| = "A la guerre comme a la guerre" | Florentina-Loredana Dănilă [25.Feb.11 13:42] |
| Interesant și atractiv ca lectură și acest episod. "Los anos duros" prezentați historically correct, dar și cu umorul care te caracterizează. Viva la revolucion! - și pentru motivul de a-ți fi dat ocazia să scrii astfel de texte. Felicitări! | |
| = Pacea din lan și rezumatul vieții lui Willy | Ghinea Nouras Cristian [25.Feb.11 13:55] |
| Săru' mâna doamnă, rămân la formula haz de necaz, iar cât e ficțiune și cât e realitate din toată povestea asta, Dumnezeu mai știe, căci acolo, în profunzimile lanului de porumb, s-a semnat Pacea de la Visag între Om și Supraveghetor, care era și el om, chiar dacă îl scriem cu "o" mic. Toate prostiile alea or fi avut și farmecul lor, dar să știi că nu sunt prea sincer, la vremea aceea ni se păreu destul de nasoale. Noroc cu palinca ungurului, care lovea în cap năprasnic oamenii muncii indiferent de naționalitate și ne trecea pe "pilot automat". PS Textul începe oarecum derutant cu referința la un oarecare Willy. Ãsta era chiar un personaj real, un homeless din perioada interbelică, care a fost găsit înghețat pe malul Timișului, dus la morgă și abandonat într-o sală rece, doar cu un cearșaf pe el. Dimineața, la prima oră, "mortul", reînviat de încălzirea ușoară a atmosferei, se plimba prin spital ca un moroi! Desigur, Willy a repetat figura cu somnul pe mal în plină iarnă, însă a doua oară n-a mai înviat. Chestie de "timing", de sincronizare cu salvatorii... | |
| = Mie-mi spui! | Florentina-Loredana Dănilă [25.Feb.11 14:17] |
| "Toate prostiile alea or fi avut și farmecul lor, dar să știi că nu sunt prea sincer, la vremea aceea ni se păreu destul de nasoale." Știu. Că doar le-am trăit. Ce-i drept, în calitate de studentă. Doar că noi, în loc de machete, eram înarmați cu cărămizi. Păi să facem schimb de experiență, dacă tot veni vorba! Ai fost vreodată la... descăpățânat usturoi? Care va să zică: Se ia căpățâna (de usturoi, nu de supraveghetor) și de desface în căței (Doamne, ce denumiri!), care vor fi introduși ulterior în utilajul de însămânțat. Un fel de munca Cenușăresei. Dar cum studenții de la Politehnică e și leneși și inteligenți (asta, ultima, doar o presupunem), imediat s-au adaptat și și-au automatizat munca. Cu ce? Cu cărămida. Va să zică, se iau căpățânile (mai multe, cam câte încap sub o cărămidă), se așează pe o suprafață tare și... jap! cu cărămida-n ele. Și uite-așa creștea productivitatea și banii noștri în buzunar (a fost singura muncă agricolă plătită, chiar nu știu cum s-a făcut). Doar că, în scurtă vreme, li s-au înfundat ălora utilajele, tragedie, cercetări... Până s-a aflat că printre cățeii numai buni de însămânțare se strecuraseră nu-ș cum niște bucăți de cărămidă. Păi, vrei să faci agricultură cu inginerii de la Politehnică? | |
| = Boiaua lui Darius al III-lea | Ghinea Nouras Cristian [25.Feb.11 14:33] |
| În presă se spune așa: noi nu rectificăm nimic din ce scriem, aiurea, facem doar... precizări :) Așadar: 1. Aș, nu era vorba de praf de cărămidă, ci de praf de boia pietrificat, rămas după ospățul satrapului șef Darius al III-lea și abandonat în urma bătăliei de la Gaugamela. 2. nu știu cum e cu cățeii de usturoi, dar știi zicala cu cățeii adevărați, că seamănă cu inginerii pentru că și unii și alții au priviri inteligente, dar nu-și pot exprima această inteligență. OMG, mă ia cu frig - să știi că noi îștia inginerii nici priviri prea inteligente nu aveam, dacă îmi aduc bine aminte! | |