| = Fantastic! | Alina Mihai [27.Dec.11 16:52] |
| Începi descrierea cu prezentul și-o continui, în fraza imediat următoare, cu imperfectul. Apoi cu perfectul compus. Nu are niciun sens alternarea timpurilor, e chiar greșită! "nici oricui" nu există. - "gata să evadez dinafară, dintre norii de ceată ce înfășurau curcubeul de noapte" - nu înțeleg evadarea din exterior, dintre nori. nici de curcubeu de noapte nu am știință. ce e? - de jur împrejurul privirii? - cum era încinsă tabla mașinii dacă ploua în averse? - "Zâmbea sosirii noastre deodată cu ultima stea a dimineții…" - ploua sau era senin și înstelat? sau era ceață? - "Lumina de aur era urma lăptoasă a ceții făr’ de aripi." - lumina aurie era ca laptele? - Tu așa faci cînd te sperii, cobori din mașină? Sau e ca-n filmele de groază, alea proaste, când personajul speriat n-o ia la fugă cum omenește ar trebui, ci se învârte în jurul pericolului strigând chemător "hallo!!??"? Și sperietura, mai mult (!), te invită la depănat amintiri? - "Începu să aibă îndoieli în privința acțiunilor sale, întrebându-se dacă nu cumva visase sau își închipuise că ar fi omorât acel cerb. Se hotărî să povestească “visul” oricui ar fi avut posibilitatea să-l asculte. Unul dintre cei care ascultaseră povestea, despre cerbul ucis și ascuns în pădure, crezu atât de mult în adevărul celor relatate încât merse și căută în pădure. I se revelă acel loc, găsind trupul cerbului ucis. Se bucură și povesti întâmplarea aceasta minunată celui mai bun prieten." - care întâmplare MINUNATÃ? unul a ucis un cerb pe care l-a îngropat și a povestit în dreapta și-n stânga până când careva s-a dus în pădure și-a găsit leșul, după detaliile vânătorului? De aici încolo m-am enervat, recunosc. Trebuia să fie o povestire fantastică, relatarea unui vis în vis, o povestire à la Eliade, dar tehnica ta narativă e foarte slabă. Nu-ți reușesc banale descrieri de peisaj, darămite alunecarea în alt plan sau amestecarea realului cu fantasticul. Recunosc, de altfel, că nu-i deloc ușor. Ba că-i unul dintre demersurile literare care nu-s la îndemâna oricui. Ce mama dorului este "noapte orbită de șerpi și zăpadă"? Înțelegi că această sintagmă e total aberantă? Cum vin vulturii înveșmântați în scoarță de copac? Cumc rește iarba peste pietre? Cum mântuie iluzia de limite, cum adică "poți urca piatra sacificiilor clipă de clipă"? Ce e aia "vindecare de ilimitare"? Ilimitare nu există în limba română. | |
| = FantasticAM... | Livia Georgescu [28.Dec.11 07:40] |
Stimata Alina Mihai, iti voi oferi un raspuns la cele scrise de tine, cu speranta ca astfel iti voi satisface asteptarile (nu si fantasmele active). Nu-mi pare rau pentru ca te-am dezamagit. Citind acest text ai avut niste asteptari in ceea ce priveste dezvaluirea uimitoare a povestii minunate. La ce fel de poveste te-ai fi asteptat? Si de ce sa te fi enervat pentru ceva ce nu-ti apartine tie? Suferi cu nervii? Atunci de unde aceasta stare nevrotica? “De aici încolo m-am enervat, recunosc. Trebuia să fie o povestire fantastică, relatarea unui vis în vis, o povestire à la…”. De ce TREBUIA sa fie asa cum vrei tu? E loc pe canapea! Si-ti argumentez de ce zic asta. Mecanismul psihologic folosit este proiectia. Ceea ce tu ai reusit sa spui prin comentariul acesta imi ingaduie subtil sa verific faptul ca tu atribui altcuiva propriile atitudini, dorinte, sentimente sau insusiri pe care ti le-ai dori a le recunoaste in cealalalt. Proiectia influenteaza inevitabil si inconstient interpretarea, colorand-o cu propria experienta. Ca atare, nu te astepta sa gasesti in textul meu ceea CE VREI TU sa vezi! Descrierea o incep asa cum vreau eu si o continui, deasemenea… Daca e gresit, spune tu modalitatea cea mai buna, corecteaza! Iar eu voi recunoaste greseala si voi modifica textul. Daca sistemul tau propriu de reprezentare este diferit de al meu, realitatea se reflecta in mod diferit si nu exista comunicarea pe "aceeasi lungime de unda". Dezvoltarea abilitatii de a percepe in armonie cu registrul senzorial al interlocutorului aduce o rafinata intensificare a persuasiunii. Adevarata oglindire inseamna armonizare discreta si selectiva cu intregul comportament. Tu nu ai dovedit asta. Dimpotriva, tu mi te adresezi numindu-ti in deriziune comentariul “Fantastic!”... Daca pana la ora asta tu ai scris atatea poezii si nu ai citit sau auzit de “ilimitare” -simbol care nu poate fi redus la un simplu concept care sa aiba forma urechilor tale si sau a ochilor tai mari si frumosi(oase)-, ce pretentie sa mai am eu la un comentariu favoravil din partea ta?! ILIMITÁT adj. v. imens, infinit, necuprins, nefinit, nelimitat, nemărginit, nemăsurat, nesfârșit, nețărmurit. | |
| = Fantastica AM... | Livia Georgescu [28.Dec.11 10:02] |
| Tudor Vianu defineste simbolul artistic drept “profund” si “ilimitat”. Simbolurile lingvistice sunt adeseori discontinue, in timp ce simbolurile artistice sunt intotdeauna continue. "Doua versuri desprinse dintr-un poem ne pot face sa-l recunoastem pe acesta, chiar daca detaliile lui nu s-au pastrat in mintea noastra, intr-atat intregul artistic este imanent fiecareia dintre partile lui”, afirma autorul. De aceea, pe de alta parte, simbolul artistic este o expresie adecvata a vietii interioare, caracterizata prin aceeasi continuitate. Reflexiva ca reprezentare, creatia artistica este integrativa pentru ca desi nu retine realitatea intreaga, functia eliminarii, accentuarii sau stilizarii este invariabil cuprinderea cat mai bogata a vietii, in semnificatiile ei cele mai adanci. Dar simbolul artistic este in aceeasi masura profund si ilimitat. Spiritul trebuie sa afle semnificatia in simbol, nu in afara de el, spune Vianu, iar aceasta semnificatie trebuie sa aiba un fel de a fi ilimitat, pentru a recunoaste simbolului caracterul artistic." (http://www.scritube.com/literatura-romana/STILISTICA-ROMANEASCA65924.php) Concluzie: Nu e necesar sa-ti explic tie textul, pe bucatele. Nu te-a multumit, de bine! Mesajul textului meu si-a ratat tinta cu tine. De ce? Esti nemultumita, nervoasa si injuri(“ce mama dorului…”). Iti lipseste decenta in exprimare in acest comentariu. | |