| = Ierbarul cu fragmentarii presate | Călin Sămărghițan [20.Nov.10 23:24] |
| Bucuros de recitire. Amurgul acela "circumferențial" e bogat imaginativ. La fel "privirea dezosificată". "Explozia nu s-a încheiat încă" încremenește evenimențial, proustian, textul. Am avut senzația că "sfâșie gentil în tangențe" e subtil consonant cu decojirea piersicii. Puternic vizual, chiar tactil (datorită repetatei vibrații a ferestrei), în final sinestezic, textul descrie o stranie trăire, polimorfă, care ia noi forme cu fiecare element adăugat, cu fiecare nou unghi de vedere. Autorul își contemplă viziunile cu satisfacția de a reuși descrierea lor, o descriere "incongruentă", mereu oscilatorie. Un ampermetru măsurând inflexiunile vocii interioare. Avem aici o primă parte. Probabil că odată cu cele care vor urma, vom putea dibui și intențiile ultime ale autorului. Să vedem. | |
| = atingerea de inefabil | Ioan-Mircea Popovici [21.Nov.10 06:59] |
| incep sa se lege lucrurile in momentul in care crezi ca le-ai scapat de sub control. aici se naste atingerea de inefabil... "în căldura asta jilavă ce se ridică din șine, fantasmele prind formă și o simt cum se oprește, se întoarce și mă privește o dată. Și privirea ei este incredibil de neagră! Tunelul și o lumină aproape..." | |
| = jazz într-o vibrație de coardă | Alexandru Gheție [21.Nov.10 10:26] |
| eu am remarcat în special imaginile de aici, ritmul alert și... starea de veghe dincolo de geamul aburit. Ceața ca singură barieră între lumi, între contrarii, de fapt, nu întâmplătoare e afirmația: "niciodată n-am înțeles dualitatea asta și de unde atâta apă-amară în lume, simt în mine lumina, moartea are gust, formă, culoare, șinele încep să strălucească, geamul nu mai valsează, este o liniște la care visează îngerii"... Este un text sugestiv, plin, piersica mi-a atras din nou atenția, ea nu e niciodată decojită "niciodată pe de-a'ntregul, în palma stângă", zeama se păstrează, un soi de esență păstrată și pentru ceea ce se vrea opus, în contrast cu... Și palma dreaptă :)? Multe simboluri aici, toate pentru a se justifica, să spun așa, imaginea aceea din final. Aș mai căuta aici, mai pot fi multe de spus. Personal, aș fi transformat textul într-o pozie :), firește, asta pt. că mă atrag mai mult versurile. De fapt 2 poezii :). O să încerc ceva și mai vorbim, ok? alex | |
| = . | Petru Teodor [25.Nov.10 00:03] |
| Vă mulțumesc frumos că sunteți alături de mine! Ați atins fiecare textul, ați dorit să-l înțelegeți, ați rezonat, ceea ce este incredibil! Ironia acestui text este că a vrut să fie despre mine, dar a prins a devia către ceea ce vreau să spun, catre ceea ce vreau să rămână. De aceea este un fragmentarium - niciodata nu se poate spune totul despre cineva, ceva, trebuie cu adevărat să trăiești acel lucru. Și am încercat să vă târăsc în sentimentul însuși. Iar apoi incongruența apare din neutralizarea sinelui - simbolizând, sinele devine un obiect al unui act, ceea ce mă aduce la problema mea esențială. Viața mea este un simbol, iar eu nu cred în existența mea, nu cred suficient încât să fiu pe de-a întregul viu, așa cum sunt (plain and simple). Nu cred încât să trăiesc prin ceea ce scriu, mistific totul și ascund simbol în simbol în simbol. Dar tensiunea aceasta dintre aspirații și fapte nu este o motivație suficientă pentru a scrie. Nu știu ce să zic. Nu știu ce se mai poate spune. Sunteți entuziaști în a mă sprijini și vă mulțumesc pentru asta! al dvs., același, pt. | |