| = ) | Lavinia Micula [06.Dec.11 20:17] |
| am găsit un aer degajat/detașat. cu toate ca n-ai spune - la multitudinea de stimului care te fac, evident, să lecturezi de câteva ori textul. :) femeia asta a ta, cu papagali, o văd în contextul unei nevoi de a fi, acolo unde imaginarul pătrunde realul. e un loc anume acela. uneori nu e bine să știi mai mult. lavinia | |
| = Uroboros | Alina Mihai [07.Dec.11 14:19] |
| Să știi că, în timp ce citeam, m-am trezit jubilând: "băi, să vezi că în textul ăsta femeia cu papagali e o diversiune". Cu ideea asta în cap atât pot gândi, coerent, despre textul tău: Că nu cred nici acum că e vorba despre femeia cu papagali, deși paranteza nu s-a-nchis iar cuvintele de pe urmă par a curge ca sângele de pe foaie ... iar eu i-aș putea da un final, finalul meu, la o adică. E ca un fel de cantatrice chauve, care apare totuși în text doar pentru a scoate așteptarea în relief. Ingenios text, ca un cub Rubik. | |
| = . | Alexandru Gheție [07.Dec.11 22:52] |
| lavinia, mulțumesc pentru semn :) într-adevăr, acolo unde realul cu imaginarul... e nevoie de ea alina - da, doar pentru a scoate așteptarea în relief :) m-ai făcut curios cu finalul acela... ai dreptate, nu este vorba despre femeia cu papagali. până la urmă orice femeie își are papagalii ei :) seară plăcută, | |
| + pareri, impresii | Paul Gabriel Sandu [12.Dec.11 11:53] |
| Precum cercul acela care mai trece uneori, zanganind, prin poeziile lui Sorescu, si pe care aproape nimeni nu apuca sa-l vada, femeia cu papagali e si ea promisiunea unei alte lumi, promisiunea unei eliberari - ea deseneaza aripi pana toate cladirile isi iau zborul (spendida imagine). Potrivitul puzzle-urilor, scrisul nesigur, blabaitul versului - in fond, toate, metafore care stau pentru acelasi lucru, pentru aceeasi neputinta a artistului - se smulg cumva din acea asteptare godotiana, fara s-o intrerupa, intetind-o parca. Ca orice mare iubire, femeia cu papagali lasa in urma ei un camp pustiit, o lume nuda. Refacerea ei, din cuvinte, este desigur imposibila, si consemnata ca atare. alambicul de prefacut absente in prezente nu se afla in mainile poetilor si nu se afla in mainile nimanui, for that matter. Iar imaginea fascinanta a femeii cu papagali, plutind ca un semn ominos la linia orizontului, ar face inutila orice incercare de a pune ceva la loc, de a planta primul copac in albia unei paduri defrisate. grozav poemul! | |
| = da | Anca Roshu [07.Jan.12 05:45] |
| un text bine condus, da capo al fine. bineinteles ca-mi place la nebunie finalul asta suspendat, inclusiv ca lipseste paranteza aia care ar trebui sa inchida, si bineinteles ca femeia cu papagali e o diversiune, cum vad ca se zice si mai sus. ar fi multe de spus, dar cred ca cel mai mult m-au incantat imaginile cu bautul asteptarii reci si cladirile care-si iau zborul cu aripile desenate de femeia-diversiune. la sfarsit, ramai (eu, cel putin) cu o senzatie ca autorul se gaseste intr-o stare de asteptare mai chinuitoare decat viata si ca acum e vorba despre un fel de cadere libera... desigur, s-ar putea sa fi batut campii cu gratie... :) | |
| = alex | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| e un poem reusit dar totusi, mie strofa cu femeia aia cu papagali mi se pare complet din alt film. de fapt pana la "(femeia cu papagali" deja developam mental argumentele pentru a-mi motiva steluta. mai departe insa te pierzi sau nu stiu, poate e vorba de o chestie personala pentru tine si nu o inteleg eu, dar dincolo de strofa aia mie mi se pare ca tot poemul se rupe in doua. | |
| = opriți femeia cu papagali | Oana Hemen [17.May.13 22:23] |
| ”papagalii nu vor zbura niciodată mai sus de grilajul cu gene”- cu imaginea asta parcă ai închis papagalii în colivie pentru că au lăsat femeia să deseneze aripi. Iar acum femeia stă cu ochii între gratii, bătând din gene. Poezia mi-a lăsat sentimentul că e căutarea unei guri de canal, după ce femeia cu papagali a desenat aripi întregului oraș, nu numai clădirilor. Iar strania conjuncție din final parcă stârnește femeia să vină înspre mine, să nu se oprească până nu găsește gura de canal. Dar e doar ce am trăit eu în poezia ta. E de foarte bine. Mai trec, Oana | |