| = făurarul | Ottilia Ardeleanu [06.Mar.11 11:27] |
| știe el ce face! primele două mi-au plăcut în mod excepțional. dar și luna are o "figură" aparte... întotdeauna îmi fac un refresh când trec pe aici, Ottilia Ardeleanu | |
| = îmi place titlul în special | Cristina Rusu [06.Mar.11 12:12] |
| îmi plac poemele 4,5,6. cel mai reușit și cu ideea cea mai bună este poemul cu cîinele, apoi cel cu păpușa, care pare interesant datorită cuvintelor folosite. este un haiku al copilăriei și de aceea l-am ales. la poemele cu sîngele nu mă bag, pentru că sîngele nu îmi place, ca și cuvînt folosit în scris. dar ți-aș da un premiu pentru poemul cu cîinele, care este un haiku cu o imagine foarte frumoasă, și tristă. 6 îmi pare ușor amuzant și cu o tentă de senryu, deși nu este chiar senryu. succes la compoziții Dane, cu prietenie, bia | |
| = Re: făurarul... îmi place titlul în special... | Dan Norea [06.Mar.11 15:26] |
| Ottilia și Bia, îmi place că v-au plăcut poeme diferite. Vă completați, iar mie îmi oferiți o bună justificare pentru postarea poemelor pe agonia. Ce unește poemele este prezența astrelor, vis-a-vis de elemente umane, totul într-o liniște de gheață. Din acest punct de vedere, se abat de la temă poemul al treilea (pe care l-am adăugat pentru că tema vânătorii de iarnă apare și în primul) și ultimul poem, (care ar trebui să sugereze revenirea gerului după o scurtă perioadă de încălzire, deci câteva zile de falsă primăvară). Personal, îmi plac mai mult primul (Orion) și al cincilea (câinele în foișor). | |
| = Le-am recitit... | Gârda Petru Ioan [06.Mar.11 16:13] |
| ... de câteva ori, deși le știam. Poate că poemele haiku ar trebui să ne șocheze de la prima citire sau poate că ar trebui să zăbovim asupra lor mai mult decât "născocitorul". Poate că și un și alta, depinde de poem. Oricum, e vorba aici de haiku-uri autentice, din care se poate și învăța în meșteșugul acesta destul de dificil. | |
| = Re: Le-am recitit... | Dan Norea [06.Mar.11 20:09] |
| Nelu, un haiku nu trebuie să șocheze. Asupra unui haiku trebuie să întârzii cu mintea, să dai deoparte învelișul, pentru a ajunge la miez. Cred că am mai spus-o, la un recital de haiku, se obișnuiește ca fiecare poem să fie citit de două ori, pentru a da o șansă în plus ascultătorului. Deși recunosc, și eu, ca și tine, sunt tentat să apelez la un efect de șoc, pentru că vin din mediul epigramei, unde asta e cerința numărul 1. Dar încerc să-mi ponderez tendința, iar poemele de față sunt un rezultat al acestei încercări. Ceea ce nu înseamnă că au automat valoare. :) | |