| + vremea când dragostea stătea în picioare | Ioan Barb [07.Feb.11 22:14] |
| Foarte frumoasă metaforă, dragostea semănată cu ziua de odihnă a măcelarului. Cine este măcelarul? Un om fără sentimente, fără suflet, iar ziua sa de odihnă este cea în care nu ucide, nu se mânjește cu sânge, este o zi care vine foarte rar. Momentul în care sufletul este pregătit să o primească. Bărbații cu cărucioare cu miros de formol sunt sentimente incapabile să se mai țină singure pe picioare, sentimente de dragoste neevoluate sau cu handicap neuromotor nativ sau, poate, dobândit. La sfârșitul acestui text cu multe metafore dar dozat astfel încât are un echilibru aproape perfect simți cum în tine se chinuiește o ultimă stare de nostalgie după vremea când chiar în viața ta "dragostea megea pe picioarele ei". Și aprind o lumină sub o stea ca să fie și mai citit acest poem frumos. Cu prietenie, ioan | |
| = . | George Pașa [07.Feb.11 22:30] |
| Încă de la prima lectură mi-am dat seama că am de a face cu un text bun. Îmi cam lipseste acum apetitul pentru o critică adevărată, însă pot spune că Adrian Suciu este mai mereu surprinzător în ceea ce scrie. Ceea ce m-a surprins, mai întâi, a fost acest enunț: "În oglinzile acelea, rudele femeilor/ vin cu flori și compot." Nu știu de ce, dar îmi spune mai mult decât o formulare banală, cum ar putea părea. Sau poate e ceva simplu, dar survine în mod neașteptat în acel context. În rest, mi-a cam luat-o Ioan Barb înainte. | |
| = tot | Ottilia Ardeleanu [07.Feb.11 23:30] |
| amarul se află aici: "încît ți-e dor de cînd dragostea umbla pe picioarele ei.". cel puțin mie mi-a rămas un nod în gât. bine alese cuvintele, cu meșteșug. ori, lucrul acesta te face să revii în pagina autorului. Ottilia Ardeleanu | |
| = multumiri | Adrian Suciu [29.Mar.11 17:31] |
| Ioan, George, Ottilia, va multumesc pentru rabdarea lecturii! | |