Comentariile membrilor:

 =  îți trosnesc vertebrele desfăcute larg
Alina Livia Lazăr
[11.Sep.05 14:20]

Florian,

Am citit și poema cu cireșul, lângă care nu am comentat pentru că despre cireșe nu se poate comenta oricum. :)
Cred însă că ești suav, adică nu am găsit alt cuvânt care să descrie versurile acestea. Suav imaginativ și puternic prin imaginile însele, cele pe care le creionezi destul de ușor, cred.

Am remarcat "îți trosnesc vertebrele desfăcute larg", ba chiar am fost urmărită de acest vers până la finalul poemei, semn că din el s-a deschis calea către înțelegerea celorlalte.

Destul de liber zborul, Florian.
Și destul de înalt.

prietenesc,

 =  Pasadia,
carmen mihaela visalon
[12.Sep.05 22:27]
In primul rand, trebuie sa-ti multumesc pentru adierea de flori prospete de cires. In al doile rand, sa te cert ca te-ai apucat sa scrii poezii asa de frumoase, tocmai acum cand eu nu am timp sa comentez. Si zau, poezia asta, are si melodie si parfum si simboluri peste simboluri, dar mai ales are inaltime. Sa fie talentul de vina? Acum, pentru ca plec, iau cu mine primele versuri-:
"ochiul meu de sub ochi
te înalță lacom pe după umeri
și te supune salcie vântului
aproape de mal"-si-ti las intrebarea:
"cu pleoape sau fara pleoape?". Daca vrei poti sa-mi cu un eseu, dar sa nu fie mai lung decat comentariile mele:) Cu drag si prietenie, c.
p.s.: Ma voi intoarce cu intrebarea nr. 2.

 =  materie vs. suflet
No Name
[13.Sep.05 15:53]
"te desfac de tine
o singură durere ascuțită între aripi
o lamă
atât
cât să guști
zborul"

minunate versuri in care anulezi corporalitate pentru a denuda sentimentul diafan, ca la nasterea unui fluture.

 =  poezia din palma
maria balan
[14.Sep.05 09:13]
despre Nan Florian as fi spus mai demult, ca o prima impresie, ceva despre oralitatea captivanta a prozei sale, despre inteligenta si simtul umorului de o factura aparte.
In aprecierea mea de atunci poezia ar fi incaput doar ca un gest incidental; ma inselam...
poezia lui Nan Florian este o frumoasa poezie, completeaza tulburator imaginea de inceput.

 =  IMI CER IERTARE pentru intarziere.
Nan Florian
[15.Sep.05 21:16]

IMI CER IERTARE pentru intarziere.

Alina Livia Lazar povesteam unui prieten cum o amabila colega de site m-a gasit suav, acesta si-a dres de cateva ori glasul dupa care m-a intrebat (suav): si mai traieste? Multumesc pentru frumoase cuvinte. Suav, cum il gandesti tu, ma incanta.

Carmen Mihaela Visalon daca tu gasesti ca scriu ceva mai bine atunci porti mare parte din vina. Pentru incurajari. Si pentru exemplu. Se pare ca avem un dusman comun, timpul. Putine texte noi in pagina ta. Ultimul foarte interesant (revolta, abandon, blestem, ruga, speranta, moarte dansand cu tanara fata). L-am listat si cu siguranta ma voi delecta cu intelepciunea cuvintelor tale. Multumesc!

No name! Aparitie meteorica (nu ma refer la “Meteorul” lui Karel Capek, desi ... )? Lasi putina lumina si dispari? Cateva comentarii, nici o critica sub masca. Sincer surprins, de la un no name ma astept la injuraturi, nu la … Multumesc pentru un comentariu sensibil.

Maria Balan! Multumesc! Ma sperie cat de sus ai ridicat stacheta. Tare imi e teama ca nu ma pot inalta atat de mult. Imi doresc sa pot atinge firescul poeziilor tale, dar greu de crezut ca se va intampla asta.







Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !