicolae bunduri [08.Feb.14 10:27] |
| Dacă privim activitatea noastră doar în scopuri lucrative, propunerea lui Gârda nu folosește nimănui. Dar, prin natura noastră, suntem niște copii bătrâni, adică ne place să ne mai și jucăm. Un astfel de joc putem să-l luăm, pur și simplu, ca divertisment. Asta nu înseamnă că nu ar avea și un substrat din care s-ar putea trage anumite concluzii. Sau să capete aspectul de "comă indusă" pentru a nu opera "pe viu". Părerea mea. Aștept provincia. | |