| = aaa, | marian vasile [21.Feb.12 14:21] |
| Câteva argumente... ...care mă fac să socotesc demersul de față (poetic?) un eșec: (Ante: dacă ești supărăcios, nu citi!) 1. Multitudinea clișeelor: „Vine o zi când numești întâmplarea „soartă””, „să spui... vieții, viață,/câinelui, câine/omului, om/și morții, moarte”, „pojghița amintirilor” (mă lași...), „trupul îți bate sufletul pe umăr” ș.a, nu mai stau. Dar ce este acela un clișeu? Permiți? E o sărăcire a unei idei – sărăcire care derivă din proasta înveșmântare a ideii în cuvinte, o anti-retorică poetică. Prin urmare, sunt prezente două stări iritante: starea de „chin” a autorului, care se stoarce încercând să..., și starea de „pierdere de vreme a cititorului", 2. Finalul e de-a dreptul bombastic, inovativ fără a fi pragmatic (citește „pragmatic” dpdv etimologic), 3. Însuși începutul pare a fi strofocat, smuls, chinuit, gâtuit, „nereal” (citește prin subiectivitatea-ți), 4. Titlul trimite mai degrabă la pisici (e drept, și la un anume final), 5. V5 și v6 din s1 sunt exprimate greoi „Ar fi cel mai bun antrenament pentru oamenii de după/și pentru moarte”, 6. „și”-ul din s2 nu are niciun rost (citește și noician și „nenoician”), 7. Revenind la final: cum dreaq să vina asta cu postu’ viermilor?? | |
| = *** | Adrian A. Agheorghesei [21.Feb.12 15:13] |
| Marian, dacă prin clișeu înțelegi "E o sărăcire a unei idei – sărăcire care derivă din proasta înveșmântare a ideii în cuvinte", atunci, cred ca ești conștient - marii clasici au scris, preponderent, clișeic. Apoi, dacă definim fiecare propria noastră concepție despre "clișeu", o punem pe tava pretenției de adevăr, putem (de)clișeiza, argumentat, absolut orice scriere, nu? Deci, te citez, mă lași? Cum adică "„să spui... vieții, viață,/câinelui, câine/omului, om/și morții, moarte”" e clișeu? Ca alții, consideri cumva că principiul idențității (pe care se bazează ideea strofei doi) e, în fapt, un mare truism, prin extensie, un megaclișeu? "„pojghița amintirilor" - în general, nu folsoesc genitive. Sunt facile și, de cele mai multe ori, palte. La momentul ăla, mi s-a părut firească sintagma și, oarecum, impunătoare. Acum, nu mi se mai pare așa. Da, acolo tre' schimbat/șters. "2. Finalul e de-a dreptul bombastic, inovativ fără a fi pragmatic (citește „pragmatic” dpdv etimologic)," - finalul e exact ce-am vrut să fie - raport materie-spirit, necesitatea transformării materiei în vederea... și de aici continui tu. Dacă îti place, încă, să-i spui bombastic, e ok. Dar are miza lui. 3,4 pas. "5. V5 și v6 din s1 sunt exprimate greoi „Ar fi cel mai bun antrenament pentru oamenii de după/și pentru moarte”" - vino tu cu o topică/reformulare mai bună, care să-i servească exact ideii. 6. „și”-ul din s2 nu are niciun rost (citește și noician și „nenoician”)" - cum nu are nicun rost? Dacă nu exista, acțiunile se suprapuneau și, mai ales, nu aveau finalitate. "Și"ul oferă finalitate - un concept de bază al textului. 7. Revenind la final: cum dreaq să vina asta cu postu’ viermilor?? - la asta am răspuns mai sus. | |
| = err | Adrian A. Agheorghesei [21.Feb.12 15:16] |
| err: ""„pojghița amintirilor" - în general, nu folsoesc genitive. Sunt facile și, de cele mai multe ori, palte" --> "„pojghița amintirilor" - în general, nu folosesc genitive. Sunt facile și, de cele mai multe ori, plate. | |
| = ... | radu stefanescu [21.Feb.12 16:21] |
| adrian, eu cam așa am citit: de-aș avea puterea să-mi omor câinele în agonie să-l privesc în ochi și să-i spun "asta-i tot prietene" cred că m-aș obișnui binișor cu moartea și ce-o mai fi după ziua când deschizi fereastra și le spui lucrurilor pe nume pentru prima oară adică vieții viață câinelui câine omului om morții moarte etc ziua cu tusea (întîi afară apoi înăuntru pînă-ți crapă ecranul) ziua sufletului (cu mîna care i se-așează pe umăr) (aș renunța la ultima strofă, cu viermii și răscrucea - o părere) | |
| = aaa, | marian vasile [21.Feb.12 16:31] |
| Apreciez acest răspuns ferm și, aș putea spune, nepărtinitor. Nu, marii clasici nu au scris clișeic – la ei înveșmântarea în cuvinte a celor câteva mari idei ale umanității e genială. Aici faci o confuzie. Nu există nicăieri (în ceea ce am spus) o pretenție de adevăr. Dacă n-am exprimat aceasta, o exprim acum: nu am credința că EU ȘTIU și alții nu. E numai o părere exprimată. În ceea ce privește artificiul “viață –viață!, moarte-moarte!” (exprimat prin dativ de tine) am zis că e clișeu, în sens clasic de data aceasta: adică am mai găsit ideea și la Nichita, cred că în scurtele sale “proze”. M-ai dat gata cu “6”-le. Cum dreaq “și”-ul oferă finalitate? Poate ceea ce urmează după. Altfel am avea o conjuncție inexactă sau incompletă. Cu plăcerea dezbaterii, Marțian. | |
| = pentru Marian | Adrian A. Agheorghesei [21.Feb.12 17:22] |
| Marian, spui tu: clișeul = "... o sărăcire a unei idei – sărăcire care derivă din proasta înveșmântare a ideii în cuvinte". Cu alte vorbe, apud M. V., când trântești expresia (scrii, să zicem, neinspriat), când trântești expresia ideii, spuneam, sărăcești, în fapt, ideea (acuratețea ideii?)... Să spunem că am căzut de acord până aici. Însă ce urmează de aici, respectiv - odată cu sărăcirea ideii apare și clișeul, tre' să fii de acord cu mine că extensia nu stă în picioare. De aici analogia mea cu marii clasici, o analogie în oglindă, pentru că (și sper că e la nivelul bunul simț să admitem), pentru că, ziceam, avem o sumedenie de exemple în bibliotecă, unde marele X, la nivel expresiv, dă cu ideea de toți pereții, dar nu cade în "clișeism". Au "sărăcit" ideea, dar au făcut-o în felul lor. Sper că e de la sine înțeles că nivelul comparației eu - ei (ori textele mele - ale lor) rămâne doar la stadiul de principiu. Iar aici: "la ei înveșmântarea în cuvinte a celor câteva mari idei ale umanității e genială", nu mai argumentezi; ăsta e un sofism prin generalizare. Deci, nu văð confuzia. Legat de "și'. Treci puțin de dex - lașa dex-ul pentru cei care cred că deține adevărul suprem; în speță - nuanțele limbii. "Și"ul de acolo are, categoric, nuanță de finalitate. Când îi spui unuia, succint, ce ai făcut într-o zi, urmărești finalitatea acelei zile pe care o subliniezi prin conjuncția finală: m-am trezit, am mâncat, job, m-am intors acasă, am făcut un duș, am citit 50 de pagini, ȘI m-am culcat. Dacă ar lipsi "si"-ul, ai lăsa loc de mai multe. Ori, ceva mai ilustrativ: bla bla bla, ȘI cu asta, basta. În aceste cazuri, "și"ul nu mai stabilește raporturi. Și gata :). Cu aceeași plăcere... | |
| = pentru Radu | Adrian A. Agheorghesei [21.Feb.12 17:24] |
| Radule, s-a citit, s-a notat, s-a mirat. | |
| = pentru mine | Cristina Sirion [22.Feb.12 03:25] |
| tu, adrian, esti poet. pe mine m-a purtat nu numai muzica ei, dar si miezul din care-a iesit ca si cum l-as fi mestecat eu insami. cred ca sunt realitati care daca nu te taie pana la os, n-au decat o estetica comentabila - chiar si asa n-am gasit de comentat, dar recunosc, n-am fost in dispozitia de a zgarma. culmea e ca eu inca sunt in starea aia in care inca mai ratacesc si nimic n-are un nume cert, nici omul, nici moartea, nimic. ma intreb cum o fi sa ajungi in punctul ala in care in sfarsit lumea incepe sa stea in jurul tau. | |