| = Sinceritate la superlativ | Viorel Darie [04.Jan.13 12:04] |
| Nu numai Dvs. ați trecut prin aceste momente ale vieții, când am crezut că ce sclipește în oraș, la liceu, la facultate, la bal e mai valoros decât partea noastră rămasă acasă, bunicii cei amărâți, unchii noștri cu necazuri multe, vecinii noștri care n-au avut șansa emancipării. Dar, luciul emancipării s-a decolorat în timp, de ce ne era nouă rușine cândva acum nu mai este. Rămânem singuri, rămânem ce suntem, doar cu sufletul nostru. Superbă analiză starilor de spirit profund umane, regrete tardive cu multă măiestrie inserate în text concis! Cu stimă, Viorel Darie | |
| = Mulțumesc | Florentina-Loredana Dalian [04.Jan.13 13:24] |
| Stimate Viorel Darie, mă bucur că textul și-a găsit rezonanța în cititorul atent care sunteți. Mulțumesc pentru înțelegere și zicere! | |
| = La mulți ani, Flori! | Gârda Petru Ioan [04.Jan.13 15:19] |
| Și prețuiește-ne pe cei care existăm :) Mi-am amintit de versurile lui Păunescu, un mare scriitor, ca și tine: "mi-e rușine mai mult decât dor". | |
| = Petre | Florentina-Loredana Dalian [04.Jan.13 16:22] |
| Vă prețuiesc, vă prețuiesc :) Mulțumesc de mesaj, Petre, La mulți ani! Să ne cititm sănătoși! | |
| = Nostalgie | Nicolae Diaconescu [09.Jan.13 16:27] |
| Cu duioșie ne vorbești despre cei care nu mai sunt. Copiii, (ca și părinții), vor ca mama și tata, bunicii, să fie cei mai buni, cei mai frumoși, dacă se poate, cei mai deștepți! Când se maturizează, se mulțumesc să îi aibă așa cum sunt, pentru iubirea lor necondiționată. | |
| = Da | Florentina-Loredana Dalian [09.Jan.13 20:28] |
| Ai dreptate, Nicolae. Multumesc pentru cuvinte, pentru vizita... La multi ani, la multe scrieri! | |
| = Adevărata problemă... | Dan Norea [09.Jan.13 22:30] |
| ... nu este aceea că nu-i iubești la timp, înainte de a se duce. Ci aceea că nu le-o arăți. Nu sentimentele lipsesc, ci manifestarea lor. Acum să mai fie în viață, tare i-ai lua în brațe, i-ai mângâia și le-ai spune numai vorbe frumoase. În văzul lumii, fără nico rușine. Iubirea lor necondiționată merita mai mult, infinit mai mult decât le-am arătat-o noi. Dar n-ai ce face, nu încap regrete. La rândul nostru, vom păți același lucru, vom iubi necondiționat, iar iubirea copiilor se va manifesta cu reticență. Și vor regreta puțin. E unul din ciclurile naturii. Nelu Gârda știe să fie filozof din când în când. Hai să ne bucurăm unii de alții. La un moment dat și noi ne vom rări, încet-încet. Și tare rău îmi va părea că n-am știut să vă arăt toată dragostea mea. :) | |
| = Ideea | Florentina-Loredana Dalian [10.Jan.13 00:26] |
| Adevarat, Norica. Exact asta era ideea. Multam si tie si toate bune! | |
| = Timpul contraiubirii! | florian abel [10.Jan.13 11:46] |
| Nichita spunea că sufletul omului și, în special, al artistului, are două mari tendințe: către adevăr și către frumos. Tendința către adevăr ai exprimat-o atât de frumos aici prin durerea percepției, încât eu nu mai pot comenta decât printr-un prozaism desăvârșit: - e ușor să faci oamenii să râdă. poți fi un umorist de geniu și să faci oamenii cu spirit să-și scoată pălăria, sau poți să cazi pe gheață și să descrețești frunțile proștilor. Dar să smulgi lacrima omului, și acesta să se bucure de amintirea durerii, și să fie recunoscător pentru asta, aceasta e o jertfă de sinceritate ce merită plecăciunea sufletului cu tot cu tristețe. Ni se arată aici lucruri pe care le recunoaștem, le trăim, le lăcrimăm și... atât! nu vom face nimic mai departe, pentru că nu există întoarcere, singura noastră victorie împotriva neputinței e doar acceptarea! "Nu mai veghem o naștere deplină / Sub vraiștea Crăciunului feeric / Când împrejur e mare de lumină / Și,-n suflete, ocean de întuneric" (F.A.) Aceasta e durerea pe care Loredana a simțit-o. Restul, e doar disimularea mesajului în amintiri. Avem nevoie de multă lumină pentru a ne umbri întunericul interior. Avem nevoie de o minciună interioară, ca să nu ne copleșească adevărul ce vine din afară (așa cum "Nebunul" din "La strada" eschivează de la conștientizarea propriului sfârșit prin devierea atenției către un amănunt aparent fără importanță: "Ia uite, mi-ai spart ceasul!!!" " Genial, nu? Oare nu facem la fel căutând să nu o scoatem la lumină pe bunica ce și-a ascuns sărăcia în spatele tufelor, rușinată doar de posibilitatea rușinii noastre? Și de faptul că neputința bunicului ne relevă de fapt neputința noastră, incapacitatea de a fi eroii care salvează și vindecă miraculos, rămânând doar cu conștiența unei realități crude și prea devreme neînțeleasă? Și cu teama că cel damnat se va inchide într-o lume accesibilă doar prin cădere și refuz? Nu era nevoie să scriu acestea! Ar fi trebuit doar să aduc un elogiu frumuseții cuvântului. Dar înțelegerea ce mi-a smuls lacrima din nepăsare, merita un cuvânt în plus, ca o jertfă adusă durerilor nespuse. Mulțumesc, Loredana! | |
| = Florian | Florentina-Loredana Dalian [10.Jan.13 14:39] |
| Dar comentariul tău de aici depășește cu mult textul meu. Așadar, eu îți mulțumesc! Și mă bucur mult că ai rezonat și ai reacționat astfel. Și chiar era nevoie să scrii cele de mai sus. | |