| = dincolo de aparențe | Ioan-Mircea Popovici [20.Sep.10 08:08] |
| Da. Cotinuarea este inspirata. Personajele-s prinse in interiorul unei elipse cu focarele F1 si F2. Finalul, o foarte buna iesire din incercuire. Ma bucur sa vad ce ai lasat sa se intrevada. F1: ”Ar fi inutil, atât de inutil. Atâtea furtuni în sufletul unui om, atîtea clipe în care ai impresia că fericirea se acordă cu infinitul, atîtea trăiri risipite…” F2: "Barbara nu știe ce gânduri rod mintea tatălui ei, nu știe că, deși afișează acel aer degajat în orice situație, în sine se simte din ce în ce mai constrâns,... pentru că el nici când scrie nu cere acea liniște în care mintea s-ar putea crede că reflectă mai bine, ci doar schimbare. Doar schimbând cadrul cât de des ar simți nevoia, doar cu muzica dată la maxim și bine ancorat în societate, Francesco ar fi putut scrie... vorbindu-și singur, întrebându-se și căutînd în același timp să-și răspundă, ca și cum acel exercițiu interior ar fi constituit o piesă de teatru..." "Francesco râde ușurat. Ideea e bună, va scrie despre probabilul destin al acelei femei…" | |
| = re D-l Ioan Mircea Popovici | Emma Greceanu [21.Sep.10 16:56] |
e probabil in dezavantajul meu sa spun ca aproape totul se datoreaza intuitiei, nu urmaresc o anume exactitate, ma rog....nu imi schitez niciodata nimic, ptr ca apoi sa fie nevoie de corectii sau de ajustari... doar scriu, zic eu, despre viata...cand am dispozitia sa fac asta. ptr ca vrand sa uzez de logica uneori, am impresia ca e inutil, ca ceea ce rezulta in final e un text incarcat, poate rezultat al aceleiasi griji ca rationamentele, asa mici cum sunt ele si poate cine stie de cate ori tocite de degetele altora, sa fie valide sau, mai bine spus, credibile. ptr ca validiatea e relativa:) multumesc mult pentru apreciere si ptr vizita, faptul ca ati considerat ca puteti lasa un semn de lectura, nu poate decat sa ma incurajeze :) | |